vineri

12 aprilie, 2024

7 iunie, 2017

O supra-numită ”alianță militară” care luptă în sprijinul președintelui Bashar al-Assad a anunțat miercuri că ar putea ataca pozițiile ocupate de Statele  Unite în Siria, averizând că ”autocontrolul” impus  în legătură cu raidurile aeriene purtate de SUA asupra forțelor guvernamentale nu va mai funcționa dacă Washington încalcă ”liniile roșii”.

Amenințarea este conținută de un comunicat emis de ”comandantul Statului Major al forțelor aliate din Siria” și difuzat de o agenție militară de știri a Hezbollaah, unul dintre aliații lui Assad.

Între aliații lui Assad se numără Iran și Rusia, însă comunicatul nu menționează explicit dacă Moscova și-a dat acordul pentru emiterea acestui comunicat.


Statele Unite au lansat marți o serie de atacuri aeriene  asupra unor grupări armate sprijinite de Iran, care potrivit Washington amenințau forțele SUA și cele susținute de SUA din sudul Siriei. Acestaa este al doilea atac purrtat de americani în ultimele 3 săptămâni asupra forțelor fidele regimului din Siria.

”Americanii știu foarte bine că sângele copiilor Siriei- Armata Arabă Siriană- și a aliaților ei nu este ieftin și că avem capacitatea să le lovim pozițiile sau zonele apropiate atunci când circumstanțele o vor impune”, scrie în comunicat.

 


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: