In ultima perioada, spatiul public a fost dominat de o serie de stiri care marcau o repozitionare economica marcanta a Romaniei in UE.
In sustinerea acestor evolutii se prezenta faptul ca, din punctul de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumparare, Romania a egalat Portugalia si a depasit Croatia.
Si totusi, cei care au vizitat Portugalia si Croatia nu pot sa nu fie intrigati de un astfel de clasament. Care este explicatia?
Trebuie sa amintim cateva lucruri extrem de importante, care ar putea explica diferenta intre ce vedem in jur si ce ne spun cifrele statistice.
In primul rand, PIB-ul per capita este o medie a valorii adaugate produse pe cap de locuitor, care nu tine cont de discrepantele marcante existente, de exemplu, dintre Bucuresti si restul tarii, dintre vestul si estul Romaniei si, mai ales, dintre sate si marile orase din Romania.
In al doilea rand, dezvoltarea infrastructurii unei tari nu se plateste efectiv din PIB, ci din veniturile bugetare. Un PIB pe capita mare nu garanteaza automat un sistem educational sau de sanatate performante. Pentru ca ele sunt finantate din buget pentru care nu PIB-ul este relevant, ci doar masura in care veniturile bugetare sunt suficient de mari pentru a sustine din plin serviciile publice respective.
Or Romania, din motive pe care le-am comentat cu alte prilejuri, are detasat cele mai mici venituri bugetare raportate la PIB din Europa. In aceste conditii, marimea PIB-ului nu ajuta, bugetul ramanand mai degraba anemic
In egala masura, explicatia de mai sus este valabila si in ce priveste calitatea infrastructurii care, si ea, necesita un buget semnificativ.
Si am sa parafrazez un exemplu dat de domnul guvernator Isarescu acum cativa ani: degeaba din ce in ce mai multi romani au bani ca sa calatoreasca cu masina proprie, daca din ce in ce mai multi vor fi blocati in trafic. Un astfel de exemplu explica sugestiv de ce un PIB per capita mai mare nu se transforma automat intr-un standard de viata mai bun.
Pentru ca timpul pe care il irosim in diferite situatii din cauza infrastructurii nedezvoltate nu este contabilizat cu minus in PIB-ul per capita, acesta fiind unul din motivele pentru care relevanta sa pentru nivelul de trai este limitata de la un punct incolo.
O alta evolutie sarbatorita cu “salve de tun” este nivelul productivitatii muncii atins de Romania, care o plaseaza inaintea Poloniei. Fara indoiala, stirea in sine este una pozitiva, doar ca exista un element esential lipsa in acest tablou.
Productivitatea muncii se calculeaza prin raportarea la numarul de persoane active in economie sau la numarul de ore lucrate de acestea.
Asa cum economistul Ionut Dumitru constata, intr-un material publicat in martie, in segmentul de varsta 15-64 de ani, doar 65% din populatie este activa (a doua cea mai mica pondere dupa Italia), Romania situandu-se cu 10 puncte procentuale sub media UE.
Mai mult, durata vietii active in Romania este de doar 31 de ani, cea mai scazuta din UE, influentata fiind de numarul mare de persoane care, din variate motive, se pensioneaza prematur.
In aceste conditii, impactul cresterii productivitatii muncii la nivelul intregii societatii este limitat de ponderea mica a celor care muncesc si de durata mica a activitatii lor.
Cu alte cuvinte, un numar prea mic de persoane active trebuie sa sustina un numar prea mare de persoane inactive. In concluzie, sa nu sarbatorim excesiv evolutiile pozitive mentionate si sa privim tabloul economic in ansamblu. Date statistice care nu sunt puse intr-un context corect, risca sa creeze o impresie excesiv de optimista, care nu ne ajuta sa intelegem vulnerabilitatile economiei romanesti si ce avem de facut mai departe.
*
Radu Crăciun este președinte al BCR Pensii – articol apărut pe blogul personal
***
