marți

19 martie, 2024

25 iunie, 2019

Percepţia publică privind un nivel redus al corupţie în anumite ţări ar putea fi înşelătoare, arată un raport al GRECO publicat marţi și care conține o serie de recomandări adresate unor ţări precum România şi Polonia. Recomandările GRECO nu sunt opționale, a atras atenția Thorbjørn Jagland, secretarul general la Consiliul Europei, marți, la prezentarea documentului.

În raportul său anual, Grupul statelor împotriva corupției (GRECO, din cadrul Consiliului Europei) analizează măsurile pe care le-au luat cele 49 de state membre împotriva corupţiei în 2018, cu referire specială la parlamentari, judecători şi procurori.

„Corupţia are consecinţe devastatoare pentru drepturile omului, pentru democraţie şi statul de drept. Statele membre au făcut progrese pentru a adopta măsuri prin care să prevină şi să combată corupţia, însă multe altele rămân de făcut. Recomandările GRECO nu sunt opţionale. Guvernele, parlamentarii şi alte autorităţi naţionale trebuie să îşi arate angajamentul în lupta împotriva corupţiei prin implementarea deplină a recomandărilor GRECO”, a declarat Thorbjørn Jagland, secretarul general la Consiliul Europei, citat de Mediafax.


Marin Mrčela, preşedintele GRECO, a declarat că „nicio ţară nu este imună la corupţie. Toate ţările, indiferent de poziţia lor pe indexul de percepţie, sunt obligate să ia măsuri concrete pentru a preveni şi combate corupţia”.

În cazul României, raportul GRECO notează că a fost făcută o serie de recomandări privind reformele justiţiei:

GRECO este de asemenea îngrijorat de obiectivele unor anumite amendamente la unele proiecte de drept penal şi la procesul legislativ iniţiat în decembrie 2017 şi la potenţialul acestora de a avea un impact negativ asupra eforturilor ţării privind anticorupţia.

Instituţia anunţă că urmează să analizeze implementarea recomandărilor de către România în iunie 2019.


România se află printre ţările cu numărul cel mai mare de recomandări GRECO neimplementate sau implementate doar parţial.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: