România – cel mai prețios atu prin poziția (temporară ?) pe tabloul de bord european

Potrivit datelor certificate de Eurostat România a respectat anul trecut 13 din cei 14 indicatori stabiliți pentru tabloul de bord al situației macroeconomice din statele membre UE.

Astfel, din perspectiva echilibrelor din economie, ne plasăm pe locul 2, la egalitate cu Polonia și după Cehia, singura țară care a reușit să îndeplinească toate cerințele impuse prin Procedura de dezechilibru macroeconomic.

Procedura de dezechilibru macroeconomic (Macroeconomic Imbalance Procedure sau, prescurtat, MIP în limba engleză) este un mecanism de supraveghere care drept scop identificarea timpurie a riscurilor de dezechilibru macroeconomic într-o țară și corectarea lor. Tocmai poziția stabilă câștigată cu greu de noi în ultimii ani, prin îndeplinirea aproape integrală a criteriilor cerute, ne-a făcut atractivi, dincolo de hibele binecunoscute pe care le avem în infrastructură și funcționarea mediului de afaceri.

Mai întâi, câteva explicații tehnice

Tabloul de bord care includea inițial zece indicatori considerați esențiali pentru a descrie evoluția unei economii naționale. Aceștia au crescut, ulterior, la 11, pentru ca în prezent să se utilizeze 14 criterii de performanță care să avertizeze asupra unor eventuale probleme. Probleme care pot sta la baza trecerii la o analiză mai aprofundată în cazul statelor pentru care apare această necesitate.

În afară de latura preventivă, MIP are și o latură corectivă, transpusă în Procedura de Dezechilibru Excesiv (Excessive Imbalance Procedure în original). În cadrul acestei proceduri se iau o serie de măsuri graduale de readucere a indicatorilor- cheie în zona permisă și se poate merge până la instituirea unor sancțiuni pentru statele din zona Euro, dacă statele încalcă în mod repetat recomandările făcute.

Mecanismul de supraveghere a potențielelor probleme în plan macroeconomic a fost instituit în decembrie 2011, ca parte a așa-numitului pachet legislativ ”six-pack”. De reținut că aprecierea încadrării sau nu în limitele fixate se face pe baza unei analize care ține cont de corelațiile de moment, cu separarea derapajelor benigne de cele cu potențial de dezvoltare și antrenare a unor neajunsuri sistemice.

Comisia Europeană poate adopta recomandări preventive statelor membre, în conformitate cu articolul 121.2 din Tratatul UE încă din stadiul incipient al dezechilibrelor, înainte ca acestea să se dezvolte. Recomandările se vor putea face la finele lunii mai a fiecărui an, în contextul așa numitului Semestru European, prin care se coordonează politicile economice și bugetare la nivelul UE.

Un stat membru care intră sub incidența procedurii de dezechilibru macroeconomic va trebui să prezinte un plan de acțiuni corective, cu obiective clare și termene precise. Transpunerea în practică a acestui plan va fi urmărită și înscrisă în rapoarte periodice. O primă nereușită în îndeplinirea obiectivelor va fi penalizată prin instituirea unui depozit purtător de dobândă, care se poate transforma în amendă.

Care sunt indicatorii de pe tabloul de bord și câte țări se încadrează în limitele impuse

Cei 14 indicatori prevăzuți inițial pentru tabloul de bord vizează:

A. Dezechilibrele externe şi de competitivitate:

1. Media balanţei de cont curent în ultimii 3 ani (valori permise între -4% din PIB şi +6% din PIB)

De remarcat că 5 țări nu respectă acest criteriu, dar trei dintre ele pentru că figurează cu un excedent prea mare rezultat din schimburile externe (Olanda, cu +9,1%; Danemarca, cu +8,8% și Germania, cu +7,5%). La polul opus se situează Marea Britanie cu -4,8% și Cipru -4,1%. România a înregistrat -1%.

2. Poziţia investiţională internaţională netă (stoc de pasiv sub 35% din PIB)

Nu mai puțin de 15 țări din UE nu reușesc să treacă acest criteriu, din cauza investițiilor străine consistente și a propriilor investiții în alte țări relativ reduse, printre care și România (-51,9%). Este criteriul cu care ne-a depășit la limită Cehia, ce a prins un -30,7%, dar la care Polonia stă ceva mai slab ca noi, cu -62,8%.

3. Variația cursului de schimb real efectiv în ultimii trei ani în raport cu 42 de țări partenere în comerțul exterior (între -5% şi +5% pentru Zona Euro și între -11% şi +11% pentru restul statelor membre UE)

5 țări s-au situat în afara limitelor impuse, inclusiv Marea Britanie care a ieșit de puțin din tipar cu +11,3%, dar între timp lira sterlină s-a devalorizat, și Estonia cu +6,4%. Aici, România s-a situat la un nivel optim cu +2,7%, în timp ce alte 16 țări ce au trecut criteriul au fost pe minus.

4. Ponderea exporturilor unui stat în exporturile globale să nu scadă cu mai mult de 6% în ultimii cinci ani.

Suprinzător, 11 țări membre UE nu au trecut acest criteriu (inclusiv Belgia, Danemarca, Olanda, Austria, Suedia și Finlanda (care a marcat o valoare de -20,5%, aproape identică cu lanterna roșie Grecia, situată la -20,6%). România a ieșit, din nou foarte bine, cu +21,1%, care ar fi cea mai bună performanță din UE dacă facem abstracție de aventurile statistice ale Irlandei și relevanța redusă pentru o minițară precum Luxemburgul. Poate că ar trebui să fim mult mai atenți la acest aspect, să valorizăm corect ce ne-a scos din criză și să ne recalibrăm din nou creșterea dinspre piața internă spre cea externă.

5. Costurile unitare nominale cu forţa de muncă (exprimate ca raport între remunerarea medie a unui salariat şi PIB-ul real raportat la numărul persoanelor ocupate) să nu crească cu mai mult de 9% pentru ţările din Zona Euro, respectiv 12% pentru restul statelor membre ale UE, în ultimii 3 ani.

Doar patru țări nu și-au făcut temele la acest capitol, respectiv țările baltice și vecinii bulgari, întâmplător sau nu toate legate fix cu moneda de euro la momentul de referință. Din păcate, deși noi am optat corect la momentul crizei din 1997 – 1998 pentru regimul de flotare controlată a leului, se pare că vrem să periclităm acest indicator prin măsurile populiste luate în ultima perioadă.

B. Dezechilibrele interne:

6. Creșterea preţurilor reale ale locuinţelor (sub 6% pe an)

Șase țări UE nu trec de acest criteriu, cele mai mari scumpiri fiind înregistrate oarecum firesc în Suedia, cu 12,0%, dar, atenție, și la vecinii unguri, cu +11,6%. La noi, deocamdată suntem la +1,7% dar sporul de venituri acordate populației ar putea schimba destul de rapid situația.

7. Fluxul privat de credit, consolidat (sub 14% din PIB)

Doar Luxemburgul nu se încadrează aici, iar noi suntem la +0,2%.

8. Datoria sectorului privat (valoare permisă sub 160% din PIB)

13 țări nu se încadrează iar supraîndatorarea sectorului privat este evidentă în cazul multor economii occidentale, inclusiv Franța, Olanda, Spania, Suedia, Finlanda. România se află la 59,1%.

9. Datoria publică (sub 60% din PIB)

Cu 37,9% pe metodologia europeană, stăm aparent bine la un indicator care ridică cele mai mari probleme la nivelul UE. Nu mai puțin de 17 state nu se încadrează în cerințe, inclusiv Germania, care apare cu 71,2% în pofida eforturilor făcute în ultimii ani de a-și reduce datoria publică pe fondul unui excedent de cont curent de peste șapte procente la care noi putem doar să visăm. De aceea, ar trebui să ținem cu dinții de acest atu pe care îl avem, dar asta ne-ar impune un deficit bugetar de cel mult 1,8% din PIB ( potrivit estimărilor UE) pentru a nu da drumul la creșterea datoriei publice.

10. Media ratei şomajului (media ultimilor trei ani sub 10%)

12 state nu se încadrează, în timp ce noi stăm la un rezonabil 6,9%.

11.Totalitatea pasivelor sectorului financiar, neconsolidate (schimbare față de anul anterior, sub 16,5%)

Aici se încadrează toate statele UE, chiar și Grecia, la limită. Noi suntem la +4,1%.

C.Indicatorii de angajare

12.Rata totală de activitate pentru populația de 15 – 64 de ani (modificarea pe 3 ani sub -0,2%)

Și aici situația arată bine la nivelul tuturor statelor membre, cu România la un nivel relativ bun de +1,3%.

13.Șomajul pe termen lung, ca % din populația activă de 15 – 74 de ani (modificarea pe 3 ani sub 0,5%)

7 state nu respectă cerința. România pe o poziție staționară, cu 0%.

14.Șomajul în rândul tinerilor, ca % din populația activă de 15 – 24 de ani (modificarea pe 3 ani sub 2%)

Doar 3 state nu se încadrează, cu Italia și Cipru în creștere de circa 5 procente, dar și cu apariția surprinzătoare a Finlandei (+3,4%). În ce ne privește, deși respectăm (încă) acest criteriu, avem explicația cifrelor de la cele două criterii precedente în minusul de 0,9 procente ce descrie evoluția de la tineret-speranțe pentru viitor în creștere economică și pensii mai mari pentru vârstnici.

Situația încadrării țărilor membre UE în cerințele tabloului de bord al situației macroeconomice :

14 din 14 – Cehia

13 din 14 – România, Polonia

12 din 14 – Germania, Slovenia, Slovacia

11 din 14 – Austria, Suedia, Luxemburg, Malta, Croația, Bulgaria, Letonia, Lituania

10 din 14 – Franța, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Danemarca, Estonia, Ungaria

9 din 14 – Italia, Belgia, Olanda, Finlanda

8 din 14 – Irlanda*, Grecia

5 din 14 – Cipru

*datele raportate privind Irlanda sunt privite cu rezerve de către Eurostat

Una peste alta, am marcat o performanță foarte bună în 2015 și ar trebui să ne menținem cu orice preț aceste echilibre la un nivel care să ne facă atractivi pentru investiții și să constituie baza unei creșteri economice robuste de lungă durată.

Din păcate, pe fondul unui establishment politic parțial incompetent, parțial iresponsabil, ne îndreptăm – prin măsurile populiste luate anul trecut și anul acesta – spre reactivarea unor dezechilibre care ne pot scoate de pe traiectorie.