marți

16 iulie, 2024

16 iunie, 2015

greek-bankIeșirile din depozitele băncilor elene s-au situat, luni, la aproximativ 400 de milioane de euro din cauza temerilor privind incapacitatea țării de a-și achita datoriile, au declarat marți, pentru Reuters, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Publicul grec reacționează astfel la blocajul în care au intrat negocierile guvernului de la Atena cu creditorii internaționali.

O soluție de evitare a falimentului nu pare a fi la îndemână în condițiile în care ministrul grec al Finanțelor, Yanis Varoufakis, a declarat marți cotidianului german Bild că Atena nu va prezenta niciun program nou de reforme în fața Eurogroup, a cărei reuniune este stabilită pentru această săptămână.


Întrebat despre posibilitatea ca Grecia să ofere creditorilor un program acceptabil de reforme, Yanis Varoufakis a afirmat: ”Nu. Eurogroup nu este locul potrivit pentru a prezenta propuneri de acest tip. Acestea ar trebui negociate la un nivel inferior mai întâi”

Din ianuarie, 26 miliarde de euro au fost retrase din bănci

Potrivit Reuters, ieșirile din depozite s-au ridicat la 12,25 miliarde de euro în ianuarie, 7,57 miliarde de euro în februarie, 1,91 miliarde de euro în martie și 4,89 miliarde de euro în aprilie.

Persistența retragerilor de fonduri a fost provocată și de speculațiile privind posibilitatea ca guvernul grec să introducă restricții asupra mișcărilor de capital, deși autoritățile de la Atena au dezmințit permanent un astfel de scenariu.

Discuțiile dintre Grecia și creditorii săi în privința continuării susținerii financiare a țării au cunoscut duminică un nou eșec, apropiind mai mult Atena de incapacitatea de plată.


Acest eșec l-a determinat pe comisarul european Guenther Oettinger să ceară UE să se pregătească pentru declanşarea “stării de urgenţă”, din cauza riscului intrării Greciei în incapacitate de plăţi.

Solicitarea comisarului european a venit luni, în aceeași zi în care premierul elen Alexis Tsipras a cerut liderilor europeni să fie “realişti” în solicitările pe care le fac Greciei.

Grecia trebuie să ramburseze, la 30 iunie, 1,6 miliarde de euro din împrumuturile FMI și riscă foarte mult să nu poată onora această scadență fără deblocarea a 7,2 miliarde de euro, suspendată de la începutul verii și condiționată de un acord cu creditorii pe marginea unei serii de reforme.

Cele patru mari bănci grecești — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — sunt prezente și pe piața din România.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: