cursdeguvernare

duminică

6 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Război Ucraina / Singurul pod peste Nipru de lângă Herson s-a prăbușit. Retragere rusă haotică – au rămas în urmă răniți și armamente

11 noiembrie, 2022

Secțiuni din Podul Antonivski, singurul drum de trecere din apropiere de orașul Herson între cele două maluri ale râului Nipru, s-au prăbușit vineri, a anunțat postul public de radio ucrainean citat de The Guardian.

Cel mai apropiat pod peste Nipru este la mai mult de 70 km de orașul Herson. Nu este clar deocamdată ce a cauzat prăbușirea podului.

Imagini postate pe Twitter arată mai multe zone afectate: un video arată secțiunea de mijloc a podului distrusă în totalitate, fotografii arată distrugeri ample în apropiere de mal.


Rusia a anunțat miercuri că își retrage armata din Herson pe malul estic al Niprum din cauză că liniile sale de aprovizionare a trupelor staționate în Herson sunt distruse.

Potrivit Reuters, Ministerul rus al Apărării a anunțat vineri că a finalizat retragerea forțelor sale din Herson. Este probabil că distrugerea podului Antonivski este opera armatei ruse.

În Herson erau staționați aproximativ 20.000 de militari ai armatei Rusiei.

Drapelul ucrainean, arborat deja în Herson

Pe rețelele de socializare au apărut însă imagini cu steagul ucrainean arborat în centrul orașului Herson, deși nu există nicio sugestie că armata ucraineană se află încă în acest oraș.


Este probabil că drapelele au fost arborate de rezistența ucraineană din oraș. Presa locală afirmă că retragerea rușilor a fost una haotică, răniți și armamente fiind abandonate în localitate.

Armata ucraineană nu a înaintat direct către Herson după anunțul făcut de conducerea armatei, ci a continuat ofensiva în alte direcții din regiune.

În ultima sa declarație publică, președintele Volodimir Zelenski a anunțat că peste 41 de așezări au fost eliberate în ultimele 48 de ore în regiunea Herson.

Regiunea Herson a fost declarată anexată de Parlamentul Rusiei (alături de alte 3 regiuni), dar în acest moment armata rusă mai contolează doar aproximativ jumătate din regiune.

Kremlin a anunțat vineri că statutul regiunii Herson rămâne neschimbat (adică Rusia consideră Herson ca făcând în continuare parte din teritoriul național) în ciuda retragerii armatei sale.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: