Atmosfera politică s-a încălzit brusc în momentul în care Traian Băsescu a anunţat joi seara că nu este de acord cu ideea organizării unui referendum pentru Bucureşti. Ion Iliescu, un adversar declarat al referendumurilor (cu excepţia celor din anii ’90 şi a celui de suspendare a Preşedintelui), nu a scăpat ocazia sa scrie pe blog (măi să fie!): “Aprecierile şi aluziile sale creează noi motive de îngrijorare în rândul cetăţenilor. In plus, a mai găsit un nou subiect: nu mai este de acord cu organizarea referendumului propus de organizaţia PD-L din Bucureşti…simţind ca populaţia Capitalei este ostilă proiectului propus de ei. Ideea ca această problemă sa fie dezbătuta în Parlament, unde speră probabil sa funcţioneze majoritatea favorabilă guvernului, este aberantă”.
Ion Iliescu, cel care cerea, în ianuarie 2007, ca Parlamentul « sa prindă puţină vână » şi să-l suspende pe Băsescu, şi care susţinea, după referendumul din 19 mai 2007, că Parlamentul nu trebuie şi nu poate fi tras la răspundere pentru suspendarea Preşedintelui, a devenit brusc un adversar al ideii ca Legislativul să tranşeze o chestiune care va fi supusă unui referendum local.
Pentru bătrânul activist care, de la finalizarea mandatului în 2004, a devenit un adept de conjunctură al parlamentarismului (pentru a-l contracara pe Băsescu), opoziţia manifestată împotriva adoptării unei legi de către Parlament este ciudată. In mod normal, ar trebuie sa fie de acord cu ceea ce spunea Băsescu la TVR : « Referedumuri… Nu-i nevoie de nici un referendum! Aici Parlamentul hotărăşte dacă sunt sectoare, dacă sunt şapte bugete, dacă sunt şapte primari într-un oraş… ». Nu era Ion Iliescu cel care spunea în 2009 că « Acest referendum este inutil, este o diversiune electorala ? ».
Cum se explica faptul ca acum Iliescu este cel care cere un referendum şi Băsescu este cel care îl declara inutil ?
După părerea mea, Iliescu şi-a pierdut reflexele politice şi a căzut într-o capcană întinsă abil de Băsescu. In aceeaşi capcană a căzut şi Crin Antonescu (e drept, inteligenţa politică nu este punctul lui forte, dimpotrivă) atunci când a declarat : « Înţelegem de ce Traian Băsescu şi clica sa compromisă şi coruptă fug ca dracu de tămâie de un referendum în Bucureşti, dar nu înţeleg cu ce drept îşi permite să spună că nu trebuie să aibă loc acest referendum ». In viziunea lui Antonescu, cel mai votat politician de după Revoluţie, Traian Basescu, fuge (!!!) de referendum. Tot Antonescu, sigur pe sine, a dat glas unei întrebări care, mai devreme sau mai târziu, va fi folosită de însuşi Băsescu : « De ce un referendum naţional e bun şi nu e în condiţiile unui referendum local de la Bucureşti acceptabil? Cu ce drept hotărăşte Traian Băsescu că trebuie sau nu să aibă loc referendum la Bucureşti?
Nici Iliescu cit şi Antonescu nu şi-au dat seama că, dincolo de raţiunile administrativ-politice ale lui Băsescu legate de Bucuresti, aceasta le-a întins tuturor o capcană. Cita vreme referendumul pentru Bucureşti a fost promovat de Elena Udrea şi de PDL, politicienii Opoziţiei au făcut o cauză din a-l ataca sub pretext că e inutil şi că întrebările sunt stupide. In momentul în care Băsescu a declarat că nu e nevoie de referendum şi că Parlamentul va tranşa legea Capitalei, politicienii grei din USL (Iliescu şi Antonescu) au devenit brusc partizani ai referendumului pentru Bucureşti.
Acum Traian Basescu îi va aştepta peste câteva săptămâni la cotitură cu revizuirea Constituţiei (de altfel, nu a făcut din asta un secret) şi îi va întreba atunci când aceştia vor ţipa ca din gură de şarpe ca referendumul din 2009 a fost inutil şi că Parlamentul nu este obligat să ţină cont de dorinţa poporului : referendum pentru Bucureşti vreţi, dar pentru Parlament unicameral şi maxim 300 de parlamentari nu ?
Şi mă tem că în an electoral, liderilor Opoziţiei le va fi foarte greu să mai scoată cămaşa cum au scos-o şi până acum prin tărăgănarea la infinit.
