duminică

28 iulie, 2024

3 octombrie, 2021

Din cei 120 de români, majoritatea femei, care candidează în alegerile locale din Italia, patru se luptă pentru primăria Romei.

Roma este un oraş greu de guvernat şi puțini ar vrea să-i fie primar.

Capitala ţării se confruntă de câteva decenii cu probleme pe care nici o administraţie nu a ştiut să le soluţioneze, potrivit unei analize EFE, citată de DIGi24.


De asemenea, bugetul orașului este o gaură neagră pentru economia italienilor.

Ca urmare, partidele italiene se prezintă la alegerile municipale de duminică şi luni cu oameni politici din eşalonul doi, care să nu le afecteze prea mult imaginea.

Se aleg primarii și în Milano și Napoli

În Italia sunt aleși primarii și consilierii locali în aproximativ 1.300 de orașe, în frunte cu Roma, Milano și Napoli.

Românii formează cea mai numeroasă comunitate de străini din Peninsulă și au dreptul să voteze și să candideze în orașele de reședință.


Prezența românilor este remarcabilă chiar dacă cei care au dobândit dublă cetățenie nu mai au nevoie de adeverință din țară, deci candidează în aceleași condiții ca cetățenii din Peninsulă.

Ei trebuie să se bazeze, însă, în special pe voturile italienilor: foarte puțini dintre românii stabiliți aici pot vota, pentru că nu au cartea de alegător.

.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: