Victoria lui Donald Trump devine pe zi ce trece scenariul de baza al alegerilor americane. Din acest motiv, se inmultesc analizele care evalueaza consecintele unui astfel de rezultat.
In acest scop, sunt folosite ca materie prima deciziile domnului Trump din perioada presedintiei precedente, precum si declaratiile facute de acesta de-a lungul timpului si, mai ales, in ultima perioada.
Chiar daca exista o varietate de interpretari ale intentiilor domniei sale, exista un aspect in legatura cu care consensul a fost atins: Donald Trump este o persoana impredictibila care isi schimba rapid deciziile si care accepta cu greu sfaturile altora.
Prima mare incercare pentru domnul Trump va fi administrarea celor peste 91 de spete juridice deschise impotriva sa in momentul de fata. Asa cum sondajele o arata, ele nu sunt de natura a micsora popularitatea sa, ba dimpotriva, ele il potenteaza in calitate de victima a “sistemului” impotriva caruia promite sa lupte. In aceste conditii, alegerea sa ar putea fi afectata doar in masura in care decizii de ordin juridic ar duce la restrangerea dreptului sau de a candida.
Intr-un scenariu in care acesta ar sfarsi totusi prin a ajunge presedinte, sunt cateva teme care creaza importante preocupari: atitudinea sa fata de razboiul din Ucraina, sustinerea NATO, politica economica protectionista, atitudinea sa benevolenta fata de unii leaderi politici cu atitudini mai degraba autocratice.
Amenintarile sale legate de lipsa angajamentului SUA in NATO care merg pana la ipoteza ca Europa va fi lasata singura in fata Rusiei, incep deja sa produca efecte. In sfarsit, Europa incepe sa faca ceea ce trebuia sa faca de multa vreme. Dupa o lunga perioada de timp in care a beneficiat din plin de concubinajul economic cu Rusia si de “pranzul gratuit” oferit de protectia militara americana, UE este obligata sa isi revizuiasca aliantele economice precum si capacitatile militare.
Din pacate, doar sub presiunea vremurilor. Agresiunea Rusiei asupra Ucrainei a dus la o decuplare economica si financiara fortata a Europei de Rusia, decuplare insa lenta si care nici in ziua de astazi nu este finalizata suta la suta. Dar lentoarea reactiei Europei a fost si mai evidenta si greu de explicat atunci cand privim la sprijinul militar pe care aceasta l-a acordat sau mai precis nu l-a acordat Ucrainei in 2023.
Si in acest caz, Europa a facut din nou dovada complexelor pe care le are in raport cu Rusia si, mai ingrijorator, a incapacitatii de a dezvolta o putere militara credibila in tot timpul cat a stat comod sub umbrela militara a SUA.
La inceput, au fost ezitarile politice legate de oportunitatea unui ajutor militar masiv, mai ales ca Ucraina parea o victima sigura. Ulterior, cand deciziile politice au fost in sfarsit luate, pe masura ce timpul trecea, se dovedea ca stocurile militare existente si industria de aparare europeana pur si simplu nu erau in stare sa sustina un ajutor militar substantial si sustinut.
Si cum o poza valoreaza cat o mie de cuvinte, harta de mai jos prezinta in tonuri de albastru sprijinul militar si umanitar primit de Ucraina pana in octombrie 2023, ca % din PIB-ul tarii donatoare. Cu cat albastru este mai intens, cu atat % din PIB a fost mai ridicat. Si astfel vedem ca tarile din sudul si vestul Europei (mai putin Marea Britanie) nu au excelat.
Din pacate, UE pare sa se trezeasca foarte greu din comoditatea ultimelor decenii cand vine vorba de propria aparare, toate semnalele indicand ca deciziile sale nu pot fi decat reactive, doar ca o consecinta a presiunilor externe.
Dupa ce in mandatul presedintelui Trump, ca urmare a presiunilor acestuia, promisesera ca vor atinge tinta de 2% din PIB alocate apararii, aceasta tinta nu fusese inca atinsa in 2023 de marile puteri economice europene. Mai nou, a fost nevoie de perspectiva incetarii ajutorului militar al SUA pentru Ucraina din cauza neintelegerilor din Congres pentru ca tarile europene, si in primul rand Germania, sa se mobilizeze pentru a compensa lipsa fondurilor americane.
Comportamentul doar reactiv al tarilor UE este o lectie invatata de Donald Trump si, de aceea, joaca fara nicio ezitare cartea presiunilor si amenintarilor. Ultimele declaratii ale liderilor europeni arata o Europa profund preocupata de revenirea la putere a domnul Trump si de reticenta sa in a mai finanta apararea Europei.
Ca urmare, iata, Europa incepe sa se gandeasca foarte serios la cresterea cheltuielilor cu apararea, la cresterea capacitatilor de productie militara, la o strategie militara care sa asigure propria aparare, fara a mai depinde de SUA.
Blufeaza Donald Trump? Poate ca da. Mai ales ca in concurenta geostrategica cu China pe care domnul Trump o anunta ca un element de continuitate si chiar intensificare, SUA va avea nevoie de cat mai multi aliati, nicidecum de cat mai putini. Ca sa nu mai vorbim ca o decizie precum iesirea SUA din NATO nu poate fi decizia unui om chiar daca ele este POTUS. SUA este un stat puternic care va avea intotdeauna mecanisme de echilibrare interne (check and balance) menite sa impiedice deciziile unipersonale.
Un semnal important in acest sens a fost deja dat de decizia votata la sfarsitul anului trecut de Congresul SUA prin care i se interzice oricarui presedinte american sa retraga SUA din NATO fara o aprobare a Senatului. Insa avand un PIB de 25 de ori mai mare decat al Rusiei si similar cu cel al SUA, dar cu o populatie cu 40% mai mare decat a SUA, e momentul ca Europa sa se ia in sfarsit in serios deoarece vremurile si Donald Trump nu ii ofera o alternativa.
Cat de amenintatoare este pentru Romania o intoarcere a lui Donald Trump? Rapsunsul este ca cele enuntate mai sus sunt cat se poate de valabile si pentru Romania. Si ea la randul ei va trebui sa dovedeasca ca se ia in serios ca o putere regionala, deocamdata inca aspiranta, aflata la marginea de est a NATO.
Iar anuntata crestere a cheltuielilor militare la 2,5% din PIB este pasul cel mai usor, mai ales cand grosul cheltuielilor cu dezvoltarea sunt decontate de UE. Segmentul dificil al drumului spre o putere regionala este o viziune de dezvoltare economica si de infrastructura asigurata doar prin resurse proprii, care sa sustina atat cheltuielile de aparare cat si pozitia geopolitica a Romaniei.
Vorbim despre o anvergura regionala pe care Polonia o cultiva de ani de zile, in timp ce Romania inca ezita. O Romanie credibila si puternica nu va face decat sa potenteze colaborarea militara cu SUA chiar si in cazul unui nou mandat al domnului Trump. Sa nu uitam ca, si in perioada mandatului precedent, colaborarea militara dintre SUA si Romania a decurs excelent si chiar s-a amplificat.
Nu exista niciun motiv ca acest lucru sa nu se intample, in conditiile in care ne aducem contributia justa la acest efort. Ceea ce, inca o data, inseamna o economie puternica si un buget care sa nu mai fie vaduvit prin politici fiscale suboptime sau prin tolerarea evaziunii. Cred ca ar fi naiv sa ne imaginam ca viitorul presedinte Trump ar putea sa asiste impasibil la o Europa agresata militar de Rusia.
Dar, cu siguranta, vrea ca evitarea acestei perspective sa fie facuta cu cat mai putini bani americani si cat mai multi bani europeni. Acesta este si contextul in care isi propune incheierea razboiului din Ucraina unde grosul efortului financiar este facut de SUA. Iar solutia pe care o va avea domnul Trump pentru Ucraina cred ca va fi una castigatoare pentru Romania in orice scenariu.
O Ucraina finlandizata va creste importanta geopolitica a Romaniei atragand un sprijin militar pe masura. O Ucraina in NATO va creste securitatea Romaniei, dar va si scade, probabil, relevanta ei geostrategica in conditiile in care granitele NATO se vor muta mai la est, iar vestul Marii Negre va fi flancat de doua tari mari, ambele membre NATO: Ucraina si Turcia.
Sa ramanem optimisti ca europeni si sa ne uitam cu mai multa atentie in propria ograda, nu in ograda altora.
***
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
Corecte ipotezele , analiza și concluziile. O mică observație : de concubinajul economic cu Rusia a beneficiat in principal Germania și nu UE in ansamblu.