România – cea mai mică rată de recuperare a creditelor de la firmele în insolvență. Lacunele legii devin obstacole ale creditării

Ușurința cu care firmele apelează la metoda insolvenței este unul dintre obstacolele structurale care stau în fața creșterii mai accelerate a creditării, potrivit analizei unui grup de economiști coordonați de Valentin Lazea, publicată în cele mai recentă ediție a Caietelor de studii ale Băncii Naționale a României (BNR).

„În practică, s-a constatat că legislația privind insolvența din România a permis prea ușor ca grupuri de interese care controlează o firmă sau care sunt controlate de o firmă să poată să declare insolvența, dezavantajând alte grupuri de creditori, printre care și băncile”, se spune în studiul „ Intermedierea financiară: probleme și posibile soluții”.

Astfel că rata de recuperare de către creditori ca urmare a intrării unei firme în insolvență este cea mai mică în România (29,2%), față de 56,3% în Republica Cehă, 54,5% în Polonia, 53,6% în Slovacia, 38,8% în Ungaria și față de 31,7% în Bulgaria, , conform datelor Băncii Mondiale, citate de studiul menţionat.

În schimb, România înregistrează cea mai mare rată a insolvenței (numărul de companii aflate în insolvență raportat la numărul total al companiilor) este de circa 5,67% în România, față de 3,84% în Ungaria, 0,47% în Republica Cehă, 0,35% în Bulgaria, 0,04% în Polonia și 0,10% în Slovacia. Doar Serbia întrece România la rata insolvenței, cu 7,93% din totalul firmelor.

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut în primele şapte luni din acest an cu 6,07%, comparativ cu perioada similară din 2016, la 5.365 unităţi, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe firme şi PFA-uri în insolvenţă sunt din Bucureşti, respectiv 1.193, în creştere cu 12,23% comparativ cu ianuarie – iulie 2016, Capitala fiind urmată de judeţul Iaşi cu 335 (+9,12%) şi de Bihor cu 295 cazuri (-9,2%).

Cele mai multe insolvenţe au fost în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 1621, în creştere cu 2,47%.

De asemenea, un număr de 8.969 firme şi-au suspendat activitatea (-17,36%), iar 15.775 s-au dizolvat, număr în scădere cu -19,88%.

Potrivit studiului BNR, dintre „cauzele care conduc la un acces mult prea facil la starea de insolvență”, se remarcă:

• valoarea prea scăzută a pragului de debit la care poate fi introdusă cerere de intrare în insolvență – 40.000 de lei, prag care ar trebui majorat prin „stabilirea unui element de referință (e.g. – identificat din analiza datelor publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvență, referitoare la cazuri de insolvență)”;
• creanțele datorate acționarilor și administratorilor societăților afiliate ar trebui să nu mai fie luate în calcul la stabilirea valorii-prag, căci „se pot crea artificial creanțe intrafirmă/ intragrup pentru intrarea firmelor din grup în insolvență”;
• termenul scurt de judecată a cererii debitorului, care ar avea ca efect analiza „superficială a cererii” și respectiv deschiderea procedurii;
• posibilitatea „unor cereri abuzive de deschidere a procedurii insolvenței unui debitor, care va dovedi în cursul procesului că dispune de fonduri bănești disponibile pentru plata datoriilor”. O soluție ar fi „condiționarea creditorului de a epuiza alte căi procedurale de a-și recupera creanța (e.g. – procedura ordonanței de plată prevăzută de titlul IX din Codul de procedură civilă), anterior introducerii cererii de deschidere a insolvenței.
• dificultățile întâlnite în practică a prevederilor legii pentru atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere, precum și a oricăror alte persoane care au contribuit la starea de insolvență, pentru că:
  • au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu;
  • au desfășurat activități în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
  • au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
  • au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile,
  • au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
  • au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți, şi multe alte acţiuni frauduloase.

„Implicarea acționarilor sau asociaților în în activitatea de administrare, conducere și/sau supraveghere a debitorului este dificil de dovedit, în condițiile în care debitorul persoană juridică dispune de organe specializate în acest sens, astfel încât atragerea răspunderii acționarilor sau asociaților este dificilă”, conform  Legii nr. 85/2014 privind insolvența, spune studiul citat.

Studiul BNR afirmă că ar fi necesare:

• „reglementarea unor sancțiuni clare pentru asociații/acționarii debitorului (ex: să le fie interzis să înființeze firme, să desfășoare în cadrul altor entități, direct sau indirect, activități asemănătoare celor care fac obiectul insolvenței, atât în perioada de reorganizare sau faliment, cât și în următorii 3-5 ani de la finalizarea procedurii);
• reglementarea de sancțiuni patrimoniale pentru asociați/acționari, independent de caracterul penal al sancțiunilor aplicate;
• revizuirea textelor cuprinzând faptele pentru care poate fi atrasă răspunderea organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății și a oricăror alte persoane, astfel încât faptele și vinovăția persoanelor să fie mai ușor de probat”.

Dimensiunea riscului

Aproape jumătate dintre companiile active în România prezintă un risc de insolvenţă ridicat, Potrivit unui raport recent al Coface, citat de Agerpres.

„Ponderea foarte ridicată a companiilor cu risc major de insolvenţă este explicată de fenomenul polarizării firmelor româneşti, mult mai accentuat comparativ cu ceea ce observăm în Ungaria, Polonia sau Cehia. Spre exemplu, cele mari mari 10% din firmele româneşti deţineau la sfârşitul anului 2015 aproape 91% din totalul veniturilor înregistrate de către întreg mediul de afaceri, în timp ce această pondere este mult mai scăzută în cazul Ungariei (72%), Poloniei (68%) sau Cehiei (59%)”, se arată în document.

99% dintre companiile româneşti se luptă pentru o cotă de piaţă de maximum 33%, în condiţii de concurenţă foarte agresivă şi economie subterană mult mai ridicată decât media înregistrată în UE.

„7 din 10 companii îşi plătesc mai târziu furnizorii comparativ cu durata medie de colectare a creanţelor şi rotaţie a stocurilor. Dintre acestea, 60% îşi finanţează investiţiile pe termen lung, 30% îşi rambursează creditele bancare contractate pe termen lung (soldul creditului bancar acordat companiilor scade cu aproximativ 5% de an- la-an) şi/ sau plata unor dividende (în condiţii fiscale avantajoase de impozit diminuat la 5%), în timp ce 10% îşi finanţează companii din grup”, menţionează sursa citată.

Conform Coface, soldul creditului furnizor s-a dublat de la momentul impactului crizei financiare până în prezent, crescând de la 168 miliarde lei (2007) la aproape 340 miliarde lei (2016), în timp ce soldul creditului bancar a crescut doar cu aproximativ 30 miliarde lei.

„Durata medie de colectare a creanţelor a crescut de la 60 zile (2007) la aproape 114 zile (2015), iar estimările Coface indică un nivel de 118 zile pentru 2016. Practic, insolvenţa unei companii româneşti în anul 2017 va genera pierderi financiare de două ori mai mari partenerilor de afaceri. Nu întâmplător primul trimestru al anului curent a debutat cu un cuplu unic: minimul istoric al insolvenţelor nou deschise & maximul impactului financiar (pierderi cauzate creditorilor) propagat în mediul de afaceri. Prin acordarea termenelor de plată, furnizorii sunt cei mai mari creditori ai companiilor, creditul comercial reprezentând 42% în totalul datoriilor (comparativ cu 29% în 2008), în timp ce creditul bancar are o pondere de doar 21% (comparativ cu 24% în 2008)”, informează Coface