luni

6 mai, 2024

6 mai, 2019

Germania, Franţa şi Italia au ocupat primele trei locuri în topul celor mai mari multinaţionale controlate în România, în 2017, după numărul de salariaţi, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.

Puțin peste 6% din cele 80.905 grupuri de întreprinderi identificate în România, în anul 2017, erau rezidente, iar dintre celelalte 75.995 doar 293 controlate din interior. Restul de 75.702 controlate din străinătate).

Din numărul total al multinaţionalelor controlate din străinătate, 13.195 sunt grupuri controlate de persoane juridice străine, iar 62.507 sunt grupuri controlate de persoane fizice străine, potrivit datelor.


Cea mai mare parte a grupurilor de întreprinderi din România activau în comerţ (35% din total). În construcţii şi industria prelucrătoare îşi desfăşurau activitatea 11% dintre companii, activităţi ştiinţifice şi tehnice derulau 9% din totalul grupurilor de întreprinderi, iar în tranzacţii imobiliare – 8%.

Ţări şi domenii

Raportat la ponderea numărului de salariaţi, majoritatea subgrupurilor de întreprinderi din România sunt controlate de persoaner juridice sau fizice din Germania (16,9%), Franţa (11,7%) şi Italia (9,5%).


Subgrupurile de întreprinderi controlate din Germania predomină în:

  • Industria prelucrătoare (10,0% din totalul general- secţiunea C),
  • Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (2,4% – secţiunea M) ṣi în
  • Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; Repararea autovehiculelor şi motocicletelor (2,3% – secţiunea G).

Multinaţionalele din Franṭa sunt interesate mai ales de industria preluctrătoare (5,7%) și de comerţ (2,1%)

Italienii au 6,1% din multinaţionale în industria prelucrătoare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: