Cu ocazia zilei internaţionale a femeii, Eurostat ne-a mai dat o veste neplăcută:
România s-a plasat pe locul patru în UE la inegalitatea de gen pe piaţa muncii, în ceea ce priveşte diferenţa de angajare între bărbaţi şi femei, calculată ca procentaj pentru grupa de vârstă 20 – 64 de ani pentru anul 2017.
Pentru referinţă, menţionăm că diferenţe mai mari decât la noi se regăsesc în Malta (24,1%), Italia (19,8%) şi Grecia (19,7%). Media UE a fost de doar 11,5% iar la polul opus figurează ţări precum Lituania (1%), Finlanda (3,5%), Suedia (4,0%) şi Letonia (4,3%), toate nordice, între care se regăsesc şi două foste ţări socialiste.
Diferenţa de angajare între bărbaţi şi femei a crescut sistematic în România din 2006 până în 2016, pentru a se reduce uşor în 2017, potrivit datelor consemnate după o metodologie unitară la nivelul UE de către Eurostat. Trebuie subliniat că, după aderarea la Uniune, situaţia iniţială mai bună de la noi s-a schimbat în rău, pe un trend contrar tendinţei de scădere a aceluiaşi indicator în Europa.
Poziţia României s-a deteriorat semnificativ nu doar faţă de evoluţiile din Occident ( unde Germania şi Franţa au coborât sub opt procente) dar şi faţă de colegele din regiune provenite din fostul bloc estic, care, spre deosebire de noi, şi-au mai atenuat diferenţele de gen pe partea de angajare sau le-au păstrat aproape la fel.
Paradoxal, însă, România stă cel mai bine dintre statele UE la diferenţa de gen atunci când vine vorba despre suma plătită pentru munca depusă, unde femeile primesc în medie doar 3,5% mai puţin decât bărbaţii, comparativ cu un suprinzător ( din perspectiva noastră) 16% la nivelul UE 28 şi 16,1% în Zona Euro. Cea mai mare valoare a acestui indicator se regăseşte în Estonia (25,6%).
Altfel pusă problema, deşi sunt remunerate aproape la fel ca bărbaţii, femeile din România ori nu doresc să se angajeze, ori, mai probabil, nu găsesc locuri de muncă corespunzătoare la nivel naţional. Ceea ce, pe de o parte, ne ajută la statistica de plată egală în cazul celor care au reuşit să ajungă să lucreze dar ridică şi problema numărului insuficient de locuri de muncă pentru femei, fie ele şi ceva mai slab remunerate financiar.
