Rata de ocupare a populației în vârstă de 20 – 64 ani s-a situat în trimestrul patru 2014 la 65,4%, cu aproape cinci procente sub ținta europeană de 70%, stabilită în cadrul Strategiei Europa 2020. Aparent, situația s-a îmbunătățit în raport cu anul anterior (când a fost 63,7%). Aparent: pentru că, în fapt, creșterea procentului de ocupare a fost facilitată de ajustarea populației totale cu soldul migrației externe (cei plecați în străinătate).
În cifre absolute, populația ocupată consemnată oficial a scăzut de la 9.194 mii persoane ocupate ( inclusiv forțele armate și asimilați și persoane care lucrează în sectorul informal și la negru) la 8.554 mii persoane ocupate.
Totodată, numărul de salariați s-a redus de la 6.279 mii persoane în trimestrul IV 2013 la doar 5.838 mii persoane în trimestrul IV 2014 (cifrele de 4,7 – 4,8 milioane salariați vehiculate lunar se referă la întreprinderile cu cel puțin patru salariați).
Semnificativ, raportul de dependenţă economică (numărul persoanelor inactive şi în şomaj ce revin la 1000 persoane ocupate) a fost de 1.327 la mie, în creștere față de nivelul de 1.313 la mie înregistrat în urmă cu 12 luni.
Valorile peste medie s-au înrăutățit atât în cazul femeilor (de la 1.690 la mie la 1.742 la mie) cât și pentru mediul rural (de la 1.340 la mie la 1.372 la mie).
Grupa 15 – 24 ani, pe un trend negativ
Datele care arată unde trebuie lucrat și pe ce segmente ar trebui create locuri de muncă, sunt completate de evoluția ratei de ocupare pe grupe de vârstă.
Se poate vedea cum măsurile luate au oprit declinul pe grupa principală 25- 54 de ani și au avut un efect semnificativ pe grupa 55 – 64 de ani. Din păcate, trendul a rămas negativ pe grupele de vârstă 15 – 24 ani și peste 65 de ani.
Dacă menținerea unui grad de ocupare la vârsta a treia este mai mult un deziderat pentru sănătatea și standardul de viață luate la nivel individual, în cazul tinerilor, consecințele sunt pe termen îndelungat și privesc direct întreaga societate. Mai mult, avem aici un indicator destul de bun al competitivității economiei în ansamblu.
Grupele de țări alese din zonele cu șomaj ridicat, mediu și scăzut ale Uniunii Europene spun multe, mai ales din perspectiva faptului că tocmai acolo unde tinerii au o rată a șomajului situată în apropierea nivelului mediu per total populație din alte țări se muncește mai bine și mai eficient. România se află într-o companie destul de selectă, alături de Polonia și între mediile Zonei Euro și UE 28.
Interes scăzut pentru trecerea în ”câmpul muncii”
Ne putem, însă, pune întrebarea dacă românii sub 25 de ani își pot permite să se comporte din punct de vedere economic la fel cu francezii sau suedezii.
Preferabil, convergența cu Zona Euro ar trebui să fie mai întâi de natură economică și abia apoi socială. Nemaivorbind că sunt țări relativ bogate în care tinerii muncesc în mod inexplicabil din perspectivă dâmbovițeană.
De remarcat că diferența dintre ratele șomajului pe sexe a crescut de la 2,5 procente la 3,6 procente în plus pentru șomajul feminin. În timp ce șomajul masculin s-a diminuat de la 23,4% la 22,3% pe parcursul lui 2014, cel feminin a urcat de la 25,8% la 26,9%. Ceea ce exprimă o lipsă de oportunități de angajare ( legale) sporită pentru tinere și configurează traiectorii facile pentru asigurarea existenței
Desigur, nici apetitul discutabil pentru muncă nu poate fi trecut cu vederea. Majorarea ofertelor salariale, reflectată în cea mai mare creștere anuală a costurilor cu munca la nivelul UE, consemnată pentru România în trimestrul patru 2014, nu pare a fi suficientă pentru a determina angajarea în proporție mai mare a tinerilor.
