vineri

19 aprilie, 2024

26 mai, 2017

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, la Bruxelles, la finalul reuniunii NATO, că alocarea a 2% din PIB pentru Apărare de către România a fost apreciată de către aliaţi, dar a atras atenţia că banii trebuie efectiv cheltuiţi de către guvern în scopul pentru care au fost alocați.

Şeful statului a precizat că România şi-a atins obiectivele la reuniunea din Belgia.

NATO începe verificarea modului în care sunt cheltuiți banii Apărării

”O decizie importantă a statelor membre a privit împărţirea mai judicioasă a responsabilităţilor, prin stimularea creşterii bugetului pentru Apărare al fiecărui aliat. Faptul că România a alocat deja 2% din PIB pentru Apărare este foarte apreciat de aliaţii noştri, însă, o repet, este esenţială cheltuirea acestor sume potrivit scopului lor, ceea ce depinde de Guvern”, a spus preşedintele.


Klaus Iohannis a mai anunțat că un document a fost adoptat de liderii NATO pe subiectul monitorizării modului în care fiecare stat membru NATO va utiliza fondurile destinate Apărării.

Alianța a decis că fiecare stat trebuie să dezvolte un plan naţional pe trei componente:

  • Prima componentă se referă la angajamentele de creştere a alocărilor pentru Apărare pentru atingerea ţintei de 2% din PIB, din care cel puţin 20% trebuie alocați pentru echipamente şi cercetare-dezvoltare.
  • A două componentă se referă la angajamentele de investiţii în capabilităţi moderne pentru îndeplinirea ţintelor asumate la nivelul NATO.
  • A treia componentă se referă la angajamentele privind contribuţiile naţionale pentru operaţiuni şi misiuni ale NATO.

Reasigurări pentru consolidarea flancului estic

Șeful statului a mai precizat că, la reuniune, președintele Trump  a ”reiterat ferm angajamentul SUA pentru Alianță, pentru apărarea colectivă și pentru consolidarea Flancului Estic”, inclusiv prin foarte recenta propunere de creștere a finanțării Inițiativei de Reasigurare Europeană, în 2018, de la 3,4 miliarde de dolari, cât a fost până în prezent, la 4,8 miliarde de dolari.

”Am subliniat că adaptarea NATO la evoluțiile din regiunea Mării Negre și din estul Alianței trebuie să continue, fiind esențial să stabilim linii prioritare de acțiune pe trei direcții.


În primul rând, trebuie să continuăm întărirea apărării colective, care presupune consolidarea progreselor deja obținute privind postura de apărare și descurajare pe Flancul Estic. Am reiterat și importanța coerenței între abordarea nordului și cea a sudului Flancului Estic, fiind necesară o prezență aliată sporită, persistentă, în sudul acestuia, pe toate dimensiunile — terestră, aeriană și, desigur, în Marea Neagră.

În al doilea rând, trebuie continuat sprijinul NATO pentru consolidarea rezilienței și capacităților de apărare ale partenerilor din vecinătate, în mod echilibrat, inclusiv pentru cei din est, în cadrul efortului Alianței de proiectare a stabilității.

În al treilea rând, este nevoie de o abordare clară și unitară în relația cu Rusia, a spus Klaus Iohannis.

Alianța, activă în combaterea terorismului

Șeful statului a mai anunțat că aliaţii au convenit şi că NATO trebuie să fie mai activă în combaterea terorismului.

”Am subliniat contribuţia României în Afganistan, unde suntem al patrulea contributor aliat. Am susţinut ferm creşterea rolului NATO în combaterea terorismului. S-a decis în principal ca NATO, ca organizaţie, să devină membru al Coaliţiei anti-Daesh”, a spus preşedintele.

În această nouă calitate, NATO a decis acordarea unei susțineri mai consistente Coaliției prin intermediul capabilităților AWACS ale aliaților, sprijin suplimentar pentru capacitățile de apărare ale partenerilor din vecinătatea sudică a NATO, precum și alte măsuri incluse într-un plan de acțiune foarte consistent.

”Şi la această reuniune România şi-a atins obiectivele”, a conchis Iohannis.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: