Ministrul afacerilor externe, Ramona Mănescu, a participat luni, la Bruxelles, la primul Forum de nivel înalt Uniunea Europeană – Statele Unite ale Americii pe tema Reactoarelor modulare de dimensiuni mici.
La Forum au participat Miguel Arias Canete, Comisarul european pentru acţiune climatică şi energie şi Rick Perry, Secretarul SUA pentru energie, alături de directorii generali ai Agenţiei Internaţionale a Energiei şi Agenţiei Energiei Nucleare din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Ministrul Mănescu a a avut o prezentare, potrivit unui comunicat MAE, în care s-a referit la rolul energiei nucleare în menţinerea de către ţara noastră a unui mix energetic diversificat.
A menţionat proiectele de retehnologizare a Unităţii 1 de la Cernavodă, precum şi posibilitatea construirii unor unităţi suplimentare şi a informat, în context, asupra apartenenţei României la grupul statelor care sunt interesate de dezvoltarea, pe teritoriul lor, a unor reactoare de generaţia a patra, prin proiectul dezvoltat de Institutul de Cercetări Nucleare de la Piteşti.
În contextul recent al dezvoltării semnificative a industriei reactoarelor modulare de dimensiuni mici (dezvoltate de SUA), Forumul industrial de nivel înalt UE – SUA şi-a propus discutarea provocărilor şi oportunităţile utilizării acestei tehnologii ca parte a viitoarelor sisteme energetice.
Memorandumul semnat în SUA
Ramona Mănescu a semnat cu secretarul american al Energiei, Rick Perry, în timpul vizitei făcute la Washington, în septembrie, Memorandumul de înțelegere între Guvernele României și Statelor Unite privind cooperarea în domeniul nuclear civil.
Tema a fost adusă în discuție și în timpul vizitei președintelui Klaus Iohannis, din august. ”Încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile”, se arată în declarația comună de după vizita lui Iohannis la Casa Albă.
Documentul urmează să servească ca bază pentru încurajarea cooperării bilaterale în promovarea de tehnologii de ultimă generație în domeniul nuclear, gestionarea deșeurilor radioactive, dezvoltarea sectorului de medicină nucleară, activități de cercetare privind aplicabilitatea tehnologiilor nucleare în curs de dezvoltare în fizică, biologie, precum și agricultură, preciza un comunicat emis după semnarea Memorandumului.