vineri

26 aprilie, 2024

27 decembrie, 2022

Turcia a identificat un nou zăcământ de gaze naturale în Marea Neagră, iar rezervele totale estimate se ridică acum la 710 miliarde metri cubi, a anunţat luni seara preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Potrivit Reuters, la finalul unei ședințe de guvern, președintele Erdogan a anunţat că Turcia a descoperit noi rezerve de gaze, estimate la 58 de miliarde metri cubi.

În plus, volumele de gaze estimate ale câmpurilor din Marea Neagră au fost revizuite în creştere, de la 540 de miliarde metri cubi până la 652 miliarde metri cubi, în baza unor evaluări recente ale unei companii internaţionale nenominalizată de președintele Turciei.


La capitolul energie, Turcia este dependentă de importurile de gaze și petrol din Rusia, Azerbaidjan şi Iran, precum şi de importurile de gaze lichefiate din Qatar, SUA, Nigeria şi Algeria.

Președintele Erdogan anunță producție începând cu 2023

„Ca urmare a analizei datelor, am revizuit rezervele de 540 miliarde metri cubi declarate anterior, până la 652 miliarde metri cubi”, a spus Recep Tayyip Erdogan, adăugând că Turcia a forat deja 13 puţuri la câmpul Sakarya.

„Cu noua noastră descoperire de la Caycuma-1, rezervele noastre de gaze din Marea Neagră au crescut cu 170 de miliarde metri cubi până la 710 miliarde metri cubi”, a subliniat preşedintele Turciei.

Luna trecută, președintele Erdogan a anunțat că Turcia urmează să înceapă să extragă gaze din câmpul Sakarya în 2023. Luni, preşedintele Turciei a precizat că noul zăcământ Caycuma-1 va fi conectat la câmpul Sakarya şi de acolo la reţeaua naţională.

Potrivit planului original, Turcia urma să extragă 3,5 miliarde metri cubi de gaze din Marea Neagră în 2023. Obiectivul vizează majorarea producţiei până la aproximativ 15 miliarde metri cubi anul în decurs de patru ani de la debutul producţiei, ceea ce ar echivala cu un sfert din producţia actuală de gaze a Uniunii Europene.

Turcia caută resurse de hidrocarburi şi în Marea Mediterană, unde operaţiunile sale din zonele disputate au generat tensiuni cu Grecia şi Cipru.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: