Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul a crescut cu 9,3% în serie brută, în primele opt luni ale anului, faţă de intervalul similar din 2016, în principal ca urmare a vânzărilor de produse nealimentare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.
Creșterea a fost de 8,4% în serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. Indicatorii nu iau în calcul comerţul cu autovehicule şi motociclete.
Consumul s-a îndreptat cel mai mult spre mărfurile nealimentare, celmai probabil electrocasnice.
În serie ajustată, vânzările de produse nealimentare au crescut cel mai mult (+12,5%), urmate de cele de carburanţi pentru autovehicule în magazine specializate (+11,2%) şi de vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,8%).
Ierarhia se păstrează și în serie brută, cu mici diferențe procentuale: vânzările de produse nealimentare (+12%), retailul carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+11,9%) şi vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,8%).
Creșterile sunt mai mari și în comparația august 2017 faţă de august 2016: volumul cifrei de afaceri ca serie brută a crescut cu 15,9% ca urmare a rezultatelor consemnate la:
- vânzările de produse nealimentare (+18,5%),
- retailul de carburanţi (+18,4%) şi
- vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+10,9%).
În același interval de comparație, în serie ajustată, majorarea a fost de 12,6%, iar structura a fost:
- +17,8% la vânzările de produse nealimentare şi la carburanți,
- +7% la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun.
Creșterea volumului cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul din august față de iulie a fost de 7,4% în serie brută şi 2,3% în serie ajustată.