Zidul din calea dezvoltării: Cum se văd problemele din educație de la nivelul economiei cu valoare adăugată mare

Schimbarea paradigmei economice accelerează, iar Educația trebuie să țină pasul: numai așa putem păstra economia României pe harta economică a UE.

Dar cum facem asta, când în acest moment ne lipsesc din economia reală 40.000 de ingineri și cel puțin 30.000 de IT-ști?

Mai jos – cum văd această problemă unii din cei mai în temă oameni din economie și din Educație, într-un moment în care lipsa capitalului uman adecvat calificat a ajuns un adevărat zid de care se izbește dezvoltarea:

experți și jucători în piețe, oficiali și investitori, angajatori și formatori – fiecare formulează din unghiul propriu atât problema, cât și sugestiile unor soluții.

Expunerile au fost făcute la conferința ”Educația și schimbarea paradigmei economice: Cum recuperează România decalajele la capitalul uman adecvat calificat”, organizată marți de CursDeGuvernare.ro.

Evenimentul – cu agenda, detaliile, temele, partenerii – a fost transmis live – LINK-AICI

***

Principalele declarații ale speakerilor:

Sorin CÎMPEANU, ministrul Educației: 90% din probleme sistemului de educație sunt cantonate la nivelul învățământului preuniversitar

• Avem această oportunitate, PNRR, prin care avem mai multe resurse disponibile pentru Ministerul Educației decât am avut din anul 2007, de la intrarea României în UE până în prezent.
• Este vorba de 5 linii pe care dezvoltăm aceste investiții în educație. Este vorba în primul rând de digitalizarea Educației, a doua linie este cea a infrastructurii, a treia – reducerea abandonului școlar. A patra linie este educație timpurie pentru că este mai bine, logic să construiești pe baze solide decât să intervii mai târziu pentru a repara ce n-ai reușit să faci la timp.
• E nevoie de formare, de padagogie digitală îndeosebi la nivelul învățământului preuniversitar. Da, 90% din probleme sistemului de educație sunt cantonate îndeosebi la nivelul învățământului preuniversitar.
• Principala problemă nu este performanța, aceasta mai există, problema este echitatea – diferența extrem de mare între mediul rural și cel urban, între rezultatele școlare ale copiilor din medii defavorizate și ale celorlalți.
• Avem o prioritate pentru dezvoltarea învățământului dual ca învățământ profesional în forma lui cea mai bună de organizare. Toate acestea sunt priorități esențiale care vor beneficia de finanțare din PNRR, alături de finanțarea din bugetul național care nu este deloc de neglijat, alături de fondurile europene clasice.
• Pe partea de infrastructură, avem prevăzut construcția a 110 creșe în bugetul ministerului, un buget de 230 de milioane de euro, împreună cu ministerul dezvoltării care are deja proiectele-tip pentru construcția creșelor. Ministerul Educației va asigura resursa umană.
• Pentru reducerea abandonului școlar avem sute de servicii complementare pentru grupurile dezavantajate cu un buget gestionat de Ministerul Educației de peste 100 de milioane de euro. Avem de asemenea reforma sistemului de învățământ obligatoriu pentru reducerea abandonului școlar, 2.500 de școli care vor fi identificate drept cele mai vulnerabile din această perspectivă, vor beneficia de o finanțare de 500 de milioane de euro. Avem de asemenea formarea a 45.000 de profesori din aceste 2.500 de școli la care se adaugă formarea unui număr de o sută de mii de profesori – un buget de 80 de milioane de euro pentru formarea acestor cadre didactice. Formarea resurselor umane este o prioritate absolută.
• Pe componenta de învățământ dual am anunțat deja, avem cel puțin zece campusuri pentru învățământ dual care se vor constitui pe baza unui parteneriat cu o dimensiune minimă liceu profesional, o universitate de profil și cel mai important, agentul economic, cel puțin 10 astfel de campusuri cu o finanțare de 338 de milioane de euro. Separat de aceste campusuri, avem prevăzută finanțarea unui număr de 57 de licee agricole care vor putea accesa o finanțare de peste 43 de milioane de euro.
• Avem prevăzută dotarea tuturor laboratoarelor informatice din învățământul profesional și tehnic – 16 milioane de euro. Avem de asemenea 90,9 milioane de euro pentru modernizarea atelierelor din aceste licee profesionale.
• Toate acestea se vor putea face în paralel cu adoptarea cadrului legislativ. Proiectul ”România Educată” a fost adoptat prin Memorandum la nivel de Guvern.
• Așteptăm în continuare propuneri de măsuri. Și după ce vom avea adoptată hotărârea de guvern cu programul de implementare a programului ”România Educată”, ușa nu se va închide din punctul de vedere al măsurilor necesare, ele vor putea fi propuse în continuare.
• Trebuie să definim acțiunile concrete, termenele asumate, în acord cu realitățile.
• Cei care așteaptă termene foarte clare și precise după ce 30 de ani am făcut știți bine ce am reușit, am constatat cu surprindere că sunt persoane fizice sau mai puțin fizice care doresc rezolvarea tuturor problemelor învățământului românesc în termen de câteva săptămâni. Le dau o veste, sistemele de educație sunt cele mai mari sisteme publice în orice stat din lume. Sistemele de învățământ fiind sisteme publice sunt inerțiale. Problema este că nu au reușit să țină pasul niciunde în lume, nici măcar cele mai avansate, cu viteza de dezvoltare tehnologică și nici măcar cu transformările din societate.
• Este o problemă generală. Important este să facem ceea ce trebuie pentru că sistemul de Educație, asum acest lucru, a ajuns într-un punct de minim de la care dacă nu ne revenim… punct minim generat de problemele cronice din sistemul de educație peste care s-au suprapus probleme generate de criza sanitară.
• Este nevoie de resurse, de perseverență, de un cadru normativ. Toate aceste lucruri le avem în vedere simultan.
• Aș vrea să mai adaug, din PNRR avem investiții de 255 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii școlare. Sunt cele 10 mii de laboratoare plus laboratoarele cu tehnologii digitale avansate care au nevoie de spații care nu există în unele școli.
• Sunt zone în care trendul demografic este ascendent și există o presiune mare pe școlile din aceste zone (București, Ilfov, Cluj, Iași, Timișoara, Oradea), presiune care a făcut școlile să renunțe odată cu introducerea clasei pregătitoare la spațiile destinate laboratoarelor de chimie, fizică și altele. Acum avem investiții în 10 mii de laboratoare, dar este nevoie și de spații, de infrastructură, de aceea este prevăzută și o sumă din PNRR – 225 de milioane de euro care trebuie să respecte și condițiile de mediu.
• Mai există o altă sumă de 300 de milioane de euro pentru dotarea a 75 de mii de clase. Toate aceste lucruri negociate zilnic cu Comisia Europeană au rămas.
• Ca și principiu ne dorim să avem o concepție care să fie unitară pentru a putea implementa politicile publice în educație, o concepție la nivel central după care să descentralizăm la nivelul județelor. Când ai zece mii de laboratoare e foarte puțin probabil să găsești un furnizor care să-ți poată livra echipamente pentru zece mii de laboratoare în același timp. Ideea este de concepție unitară și descentralizare la nivel de procese de achiziție.
• Avem prevăzute și 3,200 de microbuze școlare de 8 plus unu locuri care ar trebui să sprijine într-o manieră importantă reducerea ratei de abandon școlar pentru că transportul școlar este una dintre probleme.
• Avem și alte măsuri, cu titlul de exemplu, avem în dezbatere un proiect de creștere a burselor. Este vorba despre o creștere semnificativă.
• Ideea ar fi ca într-o familie cu 2 sau 3 copii, aceste burse să fie atât de atractive încât părinții să decidă că este în avantajul lor direct pe termen scurt să-și trimită copiii la școală.
• Avem un program masă diversificată, care a plecat de la celebrul program cornul și laptele, este un program foarte important gestionat de Ministerul Agriculturii din fonduri europene.
• Avem multe măsuri, dar neexistând o viziune unitară ne-am împrăștiat în tot felul de programe, cum s-a întâmplat și cu tabletele.
• Sistemul din România nu este pregătit pentru descentralizarea totală. Aceasta ar trebui să înceapă, dar nu poate să înceapă cu Educația.
• Simt nevoia să clarific. Creșterea de la un miliard de euro la 3,6 miliarde de euro pentru Educație este mai puțin discutabilă. Peste un miliard de euro sunt destinați digitalizării. Digitalizarea este un proces care trebuie să fie susținut, după ce vom fi încheiat această pandemie educația va fi mult mai puternic digitalizată decât a fost până acum.
• Sunt cinci condiții esențiale care trebuie îndeplinite simultan pentru a putea vorbi de o predare online, dacă tot suntem într-o perioadă în care riscul de închidere a școlilor este iminent.
• Online nu este o minunăție acum, trebuie să devină, dar nu este pentru că trebuie îndeplinite cinci condiții: conectivitate generalizată (există zone în țară în care nu există acces la internet și nici măcar la semnal), disponibilitate echipamente (deși s-au făcut eforturi foarte mari și s-au achiziționat foarte multe echipamente, 250 de mii de tablete etc), sigur nu avem conținut digital pentru toate disciplinele, deși am format zeci de mii de profesori au rămas foarte mulți profesori, cei mai mulți profesori care nu au beneficiat de o pregătire dedicată formării online, iar a cincea condiție este a finalizării oricărui proces de evaluare.
• Nu există o platformă dedicată și sercurizată pentru evaluare, drept urmare am avut în 2020-2021 surpriza de a avea elevi care ar avea dreptul la burse de merit conform notelor obținute nu într-o proporție de circa 10% ca în alți ani, ci de peste 50%. Deci procesul de evaluare a fost puternic deformat. Asta face foarte rău sistemului de educație. Dacă jumătate din elevii din România ar fi de nivel de merit ar însemna că avem cel mai performant sistem de educație din lume. Din păcate știm că nu e așa.
• Fără aceste cinci condiții nu putem vorbi de o predare online fără pierderi. Vorbim de pierderi mari și pot fi recuperate într-o perioadă lungă de timp și cu eforturi mari. Trebuie să ne abținem de la predarea online pentru a evita aceste pierderi.
• Luăm în calcul investiția (mediului privat) în învățământul profesional, acele zece campusuri duale care sigur pot fi dezvoltate doar în parteneriat public-privat. Fără agenții economici nu există învățământ dual, ci doar învățământ profesional de calitate, în ateliere.
• Este în creștere numărul școlilor private acreditate și acesta este un lucru foarte bun și din perspectiva calității și a scăderii presiunii pe sistemul public tocmai în acele centre suprapopulate de care aminteam.
• Există o strategie de încurajare a carierei didactice, există deja un program pe care l-am demarat pentru susținerea masterului didactic. Au fost 400 de locuri anul trecut, acum sunt 800. Există o strategie de creștere a numărului de consilieri cu dublă competență: asistență psiho-pedagogică și orientare școlare. Sunt zece universități care formează, care au expertiză și experiență în formarea acestor consilieri cu dublă-competență.
• Există la nivelul programului de implementare o măsură prin care dorim schimbarea modului de finanțare. Este un element-cheie, de combinare a finanțării per elev cu finanțare per formațiune. Este o propunere care va schimba radicat sistemul de finanțare a învățământului preuniversitar. Mai exact, dacă avem o clasă cu 5-6 în mediul rural pentru că nu există mai mulți și o altă clasă cu 33 de elevi în mediul urban, finanțarea pentru acea clasă din mediul rural va fi de 5-6 ori mai mică or cheltuielile sunt aceleași. Salariile profesorilor sunt aceleași, ba chiar ar trebui să fie mai mari pentru a fi atractive.
• La nivelul învățământului superior dorim să încurajăm inclusiv prin strategia de finanțare formarea în acele domenii care sunt de interes pentru dezvoltarea sistemului de educație: mă refer la profesori, la IT-iști, la o serie de domenii în care dorim să avem o finanțare motivantă fără a neglija alte domenii.
• Există o strategie, dar la nivelul Ministerului Educație, măsuri, chiar dacă ar fi extrem de corect, de eficiente în Educație, dacă nu sunt integrate în domeniul muncii, sănătății, dezvoltării, nu vom avea succesul scontat. Această strategie trebuie să fie integrată într-o strategie națională a resurselor umane.
• Există un dialog în care sper să avem primele rezultate. Am demarat procesul de încheiere a unor parteneriate cu agenți economici prin intermediul camerelor de comerț și industrie prin care ne dorim să selectăm împreună cei mai buni manageri de școli, știut fiind faptul că guvernanța școlilor este un aspect absolut esențial, este prima oară când am făcut apel la mediul privat pentru a veni în comisiile de interviu, pentru a alege împreună cu cei doi profesori din școală reprezentantul inspectoratului școlar și al autorității locale, a cincea poziție să fie ocupată de un reprezentant al mediului privat cu experiență în resurse umane.
• Eu cred că și standardele ARACIS și CNATCU pot să fie mult îmbunătățite pentru o adaptare la realități, tocmai în vederea alinierii la condițiile care să ne permită un acces cât mai bun, în funcție de nivelul investiției, în topurile internaționale.

Marian PREDA, rector, Universitatea București: Trebuie să mergem pe tendință – pe competențe transversale și pe microcompetențe, dacă vrem să ne adaptăm din mers

• Chiar săptămâna trecută am format o comisie internă care să analizeze schimbările care au loc în zona educației, formată din psihologi, sociologi, informaticieni pentru că dinamica este extrem de mare și noi trebuie să ne adaptăm din mers cu informații uneori insuficiente, incomplete, alteori contradictorii;
• Ce se întâmplă în educație? În învățământul superior avem o schimbare majoră care ține de tendințele europene și mondiale. Universitățile pe de o parte au misiunea de a produce resurse umane care să se adapteze schimbărilor din piața muncii – resurse umane înalt calificate, pe de altă parte – cercetare aplicată și cercetare fundamentală. Cea de-a treia misiune este cea socială. Trebuie să întoarcem societății cât putem la nivel de responsabilitate socială.
• În toată povestea asta sunt câteva tendințe europene majore. Universitățile europene au rămas cumva în urma celor americane și britanice, drept urmare de câțiva ani UE a pornit un proiect de integrare a universităților în rețele de universități europene. În primă etape 17 rețele, după care alte 20 și ceva, între ele în primă etapă au fost trei universități românești printre care și Universitatea București. În a doua etapă s-au adăugat alte șapte, deci sunt 10 universități românești în aceste rețele.
• Ce înseamnă ele? Că se dezvoltă o rețea de universități de 7-8-12 universități din Europa care își dezvoltă împreună campusuri, desigur virtuale, în care studenții pot să studieze on site sau online, să-și ia credite din oricare din universitățile acestea, în care profesorii pot să colaboreze și să predea de la o universitate la alta, în care cercetarea se desfășoară împreună, integrat și de asemenea proiecte, inclusiv proiecte de intervenție socială, există în comun.
• O altă tendință majoră (noi funcționăm de doi ani în rețeaua aceasta cu universități din țările occidentale importante și am făcut progrese importante): european degrees. Se lucrează la programe de studii care să fie europene și care să furnizeze competențe, seturi de competențe care să fie comune la nivel european. Nu doar joing-degrees, ci european degrees, diplome care să aibă o relevanță europeană generală.
• A treia tendință majoră e aceea a micro-credeantials, microcompetențe, cu alte cuvinte în loc să dăm diplome de licență, de master, să putem construim astfel de diplome și dintr-un puzzle de competențe obținute în orice fel de programe de formare. De exemplu, o școală de vară de o săptămână care înseamnă echivalentul unui număr de unu sau două credite pe un domeniu poate fi folosită și din astfel de credite de la școli de vară, de la cursul de lungă, de scurtă durată se pot alcătui competențele pentru o diplomă post-universitară. Din acestea plus nu știu câte cursuri care lipsesc se pot alcătui competențele pentru un master sau pentru o altă licență pentru a te putea adapta la schimbările din piața muncii. Lucrul acesta e foarte important și e la început. Avem o echipă care lucrează foarte serios pe componenta aceasta.
• La ce ne ajută aceste micro-credeantials? La faptul că flexibilizăm foarte mult formarea. una din problemele vechi ale învățământului, în special superior, era decalajul care rămâne o problemă, decalajul între ciclurile de formare și ciclurile de schimbare din piața muncii. Dacă acum constatăm că avem o cerere pentru ceva, profesor de chimie, pe piața muncii și dăm drumul unor programe de chimie ai nevoie de 3 ani, de încă doi ani de master, la medicină de șase ani pentru a duce la capăt un program de formare. Între timp de pe piața muncii se schimbă specificul unui job. De aceea aceste microcompetențe ne permit să ne adaptăm mai bine la piața muncii.
• O altă tendință a ultimilor ani este a împărțirii. Noi universitățile și noi angajatorii împărțim resursa umană care sunt studenții. La Universitatea din București 70% din studenții la master lucrează și 30% din studenții la licență. Avem domenii în care procentele sunt și mai mari.
• În condițiile acestea noi trebuie să armonizăm activitatea lor de angajați cu activitatea lor de formare. În același timp, programele de formare pe care companiile le pun la dispoziție cu programele de formare în universitate. Pe de o parte, printr-un dialog care trebuie să fie mai intens între angajator și universități și noi vom fi din ce în ce mai deschiși la asta pentru a ne adapta și noi la cerințele de piața muncii, pe de altă parte nu te poți adapta la fiecare angajator pentru că există o diversitate în toate domeniile, însă poți introduce lucrurile generale și să construiește competențe transversale care să fie exploatate de angajatori ulterior.
• Pe lângă lucrurile acestea mi se pare important să ne adaptăm la noile generații, X, dar mai ales Y. Generațiile digitale sunt foarte diferite de generațiile anterioare. Din păcate multe universități, prin profesorii lor, prin mijloacele de predare, prin tehnologie și chiar prin mediul în care se predă au rămas cumva tributare tradiției. Tradiția este extrem de bună și de importantă, ea trebuie adaptată. Digitalizarea e un proces generalizat și atunci trebuie să digitalizăm nu doar modalitățile de transmisie a informației, trebuie să aduce în modernitate toată tehnologia, de exemplu tehnologia de laborator la facultățile de științe.
• Să adaptăm programele de formare a profesorilor din facultățile de științe ale educației la noile tehnologii pentru că ei vor intra într-o nouă piață, cu noi tineri.

Q&A

Există o modificare a mentalităților la nivelul generațiilor tinere în privința adaptării la meseriile de viitor?

• Există o schimbare majoră. Sunt schimbări bune și sunt și efecte negative. Pe de o parte sunt puternic orientați spre profesii moderne și spre profesii bănoase. Avem candidați extrem de mulți la informatică, la medicină, la drept. Uneori asta produce și inflație. Există o inflație de juriști în România, dar în continuare competiția la facultățile de drept este mare.
• De asemenea, sunt zone care sunt importante și sunt neacoperite. În resurse umane e o cerință majoră. Sunt zone care rămân neacoperite pentru că mulți tineri nu înțeleg că trebuie să investească într-o pregătire mai solidă care nu aduce imediat recompense.
• Am tot încercat să facem programe de statistică pentru că e o disciplină de graniță între sociologie, economie și am desființat master, licență. E foarte greu să produci oameni care să stea așezat și să înțeleagă analiza cantitativă în științele socio-umane.
• Mitul diplomelor universitare îi face pe mulți să caute o diplomă și nu competențele din spatele ei. Cei cu competențe și fără diplome, instalatori, frizeri, vor face mult mai mulți bani decât ce cu diplome și fără competențe.

Există o evaluare a stadiului în care se află corpul profesoral în privința înțelegerii schimbărilor care vor veni în economie și societate și eventual o abordare științifică a adaptării acestora?

• Și profesorii din mediul universitar sunt polarizați. Există oameni excepționali care se adaptează și asta nu ține de vârstă (există oameni tineri care sunt învechiți în comportamente). Ce putem să schimbăm, să avem programe de formare continuă pentru profesori. În Universitatea din București în ultimii doi ani am avut o cerere de programe de formare internă, pe tot felul de domenii. Mulți colegi au intrat în programele acestea.
• Estimez că o treime dintre cadrele didactice se adaptează cu greu la noile realități. Marea problemă este că nu pot fi schimbați. Știți cu toții ce înseamnă legea în privința resurselor umane. Codul Muncii avantajează puternic angajații și e foarte greu să ajungi printr-un proces foarte lung de evaluare la o evaluare negativă a cuiva și la încheierea contractului de muncă.
• Exigența noastră față de cadrele didactice ar trebui să fie mai mare, pe criterii de capacitate de adaptare la noile generații, la noile realități.

Cum tratează Universitatea București concurența pe care o ridică platforme precum Coursera sau Skillshare și care vin aceste nanodiplome care certifică aceste competențe într-un timp extrem de scurt, unde cel care învață poate să-și permită luxul de a asculta acele cursuri oricând are timp, când poate să învețe și să dea testele aferente atunci când poate, ceea ce o universitate nu își permite?

• Am făcut un centru de consiliere și programe și formare continuă. În cadrul lui încercăm să dezvoltăm din ce în ce mai multe programe post-universitare de scurtă durată care pot fi organizate și în afara cadrului anual. Oferă mai puține competențe și credite, dar îți oferă o diplomă și universitatea nu mai trebuie să acrediteze. Acreditarea temporizează foarte mult adaptarea la noile ocupații.
• Intrăm pe piețe multiple. Competitorii noștri nu mai sunt doar celelalte universități, ci toate organizațiile care produc formare. Sunt multe programe care sunt făcute superficial și doar pentru bani. Trebuie să avem grijă cu acreditarea a tot felul de formatori. Programele ar trebui acreditate de cineva. Programele noastre trec prin procese foarte stricte de acreditare. Câteodată e destul de ușor să manipulezi și să creezi impresia de seriozitate.

Răzvan NICOLESCU, membru al EIT: UE trebuie să pregătească 800.000 de specialiști în domeniul bateriilor, România nu poate rămâne pe dinafară

• După participarea mea aici, o să intru în dialog cu Banca Europeană pentru  Investiții pe un proiect foarte important pentru România, care ar putea să implice inclusiv transformarea unei universități românești în programul de formare de forță de muncă numit Academia  Europeană a Bateriilor
• Sunt de câteva luni în conducerea Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), care se ocupă de inovare și de tehnologie, iar unele dintre primele sale proiecte vine din domeniul tranziției energetice, care necesită și o transformare a sistemului educațional.
• După calculele care l-am făcut noi, până în anul 2026, în domeniul bateriilor trebuie să pregătim 800.000 de oameni în Uniunea Europeană, ingineri care trebuie să lucreze pe tot lanțul de producție, de la extragerea mineralelor, până la reciclare, dar și electricieni și muncitori specializați.
• Este un domeniu nou, în care nu există expertiză și forță de muncă în acest moment.
• Cine va putea să creeze infrastructura educațională, necesară pentru formarea acestei forțe de muncă, are șansa, ca țară, ca regiune, să atragă investiții de peste 250 de miliarde de euro pentru producția de baterii.
• La Institutul European am reușit să creăm un curriculum pentru pregătirea tututor inginerilor și muncitorilor care vor lucra în domeniu.
• Și suntem în dialog cu mai multe universități pentru adoptarea acestui curriculum și pentru ca aceste iuniversități să intre în programul Academia Europeană a Bateriilor.
• Universitatea română care ar putea intra în acest program nu este nici din București, nici din Timișoara, nici din Iași, adică din centrele universitare consacrate, ci una dintr-o zonă în care ar fi nevoie de o transformare substanțială și anume din Valea Jiului.
• Coincidența face ca lucrurile să se întâmple astăzi și am dat acest exemplu pentru a sublinia nevoia de transformare rapidă.
• Vom dezvolta o inițiativă similară în domeniul hidrogenului, încercând să dezvoltăm o Academie Europeană a Hidrogenului.
• Lumea se schimbă și este foarte important ca sistemul educațional să se schimbe. Este foarte important să ne schimbăm (în România) pentru a atrage aceste investiții.
• Dacă nu ne vom schimba, investițiile se vor duce, probabil, în țări care au la dispoziție resursă umană calificată ce poate să lucreze în noile domenii.
• Or, dacă acest lucru se întâmplă, vom avea foarte mult de pierdut din puncte de vedere economic.
• Subliniez încăodată nevoia de schimbare rapidă, nevoia de adaptare rapidă și să înțelegem foarte bine că suntem într-o competiție.
• Trebuie să jucăm în această competiție. Sigur, și să câștigăm, dar măcar să jucăm. Pentru că în multe competiții care se întâmplă nici măcar nu suntem prezenți și, evident, neparticipând, nu avem nici o șansă de câștig.

Q&A

Cum se vor acredita la nivel european aceste două academii? În ce măsură noile competențe vor fi acreditate și recunoscute?

• Lucurile au mers foarte rapid. Curriculumul  a fost adoptat de o universitate din Spania și de una din Franța. Programul se derulează în două țări ale Uniunii Europene, unde acreditărilre au fost obținute rapid. În momentul de față există discuții legate de România, Slovacia, Ungaria, Polonia și Suedia. Mi-aș dori ca acest lucru să se întâmple și la noi.
• De exemplu la Univestritatea București și la Poliethnică putem inclusiv să treinuim studenți și masteranzi din alște țări pe partea de tranziție energetică. De ce nu din Balcanii de Vest, din Republica Moldova, de ce nu din Georgia, Ucraina?
• Trebuie să  fim ambițioși și am văzut că la Politehnica București există o preocupare și am văzut că sunt studenți din Mongolia. Să fim capabili să-i pregătim pe ai noștri și, dacă putem, să-i pregătimși pe alții, de ce nu?

Avem deja o foaie de parcurs , un număr de studenți care să fie pregătiți în Valea Jiului?

• Avem, există un program de master și un program de bachelor de patru ani pentru pregătirea de ingineri.  Nu aș vrea să spun mai mult în acest moment, pentru că lucrurile sunt în derulare. Guvernul României a comunicat oficial că ne dorim ca țară să intrăm în acest program, dar există o anumită dinamică a discuțiilor și nu aș vrea să mă antepronunț
• Dacă nu o să realizăm programul într-un an de zile, n-o s-o facem. Va fi doar un proiect frumos pe care nu l-am concretizat.

Mihnea COSTOIU, rector, Universitatea Politehnica din București: în acest moment ne lipsesc 40.000 de ingineri, 60% din locurile de muncă în economia viitorului încă nu au fost create

• Conform INS, în al lI-lea trimestru din acest an erau vacante aproape 40.000 de locuri pentru ingineri IT. Cele mai multe locuri libere sunt din zona aceasta, din administrația publică, sănătate și asistență socială și învățământ.
• IT&C se confruntă cu un deficit major, iar companiile au în plan să angajeze între 10 și 100 de programatori pe companie, care să facă față cerințelor.
• 60% din locurile de muncă ale viitorului nu au fot create, iar 40% din copiii aflați azi la grădiniță trebuie să devină în viitor antreprenori pentru a avea orice formă de venit.
• Avem de-a face cu o schimbare de paradigmă, piața educațională este accelerată ireversibil de digitalizarea educației. Pe de altă parte, doar 3,5% din angajații din Europa Centrală și de Est au competențe digitale complete. Avem o transformare și o presiune pe această chestiune.
• 34% din studenți consideră că facultățile nu-i pregătesc pentru succesul din piața muncii. Această schimbare de paradigmă trebuie să-i pună pe gânduri pe cei care lcurează în sistemul educational.
• Piața educației online este proiectată să ajungă în 2025 la 350 de miliarde de dolari, cu o cotă dominantă în zona privată.
• Rolul universităților în acest context a devenit mai amplu: Trebuie să ofere competența profesională, dar trebuie și să devină acceleratoare de start-up-uri, de idei, să fie mult mai mult în folosul societății.
• Nu în ultimul rând, universitățile trebuie să facă pasul pentru a deveni cu adevărat independente. Să fie independente din punct de vedere financiar, dar nu numai. O independență care să asigure stabilitate pentru următorii 200 de ani.
• Este vorba de iundependența completă a cadrului didactic, care să-și desfășoare activitatea fără niciun fel de ingerințe. Vorbim de libertatea academică, condiționată acum de multiple constrângeri, inclusiv financiare.
• Este foarte important să înțelegem și să respectăm rolul fundamental pe care îl au universitățile și să oferim mediului universitar românesc, în acești ani, o deschidere suficient de mare, astfel încât, prin asocieri de universități, companii etc, să-și consolideze și dezvolte rolul.
• Se vorbește de autonomia universitară, însă eu cred că suntem foarte departe de autonomia reală pe care trebuie să o aibă universitățile, în folosul profesorilor și al studenților.
• Această perioadă a învățământului la distanță a globalizat piața educației și nu suntem departe până când alături de Universitatea Politehnică din București sau Universitatea București, aici vor fi mari universități de peste ocean, cu programe extrem de bune, cărora va trebui să le facem față. Pentru a face față acestei concurențe avem nevoie cel puțin de aceleași instrumente pe care le au colegii noștri din afară.
• Este extrem de important să schimbăm modul în care noi construim universitatea și să acceptăm faptul că trebuie să ne fidelizăm “clienții”, studenții, dar, în același timp, să fim prezenți pe o piață extrem de neacoperită – educație continua.
• Sunt total de acord cu colaborarea directă cu companiile. Nu mergem exclusiv la comanda companiilor, pentru că ar fi o greșeală, dar, răspunzând solicitărilor companiilor, avem mastere dedicate, suntem în parteneriat și livrăm programe destinate unor companii cu care lucrăm de mai mulți ani, încercând să reduce, acest decalaj între ceea ce credem noi că ar trebui făcut în universitate și ceea ce își doresc companiile, pentru a oferi un produs de foartebună calitate pentru student.
• Efortul necesar este  extraordinar, din partea noastră și a companiilor, upgradarea se face an de an, pentru că putem merge cu tehnologie de acum 2-5-7, cu experiență de acum 2-5- 7 ani.
• De asemenea, suntem interesați să creăm această familie a inginerilor, să conștientizăm în rândul populației importanța învățării.
• Suntem încă departe, am pierdut scara valorilor după 1989 și nu reușim să redăm noi, ca societate, valoarea învățământului.
• Un apel pe care îl fac la companii, și de această data, de a explica societății importanța școlii în toate felurile, pentru că am ajuns să li se imprime copiilor, de la cea mai mica vârstă, că nu mai este necesară școala. O gafă pe care o aud inclusiv din lumea politică, tot mai des.

Q&A:

Cum aducem profesori noi în facultăți, în condițiile în care sunt mult mai bine plătiți în privat?

• În ultimii 10 ani am încercat să schimbăm abordarea și am scris foarte multe proiecte. Aplicăm la proiecte naționale, private, încercând ca în acest parteneriat să ținem oamenii.
• Am reușit să oferim angajaților locuințe, avem grădinița și școala în care profesorii își aduc copiii, am creat un mediu care să-i ajute separat de salarii pe cei mai tineri, în diferite formule.
• În urmă cu 12 ani aveam sub 6% cadre sub 40 de ani, acum avem 40% din angajații UPB sub 40 de ani.
• Dar este din ce în ce mai grav. Formăm ingineri pe banii României, uneori pentru străinătate. Ce ar trebui făcut ca ei să lucreze în România? Este o întrebare ce ar trebui adresată colegilor noștri din industrie mai mult decât nouă.
• În ultimii 10 ani, circa 80% din absolvenții noștri plecau în străinătate, acum pleacă aproxiamtiv 20%. Din nefericire, vârfurile pleacă în străinătate și pleacă foarte repede, inclusive imediat după licență sau masterat.
• Trebuie să facem o strategie pentru resursa umană, un plan gândit bine, în special pe zona de IT, dincolo de scutirea de impozite și celelalte. Asta poate ajuta. Universitățile singure nu pot rezolva problema.

Proaspeții studenții au suficiente competențe  atunci când vin din învățământul preuniversitar în instituțiile de învățământ superior?

• Aș spune Da, dar există, din punctul de vedere al celor din universitățile tehnice, o vizibilă problemă în ceea ce privește studiul fizicii, spre exemplu. Dacă la matematică, lucrurile stau mai bine, la fizică nu stau deloc bine, iar la chimie este chiar mai rău.
• Există evidente carențe ale unui foarte mare de studenți, iar pentru aceștia este foarte greu să facă performanțe. Facem eforturi continue, avem programe remediale. Dar, evident, este o problemă.
• Pe de altă parte, cred că și noi suntem vinovați, pentru că ar trebui să mergem spre colegii din preuniversitar, pentru o colaborare mai strânsă.

Care este relația Politehnicii cu mediul de afaceri? Ce merge și ce nu merge?

• Relația este una foarte bună, în general, deschiderea noastră este foarte mare. Colaborăm cu industria, în general, nu numai din IT. Am semnat peste 3.000 de acorduri cu companiile, de când sunt rector.
• Toți studenții au perioada de practică de trei luni, obligatoriu, într-o companie cu care avem negociat un acord.
• Dar, firmele trebuie să înțeleagă că trebuie să fie o relație win-win, nu doar în a atrage studenți pentru că acum este o criză majoră de ingineri. Companiile trebuie să înțeleagă că trebuie să fie o investiție structurală, pe termen lung, pentru a salva resursa umană din inginerie. O spun foarte serios și apăsat.

Acum 10 – 12 ani, când vorbeam despre lipsa forței de muncă din inginerie. Azi suntem într-o criză majoră și continuă. Consecința ar putea fi, dacă nu se rezolvă criza de resursă umană în domeniu, ca firmele să decidă că nu mai au spațiu să se dezvolte în România. Pentru că nu există resursa umană necesară.

Iulian STANCIU, președinte executiv, eMag: În economia viitorului, digitalul costă cel mai puțin și aduce cea mai mare valoare adăugată

• Acum avem preponderent o economie bazată pe producție locală cu valoare adăugată scăzută. Exportăm forță de muncă brută, lemn, oi, grâu și importăm produse cu valoare adăugată mare, iar rezultatul se vede în deficitul comercial. Avem în față momentul istoric al PNRR și al banilor pentru investiții din bugetul multi-anual al UE și plecăm de la ipoteza că acești bani vor construi în 7-10 ani o infrastructură pentru o nouă economie în care noi, antreprenori și cei care operăm la firul ierbii, ar trebui să producem valoare adăugată mai mare. Însă pentru a executa acest lucru avem nevoie de niște schimbări de competențe.
• Experiența mea să spun vine de la firul ierbii, adunată în timp, pe măsură ce am construit companii care produc valoare adăugată mare: productivitate crescută pe bază de tehnologie dezvoltată tot de noi. Avem peste 1.000 de programatori, marea lor majoritate în România.
• Productivitatea oamenilor din depozite a crescut de patru ori în ultimii șapte ani și estimăm că în următorii trei ani se va mai dubla având în vedere tehnologiile pe care le implementăm. Costurile de livrare au scăzut de trei ori prin diverse optimizări pe care le-am făcut: rute, algoritmi bazați pe machine-learning. Ați văzut acele lockere pe stradă, denumite de noi easybox. Această soluție chiar va evolua în perioada următoare. Vom instala unele independente energetic, produse de noi, cu acumulatori încărcați de la panouri solare și cu foarte multă tehnologie. Estimăm când să punem produsul în locker în funcție de comportamentul anterior al clientului. Nici nu mai întrebăm pentru că încercăm să ne dăm seama. Dăm bani înapoi clientului pe baza unor algoritmi, pe baza unui sistem de scoring, îi dăm banii instant în momentul în care a pus cutia înapoi pentru că pentru 99,9% din oameni știm că nu vom avea vreo fraudă. Toate aceste lucruri se bazează pe tehnologie și pe proprietate intelectuală construită în România.
• Am ajuns la peste 10 mii de angajați, 70 de mii de persoane care lucrează în ecosistemul eMAG și cu o valoare adăugată generată de 0,5% din PIB conform unui studiu făcut de Roland Berger.
• Pentru a replica la scară mare ce am făcut la eMAG și nu facem asta doar noi, fac asta și Bitdefender și UiPath și alte companii, aș vrea să punctez două aspecte: primul legat de economia digitală și al doilea legat de competențele umane necesare.
• Economia digitală cred că este baza pentru economia viitorului. DESI este cel mai bun instrument construit de Comisia Europeană care măsoară pregătirea infrastructurii economice pentru ca noua economie să se poată dezvolta. Dintre toate investițiile pe care le putem face, probabil investiția în infrastructura pentru economia digitală ne costă cel mai puțin, se face cel mai repede și produce cea mai mare valoare adăugată. Iar creșterea acestui indicator ar trebui să fie un obiectiv principal în toate instituțiile statului. Iar parte din investițiile PNRR și vedem că 21% din acești bani se duc către economia digitală, ar trebui să se reflecte în creșterea DESI conform cu cerințele UE.
• O dimensiune dintre cele cinci ale DESI o reprezintă competențele digitale ale populației. Acest indicator este foarte bine construit. Este matematic și se poate sparge de sus și jos și aduna de jos în sus și se poate face un plan de acțiuni pentru a crește pe fiecare dintre cele cinci componente.
• Avem mult de crescut, suntem pe locul 27. Pregătirea digitală ar trebui făcută și în școală, de la 9-10 ani, dar și în rândul forței de muncă și al persoanelor vârstnice pentru a fi incluse în noua economie.
• Al doilea aspect, diferența dintre o companie care creează în România și una care vine cu un produs sau un serviciu construit în afară este de competențe necesare. Atunci când creezi ceva ai nevoie de oameni cu capacitate de inovare care să rezolve probleme complexe, să interpreteze date și informații, care să fie capabil să reziste în dezbateri dificile, să lucreze în echipe, deci e nevoie și de inteligență emoțională dezvoltată. Oameni capabili și dispuși să învețe permanent mai ales acum când scara cunoașterii s-a mărit foarte mult.
• Din păcate avem două forțe puternice care ne-au afectat în ultimii ani și vedem o oportunitate foarte mare în a inversa cele două trenduri. Avem plecarea specialiștilor din țară, exod care s-a mai diminuat, dar care încă se întâmplă și de asemenea avem scăderea performanțelor calității absolvenților măsurată prin mai mulți indicatori. Eu m-am uitat la testele PISA și am văzut o creștere a procentului analfabeților funcționali. Avem o scădere față de 2008 la citire, la matematică, la științe. Aceste lucruri ar trebui să le inversăm și cred că prin investițiile pe care le vom face în infrastructură, că vorbim de infrastructură digitală, fizică, pentru educație, avem o șansă foarte mare în fața noastră în următorii an.
• World Economic Forum a identificat opt caracteristici esențiale pentru un învățământ de calitate pregătit pentru economia viitorului: competențe de participare globală (conținut educațional care se concentrează pe creșterea gradului de conștientizare cu privire la globalizare, sustenabilitate și care joacă un rol activ în comunitatea globală); abilități de inovare și creativitate (care promovează abilitățile necesare inovării inclusiv rezolvarea complexă a problemelor, o gândire analitică, creativitate și analiză a sistemelor); abilități tehnologice (conținut care se bazează pe dezvoltarea abilităților digitale, inclusiv programare); abilități interpersonale (inteligența emoțională interpersonală, inclusiv empatia, cooperarea, negocierea și conștientizarea socială); învățarea personalizată și autonomă (trecerea de la un sistem în care învățarea este standardizată la unul în care este baza pe diverse nevoie ale unui individ); învățarea accesibilă și incluzivă (trecerea de la un sistem în care învățarea este limitată la una la care toată lumea are acces la învățare); învățarea bazată pe probleme și colaborare (trecerea de la livrarea de procese la livrarea de soluții) și învățarea pe tot parcursul vieții.
• Cred că avem foarte multe oportunități. Putem începe să exportăm mai mult prin fibră și mai puțin cu camionul. Educația este cheia.
• Cred că avem nevoie de o reformă profundă a sistemului educațional și plecat de jos în sus, plecat de la bază, de la grădiniță sau chiar înainte, cu reforma curriculei, a rolului profesorului în societate. Știu și din familie, am fost înconjurat de profesori, statutul profesorului în societate a scăzut foarte mult în ultimii 30 de ani. Profesorul ar trebui pus undeva sus pentru că el ne aprinde lumina.
• O competență foarte mare este cea de creator. Oamenii vin din școală învățați să aplice niște șabloane. Ei învață de multe ori papagicește niște lucruri și sunt mai degrabă excepții cei care creează și cei care au curajul să inoveze, care este curajul de a greși, față de cei care sunt școliți să aplice ceea ce îi spune profesorul, șeful. Noi avem nevoie de oameni creativi. Valoarea adăugată se bazează pe creație locală, pe greșeală, de dezbatere.

Ionuț SAS, președinte al AmCham Education TaskForce: avem un proiect pilot de creștere a competențelor digitale ale profesorilor de liceu, anunțat de Ionuț Sas, președinte AmCham Education TaskForce

• S-a discutat de nevoia de schimbare, de tranziție spre economia digitală. Simplist vorbind, această economie digitală nu poate să existe fără să existe abilități digitale la nivelul întregii societăți, iar asta trebuie să presupună o schimbare de mentalitate.
• În cadrul AmCham, în cadrul Comitetului de educație, admit că, în ultimii ani, ne-am focusat pe nealiniera nevoilor companiilor cu capabilitățile studenților de an terminal- exista o nepotrivire de capabilități și de așteptări. Acesta a fost focusul în trecut, dar am realizat în ultima perioadă că vedeam doar vârful problemei, e mai fundamentală problema decât credeam inițial. Problema începe de la educația timpurie și continuă în învățământul preuniversitar….. În cadrul AmCham ne focusăm pe nevoia de modernizare  a educației în toate domeniile acesteia: infrastructură, curiculă, resurse, metode de predare/învățare. Toate cumulate într-un sistem de long life learning, atât în capabilitățile viitorului cât și în reconversia forței de muncă pentru domenii în care lipsurile se acutizează în România.
• Ironic, pandemia ne-a ajutat să ne uităm în profunzime  și lipsa de pregătire din învățământul  preuniversitar a fost accentuată, ca vizibilitate, de pandemie. Lucru care ne-a făcut, începând de anul trecut, să promovăm nevoia de a adopta un model de educație hibrid.
• Lăsând la o parte elementele pe termen scurt, de învățare la distanță, care ne-au ajutat să trecem- așa cum am trecut- peste ultimul an și jumătate,poate fi un model sustenabil pe termen lung.
• De ce? E legat și de flexibilitatea sistemului educațional- dacă ne uităm la viitorul economiilor, societăților și capabilităților și abilităților pe care trebuie să le formăm în România,  o mare parte dintre acestea, din păcate, nu se găsesc în curricula actuală. Pornim de la gândire analitică și inovativă, învățare activă sau dezvoltarea unor strategii de învățare, gndire critică și analitică, creativitate… Criterii pe care le simt inclusiv din perspectiva de angajator, a unei societăți extrem de dinamice pe piața din România, cred că mulți au dificultăți de a reutiliza bagajul colegilor care ni se alătură de pe băncile facultăților.
• Am simțit în ultima perioadă eforturi binevenite la nivel de mediu universitar, din păcate, cred că problemele de formare adecvată a forței de muncă a viitorului pornesc mult mai devreme și ar trebui acționat măcar de la nivelul educației preuniversitare.
• Credem că există o calitate a pregătirii care a scăzut în România în decursul timpului, eforturile de a recupera gap-ul în primii ani de universitate pune o presiune și mai mare.
• Anul acesta am lansat un document de poziție legat de modelul învățamântului hibrid, prin care noi, în AmCham, îl înțelegem ca o completare a interacțiunii tradiționale dintre elev și profesor, astfel încât să stimulăm formarea unor competențe și abilități ale viitorului
• Ne uităm la  4 paliere: activități didactice față în față, cumulate cu flexibilizarea activităților educaționale, cumulate cu resurse digitale, precum și cu personalizarea activităților educaționale.
• Cred evident că există există foarte multe provocări- număr redus al profesorilor și al elevilor cu abilități digitale, infrastructură precară în anumite zone din țară,  lipsa de harware face dificilă aplicativivitatea sistemului de blending learning, capacitate administrativă limitată pentru digitalizarea educației.
• Totuși, încercăm să rămânem optimiști, credem că reforma educației preuniv ersitare trebuie să fie și ea o prioritate națională, pe lângă învățământul universitar.
• Nu este, sub nicio formă, doar efortul societății sau efortul unui sistem public, cred cu tărie că mediul de afaceri trebuie să se implice. În AmCham vom lansa, cât de curând, un pilot în zova de teach-the-teacher, în zona de digital upskilling, pentru profesori de liceu din România. Va fi o picătură într-un ocean, dar sperăm ca mediul de afaceri să preia acest exemplu.

Silviu TEODORU, arhitect de organizație pentru statele ECE, Oracle: Unii studenți caută diploma, alții caută competența – trebuie să vedem unde apare motivația

• Iată că în timp ce noi avem această discuție, se declanșează deja revoluția industrială cu numărul 6, după cea cu numărul 5, care presupune partea de blockchain, IoT, machine learning. Întrebarea este cât de mult abordăm cu adevărat astfel de subiecte.
• Cu siguranță pentru economia digitală care adresează aceste subiecte este nevoie de cunoaștere, de learning care să ducă în această direcție. În revoluția nindustrială 5 se vorbește de o linie foarte subțire în relația om-robot, care presupune lucruri extrem de avansate.
• Dacă ne uităm la procesul de educație din România o să vedem un amestec destul de interesant. Noi, părinții noștri am fost educțați într-un sistem  tradițional care era foarte pregătit pentru revoluția industrială de la începuturi. Lucrurile au avansat foarte mult de la acel moment și educația tradițională mnu mai este pregătită pentru economia digitală.
• Seria de revoluții industriale trebuie însoțită de o revoluție în educație. De ce să nu aplici machine learning în partea de educație și, având o înțelegere bună a studentului, să poți să oferi mecanisme avansate de educație.
• Vorbim de paradigma de adaptive learning, care oferă o astfel de revoluție în educație și care are mai multe componente principale. De exemplu, sunt acei creatori de conținut, care nu trebuie să fie profesorii. Creatorul de conținut este cel care studiază în profunzime un domeniu și care poate să aducă un conținut cu foarte mare valoare adăugată.
• Odată create aceste conținuturi, ele se duc în așa numitele resurse de educație deschise (open educational resources), iar acestea, care au valoare adăugată mare, ajung să fie preluate de așa numiții orchestratori.
• Orchestratorii pot fi profesorii tradiționali cunoscuți, dar pot fi mentorii, persoane care au abilități în acest sens. În această zonă sunt programe de învățare pentru profesori, care asigură învățarea continuă pe tot parcursul vieți.
• Mai departe te duci către beneficiarul acestui program educațional, către student și, adecvat stilului lui, cu instrumente software pe bază de machine learning, să-i servești informația de  care nevoie în modalitatea care i se potrivește.
• O astfel de revoluție de învățare prin adaptive learning poate fi abordarea care duce la schimbarea de paradigmă.
• Rolul meu principal este de a avea și implementa proiecte naționale la Oracle. Am și hobby-ul relațiilor cu mediul academic, merg la studenți și pot vedea ce așteptări au.
• Am constatat că unii studenți doresc diploma, iar alții competența. Cei dintâi se văd din start și întrebarea este cum pot eu să-i motivez, când ei sunt consumatori de informație și din alte surse? Au așteptări de certificare pentru piața muncii, ca de la sistmul tradițional, și sunt foarte critici.
• Am încercat mai întâi să mă adaptez social și să văd care sunt așteptările unei anumite categorii, generația Y, etc. Și, apoi vin să complementez actul academic cu exemple cât se poate de practice, din experiența proiectelor naționale la care lucrez.
• Și atunci deodată vezi o schimbare a interesului, o preocupare mai mare. Sunt lucruri foatrte greu de făcut și pentru mine este de folos, Dacă reușesc să stârnesc interesul studenților, masteranzilor, doctoranzilor, atunci voi reuși și în fața clienților Oracle.
• Avem astfel Oracle University pentru angajții Oracle, care s-a deschis și către piața largă prin programe de certificări. Aceste resurse educaționale deschise sunt o realitate, le promovează marile compani precum Oracle.
• Partea de softskills este cea care face diferența. Trebuie să afacem în așa fel în cât actul educațional să permită creativitatea, creația, să deschidă către antreprenoriat și să nu ne fie teamă de greșeli. Sunt lucruri care trebuie făcute de la nivel de guvernanță și este nevoie ca fiecare dintre noi să cotribuie.

Q&A

Care ar trebui să fie căile prin care sistemul de educație românesc ar putea forma acest spirit de inovare și mentalitatea antreprenorială? Și are România ceva specific privind competențele angajaților?

• În primul rând sistemul românesc ar trebui să nu distrugă spiritul antreprenorial. Ne naștem cu o foarte mare dorință de a face și de a cunoaște. „Noi știm, noi putem, noi facem”. Din păcate, la finalul procesului ți se diminuează aceste lucruri și ajungi doar să execuți.
• 80% din angajații din România plecau în străinătate, dar acum doar 20% pentru că granița nu mai este una fizică ci virtuală. Își găsesc de lucru în această zonă digitală, care poate este una favorizată. Nu văd diferențe dintre colegii români și cei din alte țări.

Adrian NICOLAIE, director general, Global Education and Consultancy, Global Edu: Avem resurse educaționale, dar ele nu sunt foarte ancorate în realitate ca program și curriculum

• Centrul de Educație Lumina, Global Education & Consultancy, a reușit să dezvolte un sistem de succes, bazat pe tehnologie – toți copiii, începând de la pragul gimnazial sunt în educația asistată de tablete și de tehnologie, pentru că acesta este viitorul.
• Generația Y s-a născut cu aceste device-uri în mână și poate că, de multe ori, știu mai multe despre acestea decât cei care se află de partea cealaltă a catedrei.
• Cadrele didactice nu sunt la un nivel foarte ridicat de digitalizare și de utilizare a tehnologiei și, de aceea, am gândit un sistem în care să punem la dispoziția copiilor, la calitate foarte ridicată (cu camera 3D, sisteme de evaluare, sisteme de raportare către părinți, către profesori, educatori), în care toate componentele să fie livrate la pachet.
• Am făcut platforma Schoolflix, în care înregistrăm conținut de calitate, plecând de la rezoluție 4k, până la calitatea cadrului didactic, la revizuirea conținutului cadrului didactic, pentru că acum nu putem vorbi la ora actuală de absența resurselor online.
• Avem resurse educaționale peste tot, problema este că ele nu sunt foarte bine ancorate în realitățile a ceea ce înseamnă program și curricul. Ele trebuie validate de cineva, altfel ajungem să vedem pe diverse site-uri sau pe tot felul de platform debate-uri și “clickbait-uri” cum toată lumea. inclusiv mai puțin avizată, vine și își dă cu părerea despre cum ar trebui formulată o politică educațională.
• Noi am făcut acest lucru cu echipe noastre de experți de la Lumina, cu experiență de 25 de ani în țară, plus background-ul cu care s-a venit în România.
• Ne dorim să propagăm această experiență mai departe, prin intermediul platformei Schoolflix, pentru că e nevoie de competențe de bază, dar e nevoie și de cultura învățării.
• Aceste lucruri se sedimentează în mintea copilului la vârste mici. Nu poți să iei un student și să-i spui: Hai să te învăț să înveți. Este posibil, însă rata de suuces coboară.
• Această cultură a învățării ar trebui să fie punct de plecare la formarea cadrelor didactice și nu neapărat a cadrelor didactice din învățământul superior. Ei sunt foarte bine pregătiți, chiar și acum, să dezvolte acele soft skilluri, pentru a genera plus valoare.
• Noi suntem livratori pentru ei și trebuie să le punem la dispoziție copiilor o platformă, un sistem prin care să poată fi la înălțimea așteptărilor în momentul în care ajung în mediul universitar.
• Ne dorim ca platform Schoolflix să fie utilă atât pentru școlile din urban, cât și pentru cele din instituțiile din mediul rural.
• Este nevoie doar de acces la resurse, care încet, încet, au devenit accesibile, și în ceea ce privește internetul și tabletele, care au atins un grad de acoperire destul de mare.

Ștefan APĂTEANU, CEO, EduApps: Problema apare la pregătirea profesorilor de-a folosi noile platforme și metode

• Cum aducem viitorul în școala primară? Greu, trebuia să facem multe lucruri înaintea pandemiei, pe care nu le-am făcut, apoi încercăm pe repede-înainte și lucrurile nu ies așa cum ne-am fi așteptat.
• Școlile au nevoie de 5 lucruri pentru a funcționa bine în aceste vremuri: platforme online, profesori pregătiți să folosească acele platforme, de dispozitive cu care să acceseze aceste platforme online, au nevoie de conținut și de asistență tehnică.
• Ce au de fapt școlile? Au platforme gratuite, cele puse la dispoziție de Google și de Microsoft, care au undeva la 2,5 milioane de utilizatori. Aparent, această problemă pare rezolvată, în sensul că există conturi, atât pentru profesori cât și pentru elevi, aceștia pot intra online, pot lucra fie pe Clasroom, fie pe Teams, își pot partaja teme, pot face videoconferințe…
• Partea de provocare apare la pregătitrea profesorilor de a folosi aceste platforme. Legea educației naționale prevedea acel master didactic, noi ne așteptam ca în pregătirea inițială ei să îmbrățișeze această metodă de predare/învățare. Dar lucrul ăsta nu s-a întâmplat, și nu s-a întâmplat ani la rând. Asta ne duce în situația în care ei trebuie să învețe foarte repede ceva ce trebuia învățat în ani, practicat în ani. Și asta creează foarte multă frustrare. Atunci, ce ne rămâne de făcut este să îi ajutăm măcar cu partea de conținut digital.
• Aici aveam un alt proiect care ar fi trebuit să fie lansat și nu a fost: Biblioteca virtuală. Un proiect de foarte multe milioane de euro care trebuia să ofere acces la o serie de resurse pe care profesorii le-ar fi putut folosi la clasă, cu elevii.
• Mai observăm că, la nivel de dispozitive, s-au introdus foarte mult tablete, or tabletele acestea, vă spun din interacțiunea cu școlile, deși sunt în număr destul de mare- câteva sute de mii- nu acoperă nevoile pe care le au elevii. Adică, fiecare să dețină dispozitivul propriu, pe care să îl folosească și la clasă și acasă. Apoi, aceste dispozitive trebuie să permită controlul școlii asupra conținutului, mă gândesc în special la partea de examinare.
• Acum, de exemplu, este foarte greu să organizezi examene online pentru că nu ai acele instrumente care să te asigure, ca profesor, că în spatele tastaturii este cu adevărat elevul, că acesta nu are acces și pe alte pagini.. Or, există acest gen de dispozitive, implementate cu succes, cum sunt chromebook-urile sau surface-urile de la Microsoft, cu sisteme built-in pentru educație.
• Mai avem nevoie de asistență tehnică. Dacă luăm toate școlile din România, sunt undeva la 6.300, maxim 10% au informaticieni. Ne așteptăm ca restul școlilor, undeva la 80 – 90%, să ajungă să facă managementul tuturor acestor resurse digitale cu ce, cu profesorii de limba română? Unii o fac, jos pălăria, e foarte greu, ai nevoie măcar de structuri regionale suport pentru școli. Acest lucru ar închide cercul și ne-ar duce mai aproape de viitor, de ce vedem că se întâmplă în statele dezvoltate.
• Acestea au înțeles în primul rând că trebuie să investească masiv în educație. Întradevăr, salariile profesorilor nu sunt suficiente, dar nici investițiile nu sunt suficiente. Era promisiunea cu 6% din PIB alocat educației- niciodață n-a avut atât.
• Îmi pun mari speranțe în PNRR, sunt fonduri care vin de la UE și Ministerul Educației va avea acces la resurse să împlementeze o serie de proiecte. Sper ca managementul acestora să fie foarte bine făcut astfel încât să nu mai ratăm etape.
• Dacă vrem absolvenți cu competențe digitale, evident trebuie să lucrăm cu profesorii, ca ei să aibă primii aceste competențe digitale. Acestea trebuie dobândite în formarea inițială, înainte să intre la clasă trebuie să aibă deja aceste competențe. Asta înseamnă că trebuie investit masiv în pregătirea profesorilor. Din ce am observat eu, problema nu e neapărat la elevi, nu degeaba le zicem nativi digitali. Ei folosesc instrumente digitale de la vîrste fragede. Problema e cum integrează aceste instrumente în procesul de învățare/predare.

Ion MOLDOVEANU, Technology Manager în cadrul Deutsche Bank: Un cip își dublează performanța la fiecare un an și jumătate – ăsta e ritmul pe care trebuie să-l țină competențele

• Elevii și studenții să înțeleagă în primul rând cum arată viitorul muncii și cum trebuie să se pregătească. Din experiența personală, uitându-mă, ca student în Politehnică, ce învățam, mi-am dat seama că, practic, nu multe lucruri pe care le făceam atunci ne-au pregătit pentru meseriile pe care le-am avut.
• Nu mă refer la faptul că poate curricula nu era la zi, dar practic tehnologia nu era acolo. Ideea este că lucrurile s-au schimbat într-un timp extrem de scurt.
• Tehnologia crește în ritm accelerat – schimbări majore în tehnologie durau cândva sute de ani, acum schimbările apar pe parcursul unui an, chiar mai puțin. Este de așteptat ca lucrurile să evolueze, să accelereze și mai mult în viitor.
• Legea lui Moore spune că numărul de tranzitori pe un cip, practic performanța, se dublează la un an și jumătate, acesta este contextul în care trăim, în care trebuie să învățăm. Cum spuneau cei dinaintea noastră, că au făcut o școală și urmau o profesie până la pensie… A apărut apoi conceptul mid life career change, nu cred că acum mai avem acest lux- lucrurile se schimbă în jurul nostru în ani de zile și trebuie să ne adaptăm.
• Există o grămadă de profesii dispărute, există o dezvoltare extraordinară a puterii de calcul- acesta este contextul în care lucrăm.
• Skillurile viitorului, toți citim același gen de studii, dar vreau dă dau un exemplu pe care l-am trăit recent. Avem un master derulat cu Politehnica. Acum, în primăvară, în sesiune, m-am gândit să dau studenților un studiu de caz. Fiind la distanță, teste grilă nu funcționează foarte bine, deci am ales această variantă, în care s-au putut folosi materiile de la curs, Internet, dar faceți o analiză critică, să spună fiecare cum ar aplica teoria sau alte informații în acel caz specific.
• Surpriza a fost că am avut un singur student care a înțeles exact ce trebuie făcut. Cea mai mare parte a studenților a scris lucruri pe care le știau, au reprodus efectiv teorie.
• Am întrebat colegii din Politehnică ce se întâmplă, iar ei au răspuns: tu ești de vină, ei nu au făcut niciodată așa ceva. Trebuie să îi învețe cineva așa ceva.
• Concluzia: ajungem să terminăm un master și nu avem deprinderea gândirii critice. Noi, în industrie, avem oameni buni pe tehnologie, nu suficienți, dar foarte buni, deci trebuie să încercăm să ne diferențiem cognitiv de alții.
• Salariile cresc, costurile cresc în România, contează capacitatea de a ne crea un avantaj competitiv, nu putem concura doar la număr de programatori care cunosc Java, unde și aici avem deficit.
• Vorbeam de deficite- s-a vorbit despre DESI, digital skills. Problema e la skillurile medii, la oameni care trebuie să intre pe internet, să plătească ceva…. Suntem pe ultimul loc în Europa la participarea adulților la educație continuă, stăm prost la numărul de profesii care nu sunt bazate pe cunoștințe.
• Cel mai mult ne doare deficitul de specialiști, estimarea a fost până recent de minus 15.000 de oameni în fiecare an. Anul 2021 este încă în desfășurare, dar impresia mea este că cifra va fi mult mai mare anul acesta. Am auzit chiar o estimare de 40.000 de poziții deschise. Nu este vorba doar de poziții deschise, este vorba de proiecte pierdute, de echipe care nu s-au putut creea… Vedem de fapt potențialul de creștere, nu de o limită..
• Numai noi, la Deutsche Bank, am angajat până acum peste 300 de oamenii.
• În momentul de față, doar pe Linkedin sunt peste 1.000 de posturi de Java developer trecute.
• Legat de școala online- s-a vorbit mult despre tablete, sunt de acord, tablete lipsesc… În opinia mea, resursa umană e cea mai importantă. Noi am văzut anul trecut școli în zone unde nici măcar nu aveau asfalt, dar oameni, directori, profesori s-au descurcat. Au vorbit cu ONG-uri, cu firme locale și au reușit să facă școala online. Din fericire, văd multe astfel de exemple în sistemul educațional
• Evident, avem nevoie de conectivitate, avem nevoie de tablete, de laptopuri, materiale, dar în centru trebuie pusă resursa umană.
• Eu observ că IT-iștii nu mai pleacă din țară, nu e neapărat un fenomen de masă, dar crește. Observăm o emigrație virtuală, toți lucrăm de acasă și au apărut oameni care nu mai pleacă din România dar care nu mai lucrează pentru companii din România, nu mai produc valoare adăugată local.

***

Parteneri:

Alpha Bank, AmCham, BCR, eMag, INACO – Inițiativa pentru Competitivitate

Parteneri de comunicare:

ANIS – Asociația Patronala a Industriei de Software si servicii din România

EduApps

Proiectul MERITO

UNSR – Uniunea Națională a Studenților din România

OSUBB – Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai

HR Club România