miercuri

24 aprilie, 2024

19 martie, 2021

Sporurile au ajuns să fie subterfugii pentru majorări de salarii, în loc să ducă la motivare și la creșterea eficienței instituțiilor, iar în urma aplicării unei noi Legi a salarizării este posibil să aibă venituri mai mici aceia care au acum venituri foarte mari, afirmă ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Ea a arătat, în context, că în sistemul public există și venituri lunare de 50.000 lei net, suma reprezentând salariul și sporuri care pot ajunge la 80%.

„Cei care vor putea avea venituri mai mici sunt cei care acum au venituri foarte mari. Să știți că sunt și venituri de 50.000 de lei în mână, salarii plus sporuri care ajung și la 80%”, a declarat ministrul Muncii, joi seara, la Digi24.


Ministrul de resort a precizat că în societate s-a vorbit foarte mult de sporuri însă nimeni nu a pus problema criteriilor de eficiență a instituțiilor publice.

„Am constatat începând cu acest mandat că până acum s-a vorbit foarte mult de sporuri în societate, dar nimeni nu și-a pus problema criteriilor de eficiență a instituțiilor publice. Mi se par absolut firesc ca, în paralel cu modificările la legea salarizării, să apelăm la o expertiză profesionistă pentru a încerca să definim câțiva indicatori de eficiență a instituțiilor publice, astfel încât sporurile să fie pentru activități deosebite sau pentru motivarea angajaților și în felul acesta să apropie și instituțiile de cetățean și angajații să poată să aibă o productivitate mai bună a muncii”, a precizat Raluca Turcan.

Aceasta consideră că toate sporurile au apărut ca excepții și ca rezultat al lobby-ului în Parlament și au ajuns să fie subterfugii pentru majorări de salarii.

„Sporurile, în loc să ducă la motivare și la creșterea eficienței instituțiilor, au ajuns să fie subterfugii pentru majorări de salarii, unele necesare, altele forțate. Este firesc să avem același salariu de bază în plată. Avem unele calculate la nivelul anului 2019 altele la nivelul anului 2022. Exact cele care sunt la nivelul anului 2022 au și excepții la Legea salarizării cu sporuri de peste 85%. Am solicitat ministerelor de linie care sunt responsabile cu familiile ocupaționale ca, pe un set de principii pe care noi le-am identificat ca fiind necesare în așezarea Legii salarizării, să vină cu propria viziune în materie de salarizare în sistemul public urmând ca ulterior, în comun cu criteriile de eficientizare a instituțiilor, cu o expertiză de la o instituție financiară, mi-aș dori Banca Mondială, să putem să punem pe masă o lege a salarizării”, a subliniat oficialul citat.


Potrivit șefului de la Muncă, unele sporuri ar urma să fie stabilite la maximum 20% din nivelul salariului de bază iar altele vor fi anulate. Aceasta a admis, însă, că în sistemul public sunt și salarii mici, care pot crește.

„Să fie același salariu de bază pentru toate salariile în plată. De asemenea, sporurile să fie la maximum 20% din nivelul salariului de bază. Premierul Florin Cîțu consideră chiar că am putea să avem maximum 15%. Să facem o reașezare a salariilor de bază pe grilă astfel încât crești motivația pentru categorii salariale lăsate în urmă, unele sporuri să fie complet anulate, altele acordate în sumă fixă pentru că sunt la nivelul aceleiași activități generatoare de risc, cum ar fi sporul pentru condiții vătămătoare. Și, de asemenea, salarii care nu sunt în momentul de față în grila de salarizare și care creează foarte multe anomalii, cum sunt salariile din administrația publică locală, să fie introduse în grila de salarizare. Pe fond, în sistemul public sunt și salarii mici, care pot să crească. Dacă vor fi diminuări de venituri , acestea vor apărea doar la salariile foarte mari calculate la nivelul anului 2022 plus sporuri de 85%. Sindicatele, din nefericire, nu se uită întotdeauna și la salariile cele mai mici și care au fost uitate ca urmare a lobby-ului făcut pentru unele categorii din aceeași familie ocupațională care au furat startul”, a explicat Raluca Turcan.

Aceasta a dat exemplul sistemului de sănătate, unde salariile medicilor și asistentelor sunt plătite la un nivel raportat la salariul de bază din anul 2022, pe unele specialități sunt și sporuri foarte mari, în timp ce personalul TESA care înseamnă îngrijitori, brancardieri, inclusiv personalul tehnic din sănătate este lăsat la nivelul anului 2019 cu salarii foarte mici.

„Mi se pare firesc în primul rând să încercăm să îi ajutăm pe cei care au rămas în urmă și apoi, pe criterii de eficiență, să legăm sistemul de sănătate sau de asistență socială sau chiar administrația de ceea ce așteaptă omul de la acest sistem. Întotdeauna ne-am gândit la cei care sunt în sistem dar aproape niciodată la cei care sunt dincolo de sistemul public și își doresc ca acesta să funcționeze performant”, a declarat Turcan.

Ministrul Muncii a amintit că și în sistemul public cea mai mare pensie este de aproximativ 39.000 de lei și este încasată de o persoană care a lucrat la stat.

„Este important când vorbim de sistemul public să ne uităm la echitate. La contributivitate, la motivarea angajaților și la performanțe instituțiilor”, a mai spus ministrul Muncii.

Raluca Turcan a arătat că își dorește ca, într-un an, modificările la legea salarizării să fie finalizate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: