Radiografia ratei de ocupare și deciziile electorale: O comparație România - UE - CursDeGuvernare.ro
marți

26 octombrie, 2021

Radiografia ratei de ocupare și deciziile electorale: O comparație România – UE

23 septembrie, 2014

Rata de ocupare a populației în vârstă de 20 – 64 ani s-a situat în trimestrul doi 2014 la 66%, cu patru procente sub ținta europeană de 70%, stabilită în cadrul Strategiei Europa 2020. De subliniat, conform comunicatului INS, populaţia ocupată cuprinde toate persoanele care au desfăşurat o activitate economică de cel puţin o oră în perioada de referinţă (o săptămână), în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii.

Dacă la cele 8.678 mii persoane ocupate se adaugă cei 624 mii şomeri se obține populația activă a României, adică doar 9.302 mii persoane (datele naționale sunt pentru intervalul de vârstă 15 – 64 ani). Altfel spus, cam jumătate din populația stabilă.

Dacă se împart cele 8.678 mii persoane ocupate pe categorii, se obțin numai 5.848 mii salariați (inclusiv forţele armate şi asimilaţi şi persoanele care lucrează în sectorul informal şi la negru), iar 2.830 mii persoane figurează în statistica oficială la ”alte categorii”. Potrivit celui mai recent buletin lunar al INS disponibil pentru public, mai apar doar aproximativ 4.839 mii salariați oficial înregistrați, cam un sfert din populația țării.


Practic, sistemul economico- politico-social funcționează pe principiul ”celor patru apostoli care erau trei, Luca și Matei, unul dintre ei” și anume eventual cel fiscalizat. De votat, însă, pot vota în primul tur la alegerilor din această toamnă 18.314 mii persoane, din care 530 mii rezidenți în străinătate (conform datelor furnizate de Ministerul de Interne).

Altfel spus, deciziile de politică economică sunt indirect la mâna celor patru apostoli, din care votează de obicei doar Luca și Matei, dar hai să vedem și care dintre ei.

Dacă se ține cont de rata de ocupare pe segmentul de vârstă 15 – 64 de ani (de 61,2%) și de votanții de afară, rezultă 3.605 mii persoane de peste 65 de ani cu drept de vot, practic toți pensionarii care au și vârsta pentru acest apelativ.

De aici derivă, în mod cantitativ-democratic, și interesul pentru stimularea ocupării și cel pentru acordarea de drepturi din bugetul asigurărilor sociale. Or, idee a lui Hegel preluată de Marx, acumulările cantitative produc schimbări calitative. Care la rândul lor se concretizează în alocări publice mai mari sau mai mici pentru politicile de ocupare.


Cheltuielile publice cu politicile de ocupare pe piața muncii se referă la intervenția susținută de la bugetul public pentru grupurile de persoane aflate în dificultate pe piața muncii: șomerii, persoanele ocupate care riscă să-și piardă slujba din motive neimputabile lor și persoanele inactive care ar dori să intre pe piața muncii.

Costurile se regăsesc în ocuparea sporită în serviciile publice, crearea directă de locuri de muncă, cursurile de pregătire și recalificare profesională, stimulentele pentru angajatori și pentru demararea unei afaceri proprii, beneficii pentru șomeri, susținerea retragerii timpurii din activitate etc.

Fapt semnificativ și care ar trebui să dea serios de gândit factorilor de decizie (apropo de recenta declarație a ministrului finanțelor), România se situează de departe pe ultimul loc între statele care compun Uniunea Europeană ca pondere în PIB a cheltuielilor publice cu politicile de ocupare pe piața muncii.

Pentru poziționare în context, prezentăm situația din regiune și din câteva economii occidentale dezvoltate, dezvoltate și pentru că țările respective au investit pentru a stimula munca și creșterea gradului de ocupare.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Foarte interesantă, din perspectiva ciclului economic de creștere este și evoluția în timp a implicării statului român pe piața muncii. Evoluția descrescătoare din 2003 până în 2008, revenirea din 2011 și delăsarea ulterioară arată o politică pompieristică, de tip reactiv, și nu una consistent susținută, de tip proactiv.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Reamintim că România este țara din Uniunea Europeană în care ocuparea a scăzut cel mai mult după anul 2000. În plus, atunci, indicatorul de referință în materie se situa la 70,5%, adică arata îndeplinirea obiectivului stabilit pentru anul 2020 la nivelul UE. În deceniul trecut, statele UE au avansat de la 66,5% la 68,6%, în timp ce România a mers în sens invers.

Cert este că raportul de dependenţă economică (numărul persoanelor inactive şi în şomaj ce revin la o persoană ocupată) este destul de pronunțat supraunitar și se situează la 1,3. Valori peste medie se constată accentuat în cazul persoanelor de sex feminin (1,68) și foarte puțin în mediul urban (1,31), date care arată pe ce segmente ale populației ar trebui create locuri de muncă.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Una peste alta, ar fi utilă fixarea unei ținte fixe de 1% din PIB pentru finanțarea politicilor publice privind ocuparea. Asta minimal și cu perspectiva de a crește spre 2% la orizontul anului 2020.

Chiar dacă nu se mai poartă zicerea cu ”omul, cel mai prețios capital”, măcar să nu se ajungă la o altă zicere, cu ”nesalariatul, cel mai prețios votant”, susținut prin măsuri populiste.

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

   ”Nu știm ce și unde vom fi atunci: dar timp de 25 de ani, această publicație trimestrială (format A4, peste 200 de pagini într-o realizare premium)...

rrr