vineri

1 iulie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

22 iunie, 2014

Din punct de vedere al contribuțiilor sociale raportate la PIB, România se situează pe locul 18 la nivelul sumelor plătite de angajatori, pe locul 16 din perspectiva sumelor plătite de angajați și pe locul 21 ca sume plătite de liber-profesioniști – într-un clasament pentru țările Uniunii Europene.

Raportul asupra trendurilor în taxare la nivelul statelor UE, Islanda și Norvegia arată că din anul 2000 și până în 2012 ( pentru care există datele definitive) arată că ponderea contribuțiilor sociale în PIB s-a redus de la 11,1% la doar 8,9%, în pofida obligațiilor suplimentare luate de stat în privința pensiilor, venitului minim garantat, ajutoarelor sociale etc.

În termeni absoluți, suma încasată la buget de statul român ar urma să se reducă de la circa 7,5 miliarde euro la 5,7 miliarde euro anual. În termeni relativi, este vorba despre o diminuare pe această cale a încasărilor statului de circa 1,3% din PIB. Adică patru procente din venituri totale ale bugetului general consolidat, situate anul trecut la 32% din PIB.

(Citiți și: ”Dinspre Bismarck spre Bevridge: Reducerea CAS, efectul asupra pensiilor și comparația cu Europa”)


Reducerea cu cinci puncte procentuale a CAS aplicată exclusiv la angajator va păstra angajații pe locul 16, dar va trimite angajatorii de pe locul 18 pe locul 23 (înaintea Bulgariei) și liber-profesioniștii pe locul 25, la un nivel similar cu cel din Suedia, Marea Britanie și Irlanda (v. tabelul).

Repartizarea reducerii CAS

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

De reducerea CAS în acest interval de timp au beneficiat în mod aproape exclusiv angajatorii, beneficiul angajaților fiind minimal (doar o miime din PIB). Ceea ce ridică semne de întrebare asupra echității în repartizarea diminuării cu cinci puncte procentuale a contribuțiilor sociale. Mai ales în contextul în care indexarea salariilor bugetarilor pe 2014 este nulă și va duce la reducerea puterii lor de cumpărare.

Nici din perspectiva locului ocupat în UE, care este mai avantajos pentru angajatori decât pentru angajați, nu există o justificare a concentrării reducerii în beneficiul angajatorilor. Aceasta va conduce spre o rată raportată la PIB preliminată la 4,3% din PIB în lipsa unei modificări în procentajul de colectare al taxelor. Rată aproape identică cu cea din Bulgaria, unde capitalul a reușit să înjumătățească taxele pe muncă în decurs de 12 ani.

De remarcat prin prisma altor colege din regiune că deși Ungaria a marșat la reducerea CAS la angajator, a rămas totuși la un nivel relativ ridicat de taxare (locul 8).

Mai mult, Cehia a mers pe calea unei majorări marginale a acestei categorii de impozite și a urcat pe locul 3 la nivel european. Dintre marile economii UE, Franța și Italia se situează și ele foarte sus ( locurile 1 și 4) iar Germania, deși a ajustat dările respective, a rămas peste media UE.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

În schimb, deși a rămas pe podium pe segmentul plăților de contribuții sociale făcute de angajați , Germania a alocat o treime din diminuare în favoarea acestora. Imitată de Polonia, care a repartizat diminuarea de CAS cam 60% pentru patroni și 40% pentru angajați.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Dintre țările prezentate, România stă cel mai slab la încasările de contribuții sociale din partea liber-profesioniștilor ( self-employed).

Ca pondere în PIB, acestea se situează sub cele din Ungaria sau Bulgaria și de opt ori mai mici decât în Germania, Cehia și Polonia. Ceea ce spune multe nu doar despre numărul altiminteri încă destul de redus persoanelor în cauză dar și despre conformarea lor la plată pe tipicul evitării fiscale.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Reducerea CAS i-ar avantaja pe aceștia în mod deosebit și ar trimite practica din România spre cea din țări care au o cu totul altă filosofie fiscală și alte surse de impozitare în compensare. Este o realitate care ar trebui să dea de gândit din perspectiva capitalismului de stânga-dreapta care se conturează în România.

(Citiți și: ”Document / Reducerea CAS – prin prisma cifrelor Ministerului de Finanțe: Analiza comparativă cu sistemele europene – în dezacord cu măsura”)

Una peste alta, evoluțiile din țările UE și necesitatea armonizării cu practica UE ar fi trebuit examinate mai atent înainte de luarea, calibrarea și structurarea unei decizii care, în actualele condiții, ține mai mult de politică decât de economie.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. – E mult mai complicata situatia reala .

    In vest pensile sint calculate contributiv (suma tuturor contributilor platite in anii de munca , revalutate anual cu procentul inflatiei se imparte la numarul teoretic x sau y de ani de pensie . Care x sau y ani de viiotare pensie difera de la tara la tara ) .Suma REALA varsata , nu salariul de pe cartea de munca si care implica PREZUMTIA ca sumele respective au fost (cindva) varsate la sistemul de pensi . Calculul asigura o pensie medie modesta . Sub 1.000 euro lunar (la 40 de ani de contributii) . Pentru a obtine o pensie de peste 1.500 euro lunar , totalitatea contributilor platite (in 40 de ani) ar trebui sa depaseasca lejer suma de 500.000 euro .

    -Problema nu se pune in cazul pensilor retributive unde calculul e bazat pe valoarea salariilor . De regula (se asigura o pensie de cam 80-85 % din media ultimelor salarii incasate . (cu cit e mai mare salariul , cu atit pensia va fi si ea mai mare dar fara nici o legatura REALA cu valoarea sumelor individuale virate la sistemul de pensi. Daca au fost virate . )
    Deci oricare analiza trebuie sa inceapa :
    1- virsta de pensionare (in RO e fost extrem de scazuta dupa 1989, la 55 de ani cind in RFG era si este 65 de ani cu tendinta de crestere)
    2- metoda de calcul al punctului de pensie (ca e pensie retributiva , in cea contributiva nu exista acest calcul numit „punct de pensie”)
    3- Cit repezinta din masa de pensionati exceptile . Adica cei care au pensie dar cu vechime incompleta , pensionati speciali, pensie anticipata sau partial anticipata .
    Comparat procentul reprezentat de aceste „ecceptii” din masa de pensionati cu valoarea (tot in procente) a pensilor acestora din totalitatea fondului lunar/anual de pensi .

    Doar asa se inteleg mai bine defectele sistemului romanesc de pensi care nu are corespondent in tarile din vest . Nici ca varsta de pensionare (reala) si nici ca metoda de calcul a pensiei .

  2. E cât se poate de clar că reducerea CAS pe partea angajatorului a fost obținută prin lobby foarte intens din partea mediului de afaceri. Retorica este că prin mărirea sumelor disponibile companiilor, acestea vor angaja mai mulți oameni, se vor dezvolta, și deci vom avea creștere economică și venituri bugetare. E un soi de „trickle down”: hrăniți calul cu cât mai ovăz, o parte o să iasă pe parte cealaltă și vor mânca și vrăbiile.

    În practică, companiile românești care plătesc CAS sunt orientate nepermis de mult spre extracția de rentă (resurse naturale – inclusiv spectrul RF, exploatarea activelor rezultate în urma privatizărilor cu cântec, marii rentieri agricoli, importatori și lanțuri de distribuție) și afaceri cu statul. Adică acționează în piețe neconcurențiale și cererea lor de muncă este relativ inelastică față de prețul muncii – deci o mare parte din reducerea CAS se va regăsi în profituri mai mult sau mai puțin fiscalizate.

    Reducerea CAS la angajat în schimb este o mare șansă irosită pentru ca România să iasă din capcana salariilor mici – și totodată să reducă inechitatea grosolana pe care sistemul fiscal o face muncii salariate. O creștere generalizată a salariilor nete cu 5% s-ar regăsi aproape integral în cerere (știut fiind că românii nu prea economisesc), adică piața crește și companiile (competitive) sunt FORȚATE să creeze locuri de muncă.

    Partea proastă ar fi creșterea netă a cheltuielilor bugetare cu salariile, deci un efort mai mare decât propunerea actuală care nu atinge aceste costuri (net vorbind).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

3 răspunsuri

  1. – E mult mai complicata situatia reala .

    In vest pensile sint calculate contributiv (suma tuturor contributilor platite in anii de munca , revalutate anual cu procentul inflatiei se imparte la numarul teoretic x sau y de ani de pensie . Care x sau y ani de viiotare pensie difera de la tara la tara ) .Suma REALA varsata , nu salariul de pe cartea de munca si care implica PREZUMTIA ca sumele respective au fost (cindva) varsate la sistemul de pensi . Calculul asigura o pensie medie modesta . Sub 1.000 euro lunar (la 40 de ani de contributii) . Pentru a obtine o pensie de peste 1.500 euro lunar , totalitatea contributilor platite (in 40 de ani) ar trebui sa depaseasca lejer suma de 500.000 euro .

    -Problema nu se pune in cazul pensilor retributive unde calculul e bazat pe valoarea salariilor . De regula (se asigura o pensie de cam 80-85 % din media ultimelor salarii incasate . (cu cit e mai mare salariul , cu atit pensia va fi si ea mai mare dar fara nici o legatura REALA cu valoarea sumelor individuale virate la sistemul de pensi. Daca au fost virate . )
    Deci oricare analiza trebuie sa inceapa :
    1- virsta de pensionare (in RO e fost extrem de scazuta dupa 1989, la 55 de ani cind in RFG era si este 65 de ani cu tendinta de crestere)
    2- metoda de calcul al punctului de pensie (ca e pensie retributiva , in cea contributiva nu exista acest calcul numit „punct de pensie”)
    3- Cit repezinta din masa de pensionati exceptile . Adica cei care au pensie dar cu vechime incompleta , pensionati speciali, pensie anticipata sau partial anticipata .
    Comparat procentul reprezentat de aceste „ecceptii” din masa de pensionati cu valoarea (tot in procente) a pensilor acestora din totalitatea fondului lunar/anual de pensi .

    Doar asa se inteleg mai bine defectele sistemului romanesc de pensi care nu are corespondent in tarile din vest . Nici ca varsta de pensionare (reala) si nici ca metoda de calcul a pensiei .

  2. E cât se poate de clar că reducerea CAS pe partea angajatorului a fost obținută prin lobby foarte intens din partea mediului de afaceri. Retorica este că prin mărirea sumelor disponibile companiilor, acestea vor angaja mai mulți oameni, se vor dezvolta, și deci vom avea creștere economică și venituri bugetare. E un soi de „trickle down”: hrăniți calul cu cât mai ovăz, o parte o să iasă pe parte cealaltă și vor mânca și vrăbiile.

    În practică, companiile românești care plătesc CAS sunt orientate nepermis de mult spre extracția de rentă (resurse naturale – inclusiv spectrul RF, exploatarea activelor rezultate în urma privatizărilor cu cântec, marii rentieri agricoli, importatori și lanțuri de distribuție) și afaceri cu statul. Adică acționează în piețe neconcurențiale și cererea lor de muncă este relativ inelastică față de prețul muncii – deci o mare parte din reducerea CAS se va regăsi în profituri mai mult sau mai puțin fiscalizate.

    Reducerea CAS la angajat în schimb este o mare șansă irosită pentru ca România să iasă din capcana salariilor mici – și totodată să reducă inechitatea grosolana pe care sistemul fiscal o face muncii salariate. O creștere generalizată a salariilor nete cu 5% s-ar regăsi aproape integral în cerere (știut fiind că românii nu prea economisesc), adică piața crește și companiile (competitive) sunt FORȚATE să creeze locuri de muncă.

    Partea proastă ar fi creșterea netă a cheltuielilor bugetare cu salariile, deci un efort mai mare decât propunerea actuală care nu atinge aceste costuri (net vorbind).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Consumatorii români aveau, la nivelul anului 2021, o paritate a puterii de cumpărare de 55,5% din media europeană, procent identic cu cel din 2020, cel mai redus de...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: