România a consemnat în 2019 cea mai mare scădere a prețului caselor între statele UE. Evoluțiile din 2010 încoace și implicații

România a consemnat în 2019 cea mai mare scădere a prețului caselor între statele UE (valoare ajustată cu inflația), potrivit unei analize publicate de Eurostat.… Mai mult›
15.01.2021
Bugetul 2021: în căutarea unei consolidări fiscale fără șocuri

Bugetul pe anul 2021 reprezintă ora adevărului – atât pentru ieșirea din criza produsă de Covid și menținerea unei direcții de dezvoltare coerente, cât și… Mai mult›
14.01.2021
Analiză: Cum a schimbat pandemia obiceiurile de consum și economisire din România

Pandemia a schimbat în proporții semnificative obiceiurile de consum, dar și de economisire ale românilor, reiese din datele INS analizate de cursdeguvernare.ro. Rata de economisire… Mai mult›
13.01.2021
Salariul mediu pe economie a trecut pragul de 700 de euro în noiembrie. Semnal de frână tras de administrația publică

Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna noiembrie 2020 a fost de 5.565 lei, cu 113 lei sau 2,1% mai mult… Mai mult›
13.01.2021
România – cea mai mare creștere a importurilor de laptopuri în 2020 dintre statele UE
de Marin Pana , 26.11.2020
România a fost statul membru UE cu cea mai mare creștere a importurilor de laptopuri în primele șapte luni ale acestui an, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un avans de +38%, țara noastră a devansat Danemarca (+35%), Slovacia (+27%), Italia (+26%), Bulgaria (+25%) și Cehia (+24%) – vezi infografic.
Datele disponibile la opt luni arată că nivelul importurilor de profil cumulate de la începutul anului, atât din surse intra-UE cât și extra-UE, a ajuns la aproape 100 milioane euro, cu un vârf important în perioada mai-iunie, după ce declanșarea pandemiei Covid19 a condus spre extinderea muncii de la domiciliu.
Pentru ultima treime a anului curent este de așteptat o continuare a acestei tendințe, date fiind propagarea valului doi al pandemiei, precum și apropierea perioadei sărbătorilor de iarnă. De reținut, în octombrie 2019 s-a trecut în premieră pragul de 20 milioane euro lunar (care nu a mai fost atins în 2020) , dar importurile au scăzut spre mai puțin de o treime în luna decembrie.
La polul opus față de România s-au situat Grecia (+4%), Slovenia (+3%), Croația, Lituania ( câte (2%), precum și Estonia (-0,3%) singura care a înregistrat un ritm (ușor) negativ. O explicație în cazul acesteia din urmă ar putea fi dotarea destul de bună deja existentă ÎNAINTEA pandemiei, cu o orientarea sistematică spre digitalizarea integrală a serviciilor publice.
Interesant, luna de maxim a importurilor de laptopuri la nivelul UE în 2020 a fost aprilie, adică ceva mai devreme decât la noi. China a fost sursa pentru circa 90% din importurile de laptopuri din afara UE, creșterea acestora fiind de 19%, de la 12,1 miliarde euro în primele șapte luni din 2019 la 14,1 miliarde euro în aceeași perioadă a lui 2020.