vineri

19 aprilie, 2024

14 aprilie, 2014

Rusia cheltuieşte mai mult pe armament din PIB decât SUA sau ţări europene, arată un raport lansat luni şi întocmit de SIPRI, o companie independentă de cercetare în domeniul militar, al armamentului, controlul armamentului şi dezarmării, cu sediul în Stockholm.

Chletuielile militare are Moscovei, care au crescut cu 4,8%, depăşesc astfel pentru prima dată, ca procent din PIB, Statele Unite – ţara care cheltuieşte, în valoare absolută, cei mai mulţi bani în acest domeniu. În 2013, SIPRI estimează că Rusia a cheltuit 87,8 miliarde de dolari, adică 4,1% din PIB, în timp ce SUA au cheltuit 640 de miliarde de dolari, adică 3,8% din PIB.

SUA au astfel cel mai mare buget alocat cheltuielilor militare din lume, însă acestea au scăzut faţă de anul precedent cu peste 7%, din cauza retragerii din Irak şi Afghanistan, în principal. Faţă de anul 2004, anul de referinţă al studiului, cheltuielile au scăzut nesemnificativ, de la 3,9% din PIB alocaţi atunci.


Prin comparaţie, Rusia şi-a suplimentat cheltuielile militare în ultimii 9 ani, de la 3,5% în 2004, la 4,1% în 2013. Şi ele continuă să crească pe măsură ce va fi implementat noul plan al Moscovei pentru 2011-2020, potrivit căruia sunt alocate 20,7 de mii de miliarde de ruble, adică 403 miliarde de dolari, pentru noi echipamente militare. Scopul declarat este de a înlocui 70% din echipamentul armatei ruse cu arme moderne până în 2020.

FOTO: SIPRI (CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE)

Clasamentul apare şi în contextul în care Rusia a invadat şi anexat Crimeea, iar analiştii militari occidentali au vorbit despre o supleţe a forţelor armate ruse şi o strategie modernă a armatei Moscovei, care a făcut posibil atingerea acestui scop într-un timp atât de scurt.

În plus, NATO şi chiar ţări occidentale au vorbit despre necesitatea creşterii cheltuielilor militare, tot în acest context, cheltuieli care au fost reduse în anii de criză economică globală, argumentau oficialii Alianţei. Studiu SPRI nu face decât să confirme argumentele că Rusia nu a făcut decât să investească în armament, în timp ce ţările occidentale au recurs la reduceri.

China urmează SUA în cheltuielile militare, în timp ce 4 ţări europene sunt în top 15

Ucraina, în pragul unui răzoi cu Rusia, şi-a crescut şi ea cheltuielile militare cu 16% faţă de anul 2012.


China este pe locul 2 după SUA şi în lume privind cheltuielile militare: în 2013, bugetul militar a fost suplimentat cu 2% din PIB, cu 135 de miliarde de dolari. Astfel, banii alocaţi înarmării chinei sunt estimaţi la 188 de miliarde de dolari în 2013.În termeni reali, bugetul militar al puterii asiatice a crescut cu 7,4%.

Şi chiar dacă Beijingul a fost mai agresiv în disputele teritoriale din ultimii ani pe care le are cu Japonia, în Marea Chinei de Est, cu Philipine sau Vietnam, aceste tensiuni nu au dus la o schimbare a trendului privind cheltuielile militare ale Chinei. Politica sa este o creştere a cheltuielilor militare pe măsură ce are loc şi creşterea economică, evaluează institutul de analiză suedez.

FOTO: SIPRI (CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE)

Patru ţări europene sunt în top 15 al ţărilor cu cele mai mari cheltuieli militare din lume. Este vorba despre Franţa, care alocă 44 de miliarde de euro. În 2013 s-a situat pe locul 5 în lume, după Arabia Saudită. În comparaţie cu perioada 2004-2013, Franţa a redus bugetul său militar cu 6,4%.

În urma Franţei este Marea Britanie, care a cheltuit în 2013 41 de miliarde de euro. Suma este în scădere cu 2% în ultimii 10 ani.

Germania este pe locul şapte în lume, cu 35,2 miliarde de euro şi este singura ţară europenă care a suplimentat bugetul apărării comparativ cu perioada 2004-2013, cu 3,8%.

Iar Italia, pe locul 11 în lume în rândul marilor „cheltuitori” pe înarmare, şi-a redus, faţă de deceniul trecut, bugetul cu mai bine de un sfert (26%). În 2013 a alocat 23,6 miliarde de euro apărării.

Ţările europene au înregistrat scăderi de peste 10 procente la capitolul cheltuieli militare din 2008 încoace. Este vorba despre Austria, Belgia, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Spania, ţările din centrul Europei, cu excepţia Poloniei.

Bugetele militare au scăzut în 2013 faţă de 2012

FOTO: SIPRI (CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE)

În total, la nivel mondial s-au cheltuit 1747 miliarde de dolari în 2013 pe echipamente militare. Cheltuielile au scăzut însă, faţă de 2012, cu 1,9%, pentru al doilea an consecutiv. În ţările occidentale au fost cele mai mari scăderi, în America de Nord, vestul şi centrul Europei, în timp ce au crescut în alte regiuni.

Statele care au cheltuit cel mai mult la acest capitol în 2013 au fost Statele Unite, China, Rusia, Arabia Saudită şi Franţa.

Nu mai puţin de 23 de ţări, printre care Ucraina, Georgia, Rusia. Belarus sau Armeni şi-au dublat cheltuielile militare în perrioada 2004-2013.

Citiţi AICI rezumatul detaliat al raportului SIPRI.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: