Radu Crăciun / De ce nu ne educați?

Leitmotivul zilelor acestea este calitatea invatamantului romanesc si masura in care exista un sistem care sa remunereze la justa valoare performanta profesorilor valorosi.

Este un subiect care merita toata atentia noastra, miza fiind imensa si relevanta pe termen lung. Insa nu despre asta imi propun sa va vorbesc, ci despre un alt lucru, cel putin la fel de important, care cred ca se pierde din vedere.

Educatia in masa a oamenilor dintr-o tara nu se incheie odata cu absolvirea scolii. O natie nu este civilizata doar prin ceea ce invata la scoala sau in familie.

Educatia este un proces caruia i se asigura continuitatea pe parcursul intregii vieti, pentru ca o natiune educata este una civilizata si prospera. Insa succesul acestui proces de educatie in masa, depinde in mare masura de “profesorii” asociati acestei noi perioade a vietii si anume de cei care gestioneaza destinele acelei tari la nivel central sau local. Ei sunt cei mai vocali, cei mai vizibili, si, de multe ori, cat se poate de credibili in fata propriului electorat.

Din pacate insa, lectiile care sunt (sau nu) servite romanilor sunt departe de a educa.

O prima eroare majora de comunicare este faptul ca ajustarile economice absolut necesare, incetarea traiului pe datorie publica, nu sunt prezentate si asumate ca o abordare ce deriva din principii economice sanatoase pe care fiecare dintre noi ar trebui sa ni le insusim. Ele sunt tot timpul prezentate ca un efect al “camasii de forta” impuse de institutii externe: multa vreme  a fost FMI, acum, mai nou, e vorba de UE prin programul PNRR. Normele de guvernanta corporativa, transparenta decizionala, nu le aplicam pentru ca doar astfel putem asigura competitivitatea firmelor de stat, ci pentru ca asa ne cere aderarea la OECD.

Cu o astfel de abordare, populatia nu poate sa traga decat doua concluzii. In primul rand, faptul ca s-ar putea trai foarte bine pe o datorie in crestere, consumand mai mult decat producem, daca am fi lasati. In al doilea rand, cresterea antipatiei fata de institutiile europene este asigurata, fiind prezentate in mod constant ca tapi ispasitori pentru “corsetul” economic in care trebuie sa ne miscam.

Avand in vedere ca UE este invinovatita pentru toate constrangerile economice pe care le avem, pro-europenismul romanilor este chiar remarcabil. Lucrurile nu stau mai bine nici in ce priveste educatia financiara si incurajarea economisirii pe termen lung. In mai toate statele dezvoltate, economisirea pe termen lung este stimulata printr-o serie de facilitati fiscale, pentru ca aceasta este calea cea mai sigura prin care oamenii renunta la beneficiile pe termen scurt in favoarea celor pe termen lung. Indemnurile in acest sens au o audienta mult scazuta daca nu sunt insotite si de stimuli financiari.

In Romania, din pacate, economisirea pe termen lung este descurajata, dovezile fiind numeroase in acest sens. Nu exista niciun sistem de deductibilitate stimulativ pentru asigurarile de sanatate sau de viata. Nivelul de deductibilitate pentru contributiile la pensiile facultative a ramas neschimbat in ultimii peste 10 ani, chiar daca salariul mediu s-a triplat intre timp,

Mai nou, dividendele incasate de fondurile de pensii sunt taxate, in pofida practicii europene, facand ca, in final, la plata, pensile private sa sfarseasca prin a fi dublu taxate pentru castigul de capital. La trei ani de la infiintare, pensiile ocupationale nu au niciun sistem de deductibilitate stabilit. In final, cateva cuvinte si despre lipsa educatiei civice.

Cei care au calatorit suficient de mult in tarile etichetate ca fiind “civilizate” stiu ca acest atribut este legat de un cumul de factori care include legi aspre pentru abaterile de comportament, aplicarea lor stricta, dar si de o comunicare permanenta care aduce aminte permanent populatiei regulile de comportament in  public, ceea ce este acceptabil si ce nu. De exemplu, intr-un oras ca Londra metroul este locul in care numeroase astfel de mesaje pot fi intalnite la tot pasul. “Stati pe partea dreapta a scarilor rulante”, “stati pe ambele parti ale scarilor rulante”, “nu dati muzica tare in casti pentru ca ii deranjati pe cei din jur”, “privirile insistente spre o persoana sunt considerate a fi hartuire sexuala si nu vor fi tolerate”, cedati locul unor persoane care au mai mare nevoie de el si, atentie, nu toate invaliditatile sunt vizibile”, “oamenii care nu se simt bine pot fi mai bine ingrijiti in statii decat in trenuri”.

Nu ar fi oare util sa le aducem aminte si romanilor astfel de lucruri si poate si altele? Concluzia este una singura. Nu avem cum face educatie economica, financiara sau civica, cata vreme, odata cu terminarea scolii, educatia in masa dispare sau este facuta neconvingator sau eronat, nefiind sprijinita de puterea exemplului liderilor de opinie si de campanii de comunicare profesioniste.

***