duminică

14 aprilie, 2024

6 mai, 2023

“Sunt de la guvern si am venit sa ajut” au fost etichetate de presedintele american Ronald Reagan ca cele mai infricosatoare 9 cuvinte in engleza. (Dar doar in engleza?).

A fost crezul sau care s-a concretizat in micsorarea veniturilor bugetare raportate la PIB-ul SUA. In opinia sa, statul trebuia sa traga mai putine resurse financiare si sa lase mai multi bani sectorului privat.

Pentru un privitor din afara care vede bugetul Romaniei ca avand cele mai scazute venituri bugetare raportate la PIB din Europa, ar parea ca si Romania practica teoria minimizarii aparatului guvernamental si a cheltuielilor publice.


Ceea ce este insa teribil de fals. Si tocmai acesta este paradoxul Romaniei.

Avem veniturile bugetare ale unui stat minimal si cheltuielile unui stat maximal. In pofida faptului ca veniturile bugetare sunt cele mai mici din Europa raportate la PIB, cheltuielile bugetare sunt cele produse de un aparat bugetar hipertrofiat si de o alocare ineficienta a resurselor, dedicate majoritar beneficiilor sociale si salariale.

Fara finantarile externe nerambursabile ale ultimelor decenii, tara ar fi fost condamnata la subdezvoltare avand in vedere structura cheltuielilor bugetare. O incapacitate cronica de crestere a veniturilor prin colectare este explicatia deficitului bugetar cu care s-a confruntat bugetul Romaniei in ultimele decenii: cheltuieli prea mari pentru venituri atat de mici. Si corectiile nu doar ca nu au fost usoare, ci de-a dreptul imposibile fara asistenta/presiune externa.

Pentru ca atunci cand mergi fara grija pana in “buza prapastiei economice” ai nevoie de masuri rapide de corectie. Iar acestea nu au cum sa fie cresterea gradului de colectare, care are nevoie de ani si de consecventa politica.


Singurele solutii rapide raman cele legate de taierea cheltuielilor si, mai ales, de cresterea taxelor. Iar pentru astfel de masuri nepopulare e nevoie de un tap ispasitor pentru a nu fi decontate politic. Si de aici problema…

Asa cum aratam in comentariul “Ne vom intoarce la FMI?”, toate corectiile fiscale din ultimele decenii au fost realizate doar cu asistenta FMI si, mai recent a UE. Coloanele inchise la culoare de mai jos ne arata anii in care Romania a semnat intelegeri stand-by cu FMI. Observati ca acestea au fost semnate mai mereu in contextul unor dezechilibre mari, care se cereau a fi corectate, iar costurile politice trebuiau sa fie descarcate in exterior.

De fapt, asta este sursa zbaterilor actuale: asumarea in premiera a responsabilitatii aducerii bugetului pe linia de plutire fara a mai da vina pe FMI sau UE. Vom fi in stare de aceasta premiera? Semnalele nu sunt incurajatoare daca tinem cont de mesajele confuze pe care le vedem in spatiul public.

Ajustarea de 20 de miliarde de lei mentionata de ministrul de finante nu are cum sa se faca fara a atinge investitiile, salariile, numarul de angajati din sectorul bugetar sau fara a creste impozitele.

Economiile furnizate de alternativele ramase in afara unor astfel de masuri sunt infime in raport cu cele 20 de miliarde cu care trebuie micsorat deficitul. In al doilea rand, in discursul public se amesteca constant modificarile fiscale necesare principial cu acelea necesare din punct de vedere economic.

Fie se creaza iluzia ca prin ajustari principiale se rezolva dezechilibrele economice majore, fie ca, dimpotriva, daca impactul modificarilor impuse de considerente etice nu produc efecte majore de fapt nu sunt o prioritate.

De exemplu, micsorarea pensiilor speciale nu va rezolva nici pe departe problema celor 20 de miliarde. Ceea ce nu inseamna ca pensiile speciale nu ar trebui regandite, dar motivul este unul mai degraba principial decat unul economic.

Pe de alta parte, o discutie aparent principiala legata de impozitul progresiv pe salarii cade la examenul unei analize ma atente. In discursul public se explica cum impozitul progresiv pe salarii ne va permite sa construim autostrazi, sa investim in educatie sau in sistemul sanitar.

Paradoxal insa nimeni nu avanseaza cifre legate de veniturile bugetare suplimentare aduse la budget de o impozitare progresiva. Explicatia este simpla: ele sunt departe de a fi spectaculoase. De altfel, in momentul introducerii taxei unice in 2005 sumele colectate au crescut in comparatie cu perioada anterioara in care se aplicase impozitul progresiv.

Daca cineva isi doreste cu adevarat un sistem fiscal care sa stimuleze solidaritatea sociala  nu ar trebui sa promoveze taxarea progresiva a salariilor, ci regandirea sistemului de taxare a averilor. La urma urmei, oamenii aceia bogati pe care unii doresc sa ii impoziteze mai mult nu s-au imbogatit din salarii… Si ma intreb, oare mult invocata solidaritate nu ar trebui sa inceapa cu largile categorii socio-profesionale exceptate in prezent de la plata taxelor?

E interesanta tentatia de a justifica impozitul progresiv prin comparatie cu tari ca Germania. Adevarul este ca avem mult prea putine lucruri in comun cu Germania sau alte tari dezvoltate din Occident pentru a valida o astfel de comparatie. Iar amploarea evaziunii fiscale este cu siguranta unul dintre marii diferentiatori.

In schimb, suntem mult mai apropiati ca dezvoltare economica si cultura de Bulgaria si totusi o ignoram. Chiar daca (sau tocmai pentru ca) ea este o campioana a colectarii TVA-ului in timp ce Romania este o campioana europeana a evaziunii de la plata TVA-ului. Daca Bulgaria a avut solutii cu siguranta ca si Romania are. Cu conditia sa fie dorite. In final, necesitatea micsorarii deficitului bugetar este prezentata ca o constangere impusa de UE prin procedura de deficit excesiv.

Adevarul este ca micsorarea deficitului bugetar este impusa in primul rand de constrangerile interne: inflatia ridicata si deficitul de cont curent mare. Se stie explicatia cea scurta a inflatiei: prea multi bani alearga dupa prea putine bunuri si servicii.

Cata vreme cheltuielile bugetare in exces vor stimula doar consumul si nu vor stimula si economia pentru cresterea ofertei de bunuri si servicii deficitul bugetar va fi un combustibil pentru inflatie si pentru importuri. Desigur, problema s-ar rezolva si printr-o crestere generalizata a taxelor. Si ele ar micsora puterea de cumparare, consumul, inflatia si deficitul extern.

Doar ca asta ar insemna o scadere generalizata a nivelului de trai in locul unei tintiri precise a exceselor bugetare si a evazionistilor.

Ca sa intelegeti urgenta provocarilor bugetare cu care se confrunta Romania, la presiunile bugetare existente adaugati costurile in crestere cu finantarea datoriei externe si imbatranirea rapida a populatiei care va culmina cu momentul pensionarii “decreteilor”.

Pentru confortul nostru, chiar daca din motive diferite, nu suntem singuri in acesta lume a basmelor fiscale (fiscal fantasyland) dupa cum o denumeste un editorial din The economist care comenteaza: “Guvernele sunt blocate in lumea basmelor fiscale si trebuie sa gaseasca o cale de iesire inainte ca dezastrul sa loveasca”.

*

Radu Crăciun este președinte al BCR Pensii – articol apărut pe blogul personal

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: