miercuri

24 aprilie, 2024

12 februarie, 2020

Puterile europene trebuie să fie conștiente de faptul că arsenalul de rachete al Chinei, în continuă creștere, poate amenința națiunile Occidentale, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, citat de Washington Examiner.

„Luând în considerare apariţia noilor tehnologii, când analizăm chestiunea controlului armamentelor şi când ne uităm la faptul că, să spunem, rachetele chineze au capacitatea de a atinge SUA și Europa – în acel moment, desigur, trebuie să devenim mult mai atenţi la ascensiunea Chinei”, a afirmat Mircea Geoană.

Avertismentul subliniază remarcile făcute săptămâna trecută, vineri, într-un discurs la Institutul Hudson, când fostul ministru român de Externe a afirmat că a sosit momentul ca statul chinez să devină parte a acordurilor pentru controlul armamentului, împreună cu Rusia şi Statele Unite. Stocurile din ce în ce mai consistente de rachete deținute de Beijing au provocat îngrijorare în cercurile Occidentale, dar aderarea la inițiativele privind controlul armamentelor este doar una dintre chestiunile care trebuie să se bazeze pe ”o alianță a democrațiilor”, a precizat în discurs Mircea Geoană.


„Observăm, astăzi, o luptă epocală pentru felul în care se organizează societăţile umane. Bătălia se poartă între noi, cei care credem că democraţia, piaţa liberă şi societatea deschisă sunt soluţia, şi ceilalţi, care cred că societăţile închise, regimurile autoritare şi dictaturile sunt cele mai eficiente formule de guvernare pentru societăţile moderne”, a afirmat Mircea Geoană.

NATO nu acționează în regiunea Indo-Pacifică. Alianța militară trans-atlantică s-a fondat în 1949 cu scopul de a descuraja amenințările venite de la Moscova, iar aliații au identificat pentru prima oară China ca fiind sursă ”de provocări și de oportunități” la summit-ul de la Londra din decembrie 2019. Mircea Geoană a sugerat că membii NATO trebuie să coopereze uniți în regiuni precum India pentru a proteja sistemele democratice de guvernare.

„Este o diferenţă în felul în care ne raportăm la Rusia şi la cel în care ne raportăm la China în cadrul Alianţei. Faptul că noi considerăm China ca fiind o provocare dar şi o oportunitate reflectă perspectiva conform căreia China schimbă balanţa globală a puterii”, a mai afirmat secretarul general adjunct al NATO.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: