miercuri

27 martie, 2024

27 februarie, 2014

Roma, se află în pragul unui faliment în stilul oraşului american Detroit, după ce Guvernul italian a decis să retragă din Parlament, din cauza strategiilor de tergiversare folosite de opoziţie, un decret care ar fi ajutat capitala să acopere un deficit bugetar de 816 milioane euro.

Retragerea decretului reprezintă un eşec pentru premierul Matteo Renzi, în chiar prima sa zi în fruntea guvernului, potrivit Wall Street Journal, citat de MEDIAFAX. Pregătirea unui nou decret, care să aibă şanse să fie adoptat, îl va costa pe Renzi timp şi capital politic, de care ar fi avut nevoie pentru promovarea unor reforme ample vizând piaţa muncii şi sistemul electoral.

Administraţia capitalei are acum de făcut alegeri dure – precum tăirea unor servicii publice, creşterea taxelor sau întârzierea plăţilor către furnizori – pentru a câştiga timp necesar să găsească noi modalităţi de acoperire a deficitului bugetar.


Dacă nu reuşeşte, Roma ar putea fi plasată sub controlul unui administrator special, care ar avea ca sarcină vânzarea de active, precum companiile de utilităţi.

„Este timpul să renunţăm la trucurile contabile şi să declarăm falimentul Romei”, a declarat Guido Guidesi, parlamentar al formaţiunii Liga Nordului, care s-a opus decretului de ajutor financiar pentru capitala Italiei.

Primarul Romei, Ignazio Marino, un chirurg specializat în SUA, a câştigat alegerile anul trecut cu promisiuni că va opri practicile de nepotism, va îmbunătăţi serviciile de bază şi va ajuta dezvoltarea turismului.

În loc să-şi respecte obiectivele, primarul se luptă să menţină bugetul pe linia de plutire, scrie Wall Street Journal. Ignazio Marino a declarat că nu intenţionează să fie el cel care implementează tăieri dure de cheltuieli.


Planul primarului de stabilizare a bugetului prevedea obţinerea unui transfer financiar de 485 de milioane de euro de la Guvern. Suma ar fi trebuit să compenseze Roma pentru costurile suplimentare înregistrate ca destinaţie turistică majoră, capitală a Italiei şi locaţie în care se află Vaticanul.

Planul de ajutor a atras, însă, critici chiar şi înainte de schimbarea Guvernului, fiind considerat incorect faţă de alte oraşe italiene confruntate cu dificultăţi financiare.

Premierul Renzi, fost primar al Florenţei înainte de preluarea conducerii executivului, va introduce probabil în Parlament un nou decret vizând Roma, însă nu este clar care vor fi termenii acestuia.

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: