miercuri

17 aprilie, 2024

21 ianuarie, 2019

Potrivit Eurostat, România s-a plasat în 2018 în plutonul codaş al statelor care utilizează roboţi industriali sau pentru servicii, cu un procentaj de 3% din întreprinderi, alături de Estonia, Grecia, Lituania şi Ungaria.

Cel mai mic procentaj, mai puţin relevant din cauza dimensiunii mici a economiei s-a consemnat în Cipru (1%).

Oarecum suprinzător dar de reţinut pentru deciziile strategice ale ţării noastre, în topul utilizării roboţilor apar Spania (11%), Danemarca, Finlanda (câte 10%) şi Italia (9%).


Media la nivelul UE a fost mai mult decât dublă faţă de situaţia din România, cu 7% dintre întreprinderile ce au cel puţin 10 salariaţi utilizatoare de roboţi.

Marile întreprinderi ( cel puţin 250 de salariaţi) au înregistrat cel mai mare procentaj de robotizare (25%), la mare distanţă de cele mijlocii ( 50 – 249 persoane ),  care s-au plasat la mai puţin de jumătate (12%) şi de întreprinderile mici (10 – 49 de persoane), care au bifat doar un procentaj de 5%.

Explicaţia e dată de costul relativ important al investiţiei inţiale, chiar dacă beneficiile ulterioare în materie de creştere a productivităţii sunt evidente.

În privinţa utilizărilor, sectorul cu cea mai mare pondere a roboţilor utilizaţi a fost cel sl sistemelor de management al depozitelor (cu 44% dintre întreprinderi), urmat de transportul persoanelor sau al bunurilor (22%) şi de sistemele de curăţare şi prelucrarea deşeurilor, precum şi activitatea de asamblare ( câte 21% fiecare).


Notă metodologică

Roboţii constau din câteva componente care presupun o structură mecanică, senzori, un computer şi o unitate de control. După scopul în utilizare se clasifică în industriali şi pentru servicii. Roboţii industriali sunt utilizaţi cu precădere în automatizările industriale şi îşi îndeplinesc sarcinile într-un mediu clar structurat, cu măsuri de siguranţă externe. Roboţii pentru servicii operează la un anumit nivel de autonomie, într-un mediu mai complex, şi pot presupune interacţiunea cu persoane, obiecte sau alte device-uri.

Întreprinderile utilizează mai frecvent roboţi industriali (5%) decât roboţi pentru servicii (2%). Roboţii industriali sunt utilizaţi cel mai frecvent în sectorul de manufacturare (16%) în timp ce roboţii pentru servicii apar cel mai des în manufacturare şi sectorul de comerţ cu amănuntul (ambele cu câte 4%).

În condiţiile în care România are un deficit tot mai pronunţat de forţă de muncă iar nivelul de productivitate înregistrat în 2017 a fost mai mic de 25% din media UE (9,30 euro pe ora lucrată faţă de 33,13 euro pe ora lucrată în UE şi 38,23 euro în Zona Euro), s-ar impune măsuri pentru accelerarea ritmului de robotizare a economiei şi pentru pregătirea de măsuri corespunzătoare.

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: