România, Bulgaria și Chile se află pe ultimele poziții ale clasamentului privind bunăstarea copiilor, clasament ce apare în analiza UNICEF – Innocenti Report Card 14. Raportul analizează situația din cele 41 de țări UE și/sau OECD.
Poziția României este coborâtă mult de starea sistemului de educație (locul 40 din 41, doar învățământul din Turcia fiind considerat mai slab decât cel din țara noastră), de sărăcia din rândul copiilor și inegalitățile uriașe (dintre copii acre trăiesc în orașe și cei din rural, dintre copii proveniți din familii bogate și familii sărace etc)
Topul a fost realizat calculându-se subindicatorii grupați pe nouă mari categorii – educație, sănătatea, reducerea inegalităților, a foametei, accesul la o muncă decentă și la creștere economică etc.
Unul din cinci copii din aceste state trăiește în sărăcie, proporții mai mari înregistrând Bulgaria, Mexico, România, Spania, Turcia și Statele Unite.
Raportul arată că venitul național ridicat nu este suficient pentru a garanta o situație bună în ceea ce privește bunăstarea copiilor. Dovada o oferă SUA și Noua Zeelandă, țări care ocupă pozițiile 37 și 34 în clasament, deși sunt printre cele mai bogate din lume.
De cealaltă parte, Slovenia (locul 9 în clasament) depășește state foarte dezvoltate la mai mulți subindicatori luați în considerare de UNICEF.
Printre cele mai puțin eficiente politici sociale privind copii și măsuri de reducere a sărăciei în rândul copiilor prin politici fiscale se întâlnesc în Japonia, SUA și Canada.
De asemenea, în statele de pe continentul nord-american procentul copiilor uciși este de câteva ori mai mare decât în Europa.
Finlanda, Islanda și Norvegia sunt țările cele mai performante în materie de reducere a sărăciei copiilor, datorită transferurilor sociale — prestații sociale și impozite menite să corecteze inegalitățile.
Un copil din opt, în medie, este afectat de insecuritate alimentară, cu ponderi mai ridicate în:
- unul din cinci în Marea Britanie (pe locul 13 din 41) și în SUA
- unul din trei în Mexic și în Turcia.
Țările cel mai puțin afectate de acest fenomen sunt Japonia, Suedia, Coreea de Sud, Croația sau Germania, unde un copil din 20 se confruntă cu insecuritatea alimentară.