2 decembrie, 2016

curtea-constitutionalaCCR a amânat pentru a patra oară o decizie pe constituționalitatea recunoaşterii statutului matrimonial dobândit în străinătate de către persoane de același sex.

Pentru a lămuri această chestiune juridică, magistrații Curții au stabilit marți să trimită o serie de întrebări preliminare Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

Astfel, dacă răspunsurile CJUE vor veni în timp util, CCR se va pronunța pe 30 martie în cauza Coman – Clabourn privind recunoașterea căsătoriilor dintre persoanele de același sex.


„Am hotărât cu majoritate de voturi să ne adresam cu un grup de întrebări preliminare Curții de Justiție Europene, de la care așteptăm răspuns (…). Cauza am suspendat-o până când primim răspunsul”, a declarat marți Valer Dorneanu, președinte CCR.

Întrebările vor fi trimise în jur de 15 decembrie: „Ni s-a cerut de către părți, am apreciat și noi că este important să vedem în ce măsură reglementările europene au impact asupra reglementărilor noastre și să vedem care sunt și practicile pe care Curtea de Justiție Europeană le are în această privință”, a adăugat președintele CCR.

Pe ce trebuie să se pronunțe CCR

CCR va trebui să se pronunțe pe constituționalitatea unei prevederi:

Art. 277


Interzicerea sau echivalarea unor forme de convieţuire cu căsătoria

(1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex.

(2) Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.

(3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.

(4) Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile.

adrian coman hamilton

Sursa: Adevărul

Dosarul este cel al soților Coman Relu Adrian (cetățean român) și Hamilton Robert Clabourn (cetățean american) (foto). Cei doi sunt de 14 ani împreună, s-au căsătorit în Belgia și căsătoria lor este recunoscută în SUA, dar nu și în România.

Din acest motiv, Clabourn Hamilton, cetățean american, nu poate locui în România mai mult de trei luni și nu poate obține rezidența, așa cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost femeie.

Decizii ale instanțelor europene

În Europa, recunoașterea acestor căsătorii din străinătate este legată de acceptarea legală căsătoriei între persoane de același sex.

În Spania, de exemplu, o circulară din 2005 a Direcţiei generale a registrelor (de stare civilă) menţionează că aplicarea legii străine ce nu permite căsătoria între persoane de acelaşi sex poate fi declarată contrară ordinii publice internaţionale spaniole.

Germania și Elveția nu recunoaște căsătoriile între persoane de același gen, ci doar „parteneriatul înregistrat”, fiind acceptate doar unele dintre efecte, în limita celor acordate partenerilor într-un parteneriat de viaţă încheiat conform regulilor locale.

Anul trecut, lumea occidentală a cunoscut câteva momente importante în domeniu: 

  1. În februarie anul trecut, în Parlamentul European a fost votată, cu 390 de voturi pentru și 151 împotrivă, o rezoluție (fără nicio putere de impunere) prin care se spunea că PE “ia act de legalizarea căsătoriilor sau a uniunilor civile între persoane de același sex într-un număr din ce în ce mai mare de țări din lume (17, până acum); încurajează instituțiile UE și statele membre să contribuie în continuare la reflecțiile asupra recunoașterii căsătoriilor sau a uniunilor civile între persoane de același sex ca o chestiune politică, socială, și legată de drepturile omului și drepturile civile”și “consideră că drepturile fundamentale ale persoanelor LGBTI pot fi mai bine protejate dacă aceste persoane au acces la instituții juridice precum concubinajul, parteneriatul civil sau căsătoria”.
  2. În iunie 2015, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis, în cauza Obergefell vs. Hodges, că mariajele dintre persoanele de același sex trebuie să fie recunoscute în toate statele, nu doar acolo unde aceste cupluri se căsătoresc sau au voie să se căsătorească. Situația ar putea deveni exemplu în Europa.
  3. În iulie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a hotărât în cazul Oliari și alții vs Italia că statul este obligat să ofere protecție acestor cupluri, pentru că statul trebuie să le asigure aceleași drepturi tuturor. Statul italian a invocat la CEDO aceleași argumente care circulă și în spațiul românesc, de genul valorilor tradiționale și religioase.

Europa și căsătoriile între persoane de același sex

Olanda a devenit, în aprilie 2001, prima ţară care le permite gay-ilor şi lesbienelor să se căsătorească şi să adopte copii.

Belgia a legalizat în 2003 căsătoria între persoane de acelaşi sex, cu unele restricţii. În 2006, cuplurile de acest tip au primit și permisiunea de a adopta copii.

Spania a legalizat aecste căsătorii în 2005. Cuplurilor gay pot adopta copii, indiferent de statutul lor marital.

Norvegia – Toate cuplurile au primit drepturi egale în ianuarie 2009, permiţându-li-se să se căsătorească, să adopte copii şi să folosească tehnologii de reproducere asistată.

Suedia – Cuplurilor de acelaşi sex li s-a permis să se căsătorească – în ceremonii civile sau luterane – în mai 2009. Adopţia este legală pentru toţi începând din 2003.

Portugalia: Căsătoria între persoane de acelaşi sex este legală din iunie 2010, însă nu şi adopţia de către persoane gay.

Islanda: Căsătoriile între persoane de acelaşi sex au fost legalizate în iunie 2010, iar adopţiile de către cupluri gay în 2006.

Danemarca: Începând din 2012, gay-ilor şi lesbienelor li s-a permis să se căsătorească – în ceremonii luterane. Danemarca a fost prima ţară din lume care a legalizat uniunile civile ale cuplurilor de acelaşi sex, în 1989.

Franța: Căsătoria între persoane de acelaşi sex şi adopţiile de căttre persoane de orientare homosexuală au fost legalizate în mai 2013.

Anglia și țara Galilor: O lege care autorizează căsătoria între persoane de acelaşi sex a fost adoptată în iulie 2013, urmată de Scoția în februarie 2014. Irlanda de Nord nu permite aceste căsătorii.

Luxemburg: Căsătoria între persoane de acelaşi sex a fost legalizată în ianuarie 2015, iar premierul Xavier Bettel s-a căsătorit cu partenerul său în mai 2015.

Irlanda: Egalitatea în privinţa căsătoriei a fost autorizată prin referendum în mai 2015 şi a devenit lege în octombrie.

Finlanda: A votat pentru egalitate în privinţa căsătoriei în 2014, iar legea urmează să intre în vigoare în 2017.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: