duminică

21 aprilie, 2024

10 ianuarie, 2022

România a intrat în valul 5 al pandemiei Covid-19 și are una dintre cele mai accelerate transmiteri a virusului SARS-CoV-2, în pofida faptului că tulpina omicron nu are în acest moment o transmitere comunitară, a declarat duminică seara ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„În mod evident, România a intrat în valul 5. Am discutat de câteva sute de cazuri pe zi. Acum discutăm de câteva mii de cazuri pe zi. Chiar dacă pare că situația s-a stabilizat de vreo patru-cinci zile, asta nu înseamnă că lucrurile au revenit la normal. Apropo de acel număr de reproducere bazal, acum ne aflăm pe la 1,70. Am crescut de la 0,7 la 1,7, ceea ce demonstrează că este o creștere rapidă în România”, a explicat ministrul.

România este pe locul 2 sau 3 în Europa, în ceea ce privește ritmul de creștere a numărului de cazuri, a adăugat acesta:


„Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creștere din Europa – și nu mă refer doar la Uniunea Europeană. Suntem pe locul 2 sau 3.

Nu avem încă niciun motiv să ne relaxăm, ci dimpotrivă, trebuie să fim extrem de atenți. Speranța este că aceste cazuri noi care se înregistrează să nu pună în pericol sistemul de sănătate, adică persoanele care se internează să nu fie așa de multe”.

Posibilă vaccinare anuală împotriva Covid-19

Ministrul Alexandru Rafila, nu exclude ca autoritățile sanitare să recomande vaccinarea anuală împotriva Covid-19, cu seruri adaptate tulpinilor aflate în circulație, după cum se procedează în cazul gripei:

“Dacă ne uităm ce se întâmplă la infecţia gripală şi vreau să fac o paralelă pentru că şi virusul gripal e un virus care se schimbă de la sezon la sezon, nu exclud această variantă în care vaccinarea anuală să fie recomandată, cu o doză de vaccin pe an, cu o condiţie: să existe un vaccin care este eficient faţă de tulpina care circulă în momentul respectiv, ia, a declarat Rafila, duminică, la Antena 3.


Întrebat dacă vor fi mai restricţii pentru cei nevaccinaţi când se va ajunge în această situaţie, ministrul Sănătăţii a răspuns: “Cred că dacă se intră într-o fază de endemie, nu de epidemie, va dispărea. Sperăm că se va întâmpla şi lucrul acesta”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: