duminică

21 aprilie, 2024

13 aprilie, 2021

Robert Schuman (1886-1963)

Robert Schuman, unul dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene și un catolic devotat, va face în curând primul pas către sanctificare potrivit unui înalt oficial al Vaticanului citat de Euractiv.

Papa Francisc ar putea recunoaște „virtuțile eroice” ale politicianului francez, care a trăit în perioada 1886-1963, în luna iunie, potrivit arhiepiscopului Marcello Semeraro, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților.

Această recunoaștere a faptului că o persoană a dus o viață sfântă este un pas cheie înspre beatificare deși acest statut poate fi acordat doar după atribuirea unui miracol.


Un al doilea miracol validat de către Vatican este nevoie înainte ca Biserica Catolică să recunoască o persoană drept sfânt.

Schuman, un creștin-democrat, a fost ministru de externe al Franței când a prezentat în 1950, la 5 ani după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, propunerea de realizare a unei uniuni economice între Franța și Germania de Vest, propunere care a stat la baza formării UE.

Procesul de elevare al lui Schuman înspre statutul de sfânt a început în urmă cu peste 30 de ani, fiind lansat de dioceza din Metz, locul unde Schuman s-a stins din viață.

Deși propunerea ca acesta să fie trecut în rândul sfinților îi va surprinde probabil pe mulți, părintele Bernard Ardura responsabilul Vaticanului pentru canonizări, a apărat candidatura controversată.


„Schuman și-a dedicat viața binelui comun, căutării păcii și reconcilierii cu Germania pentru a crea o comunitate de state europene”, a declarat Ardura pentru AFP.

„Munca lui Schuman a presupus încheierea unui ciclu infernal de război, înfrângerii umilitoare, dorinței de răzbunare și de noi războaie” care a început când Franța a fost învinsă de Prusia în 1870, a explicat Ardura.

„A fost opera unui creștin care servește drept exemplu” chiar dacă Schuman „a rămas foarte discret cu privire la viața sa personală și credința sa”, a adăugat părintele.

Sfântul Scaun a susținut ideea unui proiect european încă din timpul lui Pius al XII-lea, suveranul pontif din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, însă cu critici la adresa secularismului său.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: