vineri

19 aprilie, 2024

6 octombrie, 2020

Restaurantele (la interior), cafenelele, cinematografele și toate sălile de spectacol din București se închid pentru cel puțin șapte zile, întrucât s-a depășit incidența de 1,5 cazuri Covid-19 la 1.000 de locuitori (a ajuns la 1,86), a anunțat marți seara prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, după încheierea ședinței Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență.

Cazinourile și sălile pentru jocuri de noroc nu se închid, deocamdată.

Noile restricții intră în vigoare miercuri și rămân valabile până când incidența scade sub 1,5 la o mie de locuitori. Situația va fi analizată săptămânal, astfel încât peste șapte zile se va decide continuarea sau ridicarea lor.


Excepție fac restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor și pensiunilor, care vor fi deschise pentru clienții cazați acolo. 

Angajații afectați de restrângerea activității economice – HoReCa și spectacole – vor beneficia de măsuri de sprijin.

Măsurile prezentate de prefectul Capitalei:

  • Prezența persoanelor în jurul școlilor: s-a impus purtarea măștii de la copii peste 5 ani în intervalul 7-21. Revine obligația PMB și a primăriilor de sector să delimiteze aceste zone – chiar și printr-o simplă vopsea.
  • Dacă rata de infectare nu se diminuează, există riscul unor noi limitări ale activităților din Capitală, a mai declarat prefectul.
  • Intensificarea activităților de control în târguri, piețe, transport în comun și apropierea unităților școlare – aici lumea nici gând să poarte masca.
  • Sunt interzise petrecerile private (nunți botezuri etc.) în săli de evenimente.

Nu s-a impus nicio măsură în privința pelerinajelor.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: