Luca de Meo, CEO al Renault (foto), a declarat marţi că va crea o divizie separată pentru vehiculele electrice (EV), ceea ce va însemna și o listare separată la bursă, scrie Reuters citată de News.ro.
„Acest lucru ar putea însemna o listă separată. Aceasta este o decizie condiţionată, asta este exact ceea ce analizăm”, a declarat De Meo într-o conferinţă de presă.
Planul de separare a producţiei de automobile cu motoare cu ardere internă ar putea interesa Nissan sau investitorii pe termen lung, a adăugat el.
De Meo vrea să continue cu planurile de a crea divizii separate pentru vehiculele electrice (EV) şi pentru cele cu motoare cu combustie internă, în pofida incertitudinii posibil costisitoare cu privire la interesele grupului în Rusia, au declarat trei surse pentru Reuters, săptămâna trecută.
Încercând să ajungă din urmă rivali precum Tesla şi Volkswagen, producătorul de automobile francez şi-a prezentat pentru prima dată schimbarea strategiei în februarie, cu câteva zile înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, spunând că planul său de redresare progresează înainte de termenul stabilit.
De Meo a declarat marţi că Renault este ”foarte încrezător” că îşi va îndeplini planul de redresare, deoarece a fost finanţat în pofida impactului suspendării activelor ruseşti.
Sancţiunile ample împotriva Rusiei au făcut ca Renault, proprietarul majoritar al celui mai mare producător de automobile din Rusia, Avtovaz, să se confrunte cu ceea ce De Meo a numit ”o situaţie foarte complexă”.
După ce a anunţat suspendarea activităţilor din Rusia, Renault îşi revizuieşte opţiunile pentru uzina din Moscova şi acţionariatul său la Avtovaz.