duminică

21 aprilie, 2024

4 septembrie, 2021

MAE

Alți 45 de cetățeni afgani „esențiali pentru România” au fost fost evacuați din Afganistan și se află în siguranță în Pakistan, ridicând la 61 numărul afganilor care vor fi adăpostiți în România, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Cetățenii afgani au fost preluați de un reprezentant al Ambasadei României la Islamabad si transportați într-o locație unde vor rămâne până la definitivarea procedurilor specifice în vederea continuării deplasării către România, potrivit sursei citate.

Cei 61 de afgani se adaugă  celor 49 de cetăţeni români care au dorit să fie repatriaţi, precum şi celor şapte cetăţeni ai unor state aliate.


MAE, prin misiunea diplomatică de la Islamabad, a emis vize cetățenilor afgani care dețineau documente de călătorie valabile, precum și documente care să le asigure tranzitul teritoriului afgan și accesul pe teritoriul statului pakistanez.

(Citiți și: „România, imigrația și azilul afganilor”)

Totodată, MAE precizează că, tot ca urmare a demersurilor Celulei de criză interinstituționale, în cursul zilei de 3 septembrie 2021 cinci cetățeni afgani, din categoria menționată a persoanelor esențiale pentru România, au fost evacuați din Afganistan și se află în siguranță în Pakistan, urmând să își continue deplasarea către România după finalizarea procedurilor specifice.

De asemenea, MAE informează că alte șase persoane de cetățenie afgană au fost sprijinite de Celulă de criză interinstituțională în vederea evacuării prin emiterea de către Ambasada României la Islamabad a vizei de intrare în România.

Celula de criza interinstituțională funcționează în conformitate cu deciziile adoptate în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, din data de 25 august și continuă activitatea de identificare a celor mai bune soluții pentru evacuarea cetățenilor afgani esențiali pentru România – colaboratori ai trupelor române în teatrul de operațiuni din Afganistan, studenți cu burse în România, alte categorii vulnerabile precum jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, magistrați și membri de familie ai acestora.


În acest scop, Celula interinstituțională de criză menține o legătură permanentă cu partenerii internaționali din teren, mai psune MAE.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: