Universitățile din România au șansa de a intra în infrastructura educațională europeană proiectată prin Academia Europeană a Bateriilor a Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT).
Astfel va deveni posibilă atragerea a cât mai mult din investițiile de 250 de miliarde de euro așteptate în lanțul de producție de baterii, potrivit lui Răzvan Nicolescu, membru al Consiliului de Conducere al EIT
„După calculele noastre, trebuie să pregătim 800.000 de oameni în Uniunea Europeană, până în anul 2026, în domeniul bateriilor: ingineri, electricieni și muncitori specializați care să lucreze pe tot lanțul de producție, de la extragerea mineralelor, până la reciclare”, a spus Răzvan Nicolescu.
Vă prezentăm cele mai importante declarații ale lui Răzvan Nicolescu în cadrul Conferinței CursDeGuvernare „Educația și schimbarea paradigmei economice: Cum recuperează România decalajele la capitalul uman adecvat calificat” (28.09.2021).
Cele mai importante declarații:
- După participarea mea aici, o să intru în dialog cu Banca Europeană pentru Investiții pe un proiect foarte important pentru România, care ar putea să implice inclusiv transformarea unei universități românești în programul de formare de forță de muncă numit Academia Europeană a Bateriilor
- După calculele care l-am făcut noi, până în anul 2026, în domeniul bateriilor trebuie să pregătim 800.000 de oameni în Uniunea Europeană, ingineri care trebuie să lucreze pe tot lanțul de producție, de la extragerea mineralelor, până la reciclare, dar și electricieni și muncitori specializați.
- Cine va putea să creeze infrastructura educațională, necesară pentru formarea acestei forțe de muncă, are șansa, ca țară, ca regiune, să atragă investiții de peste 250 de miliarde de euro pentru producția de baterii.
- La Institutul European am reușit să creăm un curriculum pentru pregătirea tuturor inginerilor și muncitorilor care vor lucra în domeniu.
- Și suntem în dialog cu mai multe universități pentru adoptarea acestui curriculum și pentru ca aceste universități să intre în programul Academia Europeană a Bateriilor.
- Universitatea română care ar putea intra în acest program nu este nici din București, nici din Timișoara, nici din Iași, adică din centrele universitare consacrate, ci una dintr-o zonă în care ar fi nevoie de o transformare substanțială și anume din Valea Jiului.
- Vom dezvolta o inițiativă similară în domeniul hidrogenului, încercând să dezvoltăm o Academie Europeană a Hidrogenului.
- Lumea se schimbă și este foarte important ca sistemul educațional să se schimbe. Este foarte important să ne schimbăm (în România) pentru a atrage aceste investiții.
- Dacă nu ne vom schimba, investițiile se vor duce, probabil, în țări care au la dispoziție resursă umană calificată ce poate să lucreze în noile domenii.
- Or, dacă acest lucru se întâmplă, vom avea foarte mult de pierdut din puncte de vedere economic.
- Trebuie să jucăm în această competiție. Sigur, și să câștigăm, dar măcar să jucăm. Pentru că în multe competiții care se întâmplă nici măcar nu suntem prezenți și, evident, neparticipând, nu avem nici o șansă de câștig.
Conferința integrală:
Parteneri:
Alpha Bank, AmCham, BCR, eMag, INACO – Inițiativa pentru Competitivitate
Parteneri de comunicare:
ANIS – Asociația Patronala a Industriei de Software si servicii din România
UNSR – Uniunea Națională a Studenților din România
OSUBB – Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai