joi

28 martie, 2024

19 iunie, 2016

carne supermarketRomânia a ocupat în anul 2015 locul al doilea din Uniunea Europeană în clasamentul celor mai ieftine produse alimentare și băuturi răcoritoare după Polonia, cu un nivel de 64% din media europeană.

Ea a fost urmată de Bulgaria (70%), Lithuania (78%), Cehia și Ungaria (ambele cu 79%).

Conform datelor prezentate de eurostat, cele mai scumpe alimente au fost comercializate în Danemarca (145% din medie UE). La mare distanță s-au situat Suedia (124%), Austria (120%), Irlanda și Finlanda ( fiecare cu câte 119%). Cercetarea întreprinsă de organismul de statistică al UE a acoperit o gamă de 440 de produse în termeni comparabili de la o țară la alta.


România figurează la nivel european cu cele mai mici prețuri la pâine și produse de panificație ( 53% din media UE), ocupă locul doi la băuturi alcoolice (72% din media UE), după Bulgaria, și locul al treilea la carne ( 60% din media UE), după Polonia și Bulgaria.

În schimb, la grupa ”lapte, brânză și ouă”, figurăm tocmai pe locurile 8 – 10 (cu 92% din media UE), alături de Franța și Croația.

De menționat că o poziție similară mai avem doar la produse din tutun, unde prețurile se ridică la 69% din media UE și suntem la același nivel cu Slovenia. La acest capitol, suntem, însă, foarte departe de topul european, în care se situează Marea Britanie (218% din media UE), Irlanda (189%) și Franța (127%).

În acest context, dată fiind ponderile relativ mari în coșul de consum al românilor, atât pentru produsele alimentare cât și pentru tutun, imaginea puterii de cumpărare pentru un cetățean care se apropie de structura europeană de consum ( mai puțină mîncare și tutun) este distorsionată, în sensul că este mai mică în realitate decât o arată media statistică.


Practic, odată ce avansăm pe calea convergenței europene, ar trebui să facem un calcul al indicelui de prețuri și pe calapodul structurii medii de consum la nivel european, spre care ne îndreptăm.

De asemeni, în aprecierea inflației viitoare, va trebui să ținem cont că o parte din creșterea de ansamblu aprețurilor la consumator va proveni, pur și simplu, din europenizarea obiceiurilor de consum, odată cu creșterea veniturilor.

Articole recomandate:

Etichete: , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: