13 iulie, 2021

export cereale

România acoperă aproape 15,5 % din exporturile de cereale ale Uniunii Europene, cu 6,2 milioane tone. Este al doilea cel mare exportator după Franța, în anul comercial 2020 – 2021 încheiat la 30 iunie, potrivit datelor Directoratului General pentru Agricultură și  Dezvoltare Rurală al UE (DG Agri).

Cota de piață României la exporturile de cereale a scăzut de la 19% în anul comercial anterior (2019 – 2020).  Și valoarea exporturilor a scăzut până la 1,2 miliarde de euro.


În anul 2020 – 2021, Franța a exportat aproape de două ori mai mult decât România, peste 11,3 milioane de tone, având o cotă de piață de peste 28%.

România este  urmată de:

  • Germania, cu 5,8 milioane de tone (14,5%),
  • Polonia, cu 3,5 milioane de tone (8,7%) și de
  • Lituania și Letonia, cu 3,4 respectiv 2,6 milioane tone de cereale exportate în afara UE (8,5%, respectiv 6,6% din total exporturi UE).

cereale exporturi anul comercial 2020 2021

Cei mai mari importatori din UE au fost Iordania, Arabia Saudită și Liban.


Exporturile românești au fost mult diminuate de seceta de anul trecut. În schimb, fermierii speră ca în acest an producția să crească.

Prognoza DG Agri estimează la 27 de milioane de tone producția de cereale a României din 2021, ceea ce înseamnă o creștere de peste 33% față de anul trecut.

Cereale prognoza producție UE DG Agri 2021

România urmează să fie a 4-a cea mai mare producătoare de cereale, după Franța (65 mil. tone), Germania (44 mil. tone) și Polonia (29 mil. tone).

Pe de altă parte, industria europeană a cerealelor avertizează că UE ar putea deveni importator net din cauza obiectivelor climatice foarte ambițioase.

România este prima la exportul de porumb

Exporturile de porumb ale României au fost de departe cele mai mari din UE: peste 1,96 milioane de tone, adică peste 70% din totalul exporturilor blocului comunitar.

Exportatorii din România au încasat aproape 323 milioane de euro, până în mai, mai puțin ca anul trecut, deși prețul porumbului ajunsese la cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani în aprilie.

(Citiți și: „Exporturile de cereale ale României în afara UE, cele mai mari din ultimii 5 ani”)

În schimb, la grâu („comun”, cf. terminologiei), România ocupă a patra poziție, după Franța, Germania și Polonia.  Anul trecut a fost a doua cea mai mare exportatoare de grâu din UE

Cota de piață a României la grâu  este de 12,4%, în scădere de la 15%, în sezonul trecut.

România este al treilea cel mai mare exportator de orz al UE, cu 1,06 milioane de tone, după Franța (3,09 mil. t) și Germania (1,4 mil. t).

UE a exportat 7,1 milioane de tone de orz, între 1 iulie 2020 și 30 iunie 2021.

Relevant este însă exportul de malț al UE, de 3,11, mai mare decât cel de porumb.

 

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: