miercuri

17 iulie, 2024

6 ianuarie, 2022

Armata israeliană a a efectuat miercuri raiduri pe „al doilea front” al operaţiunilor Hezbollahului libanez din Siria, scrie AFP citată de Agerpres.

„Recent, în cursul unor activităţi ale armatei pe Platoul Golan, soldaţii au identificat suspecţi în apropierea unei poziţii militare şi au tras în direcţia lor din tancuri. Suspecţii s-au retras apoi pe teritoriul sirian”, a indicat armata într-un scurt mesaj în ebraică.

Israelul a cucerit în 1967 şi a anexat o parte a Platoului sirian Golan, o regiune strategică care se învecinează şi cu Libanul şi patrulată de soldaţii săi.


Potrivit agenţiei de presă siriene SANA, elicoptere israeliene au deschis focul şi în direcţia pădurilor din apropierea satului sirian al-Hurriyah, situat în sectorul Quneitra, la frontiera cu Platoul Golan ocupat de Israel.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH) a raportat la rândul său incendii şi o „prezenţă intensă” a elicopterelor israeliene în acest sector, fără să menţioneze, totuşi, vreo victimă.

Armata israeliană, care şi-a intensificat în ultimii ani loviturile aeriene împotriva elementelor considerate pro-iraniene din Siria, consideră acest sector din sudul Siriei drept „al doilea front” al Hezbollahului, o mişcare libaneză apropiată Iranului care a purtat în 2006 război împotriva statului evreu. Israelul afirmă în mod constant că nu va permite Siriei să devină cap de pod pentru forţele Republicii Islamice Iran, ţară considerată inamică.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: