15 septembrie, 2022

Afacerile din comerțul cu autovehicule au scăzut în iulie atât față de iunie cât și față de iulie 2021, în acest ultim caz pentru a cincea lună consecutiv, confirmând răsturnarea tendinței de creștere, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule au scăzut în iulie 2022 față de iulie 2021 cu 4,2% în serie brută (+0,3%). Scăderea de pe seria brută confirmă tendința anuală de scădere, chiar dacă seria ajustată (în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate) a înregistrat o relativă stagnare (+0,3%) în iulie / iulie.

Cele 4 luni anterioare au înregistrat scăderi clare în serie ajustată: -1,7% iunie / iunie, -12,8% mai / mai, -10% în aprilie / aprilie și -4,8% în martie 2022 / martie 2021.


Totalul afacerilor comerțului auto – moto și din activitățile de întreținere şi reparații a scăzut relativ puțin, cu 0,1% în iulie / iulie, dar a venit după scăderi de 5,9%  în mai / mai și de 1,6% iunie / iunie.

Comerțul cu motociclete a îmbunătățit media finală, crescând semnificativ, cu 8,6% în iulie / iulie, de exemplu.

Creșterea vânzărilor totale pe primele luni ale anului s-a diminuat, deși fiecare lună a adăugat cifre noi. În primele 7 luni din 2022, creșterea a fost de numai 1,5% față de aceeași perioadă din 2021, în serie ajustată. La 6 luni creșterea fusese de 1,8%, iar la 5 luni – de 2,4%.

Serviciile turistice sunt în continuă expansiune

Pe de altă parte, volumul cifrei din serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut cu 36,7% la 7 luni, față de creșterea de 42,2% în serie ajustată la 5 luni. La 3 luni, crescuseră cu 39,3% în serie ajustată.


Turismul a fost motorul principal, diminuarea ritmului din iulie fiind mai degrabă rezultatul rezervărilor mai mari din lunile anterioare.

Cel mai mult au crescut afacerile agenţiilor turistice şi ale tur-operatorilor și ale altor servicii de rezervare şi asistenţă turistică: cu 83,5% la 7 luni 2022 / 7 luni 2021. Au urmat afacerile HoReCa: +48,4% în serie ajustată.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: