5 septembrie, 2021

 

 


Numărul total al cetăţenilor afgani  evacuaţi cu succes de România din Afganistan a crescut la 156, după ce, duminică dimineaţă, alți 80 au ajuns în siguranţă pe teritoriul Pakistanului, pe cale terestră, spune Ministerul Afacerilor Externe (MAE), într-un comunicat.

Cetăţenii afgani evacuaţi în acest grup sunt foști colaboratori ai forţelor armate române, studenţi cu burse în România, sau fac parte di  alte categorii vulnerabile. Printre ei se numără un profesor universitar activ în domeniul drepturilor omului, un reprezentant al poliţiei afgane, membrii acestora de familie.

(Citiți și: „MAE anunță evacuarea a 45 de cetățeni afgani, care ajung în România”)

Au fost preluaţi de un reprezentant al Ambasadei României la Islamabad şi transportaţi într-un loc unde vor rămâne până la definitivarea procedurilor specifice în vederea continuării deplasării către România.

MAE informează că, potrivit procedurilor anterioare, reprezentanţii Ambasadei României la Islamabad au emis vize şi documente membrilor acestui grup de cetăţeni afgani evacuaţi, asigurându-le tranzitul teritoriului afgan şi accesul pe teritoriul statului pakistanez. Au fost, totodată, întreprinse toate demersurile diplomatice necesare pe lângă autorităţile pakistaneze pentru evacuarea cetăţenilor afgani în condiţii de siguranţă.


Ca urmare a demersurilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituţionale coordonate de ministrul Afacerilor Externe, până în prezent au fost evacuaţi în total 156 de cetăţeni afgani din categoriile de persoane vulnerabile menţionate anterior: colaboratori ai trupelor române în teatrul de operaţiuni din Afganistan, studenţi cu burse în România, jurnalişti, activişti pentru drepturile omului, magistraţi şi membri de familie ai acestora.

Cei 156 de cetăţeni afgani evacuaţi până acum se adaugă celor 49 de cetăţeni români care au dorit să fie repatriaţi şi unui număr şapte cetăţeni ai unor state aliate

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: