joi

25 aprilie, 2024

18 mai, 2017

În aproape 5 ani, peste 300.000 de români au avut telefoanele ascultate, susţine profesorul clujean de Drept Radu Chiriţă.

Profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” și avocat, acesta a solicitat tuturor instanţelor din ţară să îi comunice numărul solicitărilor de interceptări telefonice, care au la bază alte suspiciuni decât unele legate de siguranța națională, din perioada 2010 -2015.

Pe blogul personal, avocatul Radu Chiriţă publică un document care arată că în perioada vizată de el instanțele din România au autorizat 102.729 astfel de cereri şi că fiecare dintre acestea viza, în medie, trei persoane.


Concluziile avocatului clujean sunt:

  • În total s-a cerut autorizarea interceptării telefoanelor de 109,946 ori în cei aproape 5 ani care au făcut obiect al solicitării. Din ele, au fost admise 102,729 cereri. Pentru cine nu ştie pe o cerere, de regulă, figurează mai multe persoane, rar se întâmplă să fie doar unul singur vizat de o cerere. Estimez că, în medie, e vorba de minim 3 persoane pe cerere, ceea ce înseamnă că în aştia 4 ani şi ceva ”bunicuţa” a ascultat, cu acte în regulă, vreo 300.000 de oameni. Naţie de infractori, ce să faci…
  • ICCJ a admis 4522 cereri din 4523 şi a respins doar una. Una. Probabil că cel vizat o fi fost mort, atfel nu îmi explic. (…) Precizez că solicitarea mea nu a vizat interceptările pe legea siguranţei naţionale.
  • Avem 6 curţi de apel care le-au admis pe toate, bifând un neverosimil 100%. Curţile de Apel din Cluj, Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Oradea şi Piteşti. Bravo! Aş spune la mai mare, dar nu se poate…
    În total sunt 61 de instanţe care au admis tot. Recordul e la Tribunalul Galaţi, care din aproape 3000 de cereri nu a găsit niciuna în neregulă. Am un feeling că după ce câştig la instanţă, o să le ia faţa ăstora cei de la Tribunalul Cluj, că îndârjirea cu care refuză publicarea datelor poate fi justificată numai de ruşine.
  • Singurele instanţe unde se pare că judecătorii chiar examinează astfel de cereri şi le admit numai pe cele care or fi ok sunt instanţele militare (bravo, chiar nu mă aşteptam), Judecătoria Piteşti, Judecătoria sector 5, Curtea de Apel Galaţi pentru a le enumera pe ele care au un număr semnificativ de cereri. Un caz special este cel al Tribunalului Suceava care a respins 39% din cererile formulate, dar are totuşi un număr uriaş de cereri admise, peste 5700.
  • Pe mine m-a şocat şi numărul fantastic de mare de cereri care se adresează Judecătoriilor. Ţinând cont de competenţa acestor instanţe, mă tot întreb pentru ce Dzeu de fapte s-o cerut interceptarea de 2200 de ori la Judecătoria Constanţa sau de 1500 ori la Judecătoria Ploieşti. Dă-o, frate, dracu’ dacă cerem şi primim interceptări pentru furt sau înşelăciune… Ca să dau alt exemplu, mă tot întreb pe cine o fi ascultat procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni în 259 de dosare? Pe cine? Există 250 de dosare la acel parchet? Mă tot întreb… Oricum, jumate minim din cititori or intrat pe google să vadă unde e Săveniul.

(Descărcați AICI statistica cererilor de interceptare telefonică)


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: