România importa energie electrică la o capacitate de peste 900 de MW, vineri după amiază, cam cât într-o zi de lucru normal de anul trecut, în care economia nu era afectată de impactul epidemiei.
Pe de altă parte, consumul este cu circa 30% mai mic și, deși nu era mai mare de o treime din capacitatea de producție, lăsa un loc unui import substanțial. Producția era de puțin peste un sfert din capacitate.
Fenomenul este în primul rând efectul distorisunilor administrative încă în vigoare, care afectează piața internă ca și costurile de producție mai mari față de piețele cu care România este interconectată și de unde furnizorii de electricitate pot importa fără restricții.
Astfel că prețurile din România pentru ziua următoare (37 – 39 euro / MWh) sunt mai mari, vineri 1 mai cu 6 -27 euro pentru intervalul orar 18-20 decât în toate celelalte 3 piețe interconectate (Ungaria, Cehia și Slovacia) și cu 25 de euro mai mari pentru ora de vârf 21, față de Slovacia și Cehia.
Nu este sigur că piața se va re-liberaliza de la 1 iulie, renunțându-se treptat la prevederile OUG 114 / 2018. Și profiturile producătorilor sunt încă plafonate la 5% peste cheltuielile de producție.
De ce importăm, dacă putem produce mai mult?
La distorsiunile administrative ale pieței se adaugă deficiențele structurale ale sitemului de producție.
Producția este la rândul său mai scăzută cam în aceeași proporție de 30% față de o zi normală, ca urmare a opririi unora dintre capacitățile de producție pe bază de cărbune, în condițiile în care CE Oltenia, al doilea producător de electricitate al României, are mari probleme financiare.
Vineri la ora 16, România producea cu o capacitate de 4.344 MW, adică doar puțin mai mult de un sfert din capacitatea totală de producție de 16.000 MW pe care Autoritatea din energie, ANRE, o consideră „disponibilă”.
Totodată, consumul de 5.250 MW capacitate era mai mic de o treime din capacitatea totală de producție.
Producția pe cărbune era de mai puțin peste 10% din total, vineri după amiaza, la concurență cu cea eoliană sau cu cea fotovoltaică, deși de obicei este a doua cea mai mare, cu o proporție de circa 22%, apropiată de cea a producției hidroelectrice.
Producția CE Oltenia este însă foarte scumpă din cauza echipamentelor învechite și poluante care ridică cheltuielile de certificate verzi până la jumătate din venituri.
Astfel că, pandemia a oferit, paradoxal, o îmblânzire a stresului la care este supusă compania, în condițiile în care urmează să intre în procedură de resrtucturare. CE Oltenia nu va putea înapoia creditul acordat de Trezoreria statului, iar acest „ajutor de salvare” poate fi considerat „ajutor de stat”, după ce Comisia Europeană va fi revenit la severitatea pusă între paranteze de criza coronavirus.
