Quo vadis, doctore? (II) Situaţii, soluţii – ale României, ale altor ţări

Conform datelor furnizate de Colegiul Medicilor, România a pierdut 10.000 de medici înainte de aderarea la UE și încă 10.000 în ultimii 5 ani.

Cifra este egală cu toate generațiile de medici specialiști care au ieșit din rezidențiate în ultimul deceniu în România. Fenomenul e de netrecut cu vederea în dezbaterea despre iminenta reformă a Sănătăţii.

(Citeşte şi:  Quo vadis, doctore? (I) Cu cât finanţează România Sănătatea Europei)

„Și Băsescu dacă ar fi venit să-l operez mi-ar fi dat șpagă”. Cauzele migrării

Motivaţia financiară pare să stea pe locul doi între argumentele medicilor care aleg să profeseze în altă ţară.

Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor, spune că principalele trei motive ar fi:

• nerealizarea careierei profesionale, imposibilitatea planificării unei evoluții în condițiile de schimbări dese dictate de interese politice
• veniturile – care erau și așa mici, după ajustările bugetare dictate de criză au scăzut cu 35%.
• poziția socială din România, campaniile de denigrare duse la adresa medicilor în special de media, dar și de clasa politică.

Un exemplu, întâlnit pe forumul de discuţii al medicilor care au plecat sau au intenţia să plece din ţară (http://www.imed.ro/forum/viewforum.php?f=2).

Iulian Tănase este un neurochirurg care a ales acum cinci ani să profeseze în SUA. A plecat cu tot cu familie, dar nu se consideră emigrat, ci doar „plecat să practic medicina în afara granițelor, pentru că în România s-a dorit ca medicii să părăsească țara”. Tănase are acum 39 de ani și încă se află în perioada de training în SUA. Spune că și în România câștiga bine ca chirurg, dar nu din salariu.

„Veniturile erau foarte mari în România. Sunt chirurg și știți și dumneavoastră că tot omul plătește, așa se simte el în siguranță și probabil pentru a evita să i se ceară, ceea ce se întâmplă din păcate. Dar erau venituri considerate ilegale; în orice zi putea cineva să vina la tine cu bani și apoi să cheme poliția și procuratura. Sau mai rău, să ai presa la ușă. E ridicol. Și Băsescu dacă ar fi venit la mine să se opereze mi-ar fi dat șpagă, dar dacă vroiau, te puteau aresta oricând. Ca medic trebuie să ai prestanță, să induci respect prin profesionalism și atitudine, nu poți să accepți să te tragi de șireturi cu oricine că ți-a dat un plic cu bani. Să te înjosești în fiecare zi pentru că societatea în care trăiești te obligă la asta”, spune Tănase.

El nu are un salariu mare acum în SUA, dar cât are îi permite să: „am o casă mare, mașină, să călătoresc, să am copilul la școală privată, să-i ofer o educație decentă. După ce o să termin pregătirea, salariul o să fie mai mare, nu pot să vă dau o sumă exactă, în specialitatea mea nu există o sumă fixă, depinde cât de mult vrei să muncești. Dar din suma asta sunt taxele foarte mari. Oricum, e prea mult pentru un om decent”.

Cât ar fi destul ca să rămână în țară?

Iulian Tănase subliniază că nu banii sau lipsa lor l-au făcut să plece din țară. Dacă ar fi fost să schimbe ceva ca să rămână? „Nu cred că un salariu anume m-ar fi făcut să rămân în țară, ci mai degrabă un cadru organizat, un minim respect pentru o muncă foarte dificilă și complexă. Eu sper să mă pot întoarce curând în țară și să mă bucur de țara mea”.

Pe plan internațional există o cutumă tacită sau stipulată legal în privința unui minim salarial acceptabil pentru cadrele medicale.

• minim 800 de euro pentru rezidenți și 1200 de euro pentru specialiști, se spune într-un raport al Băncii Mondiale.
• Sau de circa trei ori câştigul mediu la nivel naţional. În 2008 în România acest raport era pentru medicii specialişti de circa 1,5 – 2 faţă de câştigul mediu salarial pe economie.
• O asistentă ar trebui să aibă circa 1/3-1/2 din venitul medicului. În România un medic rezident are de regulă cam 1/3 din venitul unui medic specialist
• În 2007 salariul mediu brut în sectorul de sănătate a fost de circa 86% din salariul mediu brut la nivel naţional, conform datelor INS.

Totuși, în ciuda faptului că bugetele sănătății au crescut atât în cifre absolute, de la circa 90 Euro/locuitor la peste 200 Euro/locuitor în ultimii ani, cât şi ca pondere în PIB de la cca. 3% la peste 4% în aceeaşi perioadă de timp, aceasta nu a asigurat și o creștere corespunzătoare a salariilor. România continuă să fie pe unul dintre ultimele locuri din UE în ceea ce priveşte resursele alocate sănătăţii.

Soluţiile altor ţări ca să-şi ţină medicii acasă

– Ungaria are 30.000 de medici și anual produce 800 de medici, dar tinerii aleg să plece în Germania, UK sau Suedia. În 2010 au plecat 1.111 medici, cu 25% mai mult decât în 2009 – afirma un oficial al Ministerului de resort ungar, citat de AFP. Câștigul lunar al unui medic în Ungaria e între 550 și 740 de euro

– Anul acesta Ungaria încearcă să împiedice exodul tinerilor medici oferindu-le burse de 370 de euro/lunar începând din noiembrie 2011, în schimbul angajamentului că vor lucra zece ani în Ungaria și vor refuza „atențiile” de la pacienți– informează agenția de presă MTI;

– România și Bulgaria nu iau nicio măsură – comentează agenția de presă AFP într-o analiză a fenomenului est-european;

– 1200 de asistente și infimiere pleacă anual din Bulgaria să muncească în alte țări. Bulgaria are 28.000 de medici și 31.000 de asistente. Necesarul ar fi de 60.000

– Polonia a redus semnificativ exodul începând din 2005 prin creșteri salariale și investiții în educație și formare.

– Cehia – peste 3800 de doctori din 20.000 cați are sectorul public au demisionat pentru nerezolvarea revendicărilor salariale. Guvernul de la Praga le-a acordat măririle cerute, eșalonat până în 2013.

– în Marea Britanie peste 35% din numărul de medici specialişti şi-au făcut studiile universitare în afara Marii Britanii, la nivelul SUA procentul fiind de circa 33%.

Soluţii vehiculate în România, de-a lungul anilor

Soluțiile cerute insistent tuturor guvernelor din ultimul deceniu, de CMR sunt:

• salariul minim al unui medic să fie de 3 salarii medii pe economie;
• punerea la îndemâna medicilor de mijloace prin care își pot realiza cariera;
• finanțarea și dotarea unităților medicale;
• depolitizarea sistemului și valorizarea poziției sociale, creșterea respectului față de medic.

Comisia prezidențială a sugerat și ea câteva soluții în 2008

• sporirea intrărilor în sistemul sanitar prin creşterea numărului de locuri în instituţiile de învăţământ medical.
• limitarea pierderilor, printr-o strategie coerentă referitoare la reţinerea personalului medical în sistem. Pierderile anuale estimate de comisie erau între 10% şi 30 %, incluzând aici atât personalul care emigrează, cât și pe cei care renunţă la profesie;
• salarizare – adoptarea metodologiei de salarizare aplicate în alte sisteme publice, de exemplu salarizarea din justiţie
• imigrația

Ce s-a făcut concret:

– Eugen Nicolăescu, fost ministru liberal al sănătății în Guvernul Tăriceanu, anunța în 2007 că are în vedere un act normativ prin care să-i împiedice pe medici să plece, înăsprind cerințele birocratice. Nu l-a aplicat legal, dar,

– Ministerul Sănătății a birocratizat destul de mult acordarea de certificare de conformitate, care legal se eliberează în 30 de zile, dar în practică unele întârzie cu lunile și până la un an; Aceasta este o metodă birocratică de a întârzia plecările afară, acuză unii medici pe forumurile de specialitate.

– Vasile Astărăstoaie spune că nu este legală împiedicarea plecărilor, atâta vreme cât pe diploma obținută în sistemul public de învățământ nu scrie că ești obligat să lucrezi (un număr de ani) în România.

– La nivelul autorităţilor sanitare şi în principal la nivelul Ministerului Sănătăţii nu există o politică coerentă privind resursele umane în sănătate. Singura planificare actuală se bazează pe capacitatea de școlarizare a facultăților, și nu pe nevoile sistemului sau ale cetățenilor. Mai concret, facultățile produc medici, bugetul îi finanțează, și Ministerul le dă adeverințe să profeseze afară.

– Ministerul Sănătății a enunțat însă două deziderate europene pe care vrea să le atingă până în aprilie 2012, dar nu spune și cum va face: Creşterea cu 10% a proporţiei personalului medical calificat din număr total de angajaţi din sistemul serviciilor de sănătate. Creşterea cu 10 % a proporţiei personalului medical cu studii superioare din număr total de angajaţi din sistemul serviciilor de sănătate.

– În schimb, în urmă cu câteva zile, vicepreședintele Sanitas, Marius Sepi, declara pentru Mediafax că nu mai sunt bani nici pentru salariile astea mizere: „Cele mai multe spitale din România sunt de gradul 4 şi 5 şi din informaţiile noastre acestea nu pot să se încadreze să plătească salariile angajaţilor în trimestrul patru„, a spus Sepi.

Ce spun politicieni şi „oameni din sistem” despre emigraţia medicilor:

• Traian Băsescu, președintele României, 2010, TVR – „Sunt de acord că medicii pleacă în străinătate pe salarii mai bune. Cel mai bun lucru a fost liberalizarea pieței muncii. Să nu mai facem o dramă din faptul că plecăm. Statul român nu poate să își plătească medicii și profesorii cum merită, asta-i realitatea. Fiecare medic sau profesionist are dreptul să plece unde este mai bine plătit și apreciat. Din păcate, la ora actuală, România nu poate asigura salarii și condiții la nivel înalt”.
• Cristian Preda, europarlamentar PDL, 2011, Antena 3 – „Sunt absolut șocat cum stăm și ne uităm ca proștii cum ne pleacă cu zecile, cu sutele, medicii din țară. Sunt orașe întregi în Alsacia – am chiar prieteni care au mers în orașe de 14.000-15.000 de locuitori, sunt deja 14-15 medici români – un medic român la 1000 de francezi. Aceiași francezi care ne înjurau pentru rromi și pentru alte mizerii, cheamă medici români”.
• dr. Vasile Astarastoaie, președinte CMR, octombrie 2011 – „Exodul medicilor și blocarea posturilor creează o situație extraordinară. Ministerul Sănătății este de acord că avem nevoie de oameni, dar la guvern posturile sunt blocate. Ei vor la 7 plecări o angajare. Nu am mai văzut așa ceva în 30 de ani, de când sunt în Sănătate.”
• Profesorul Gheorghe Burnei, chirurg ortoped pediatru, Spitalul Marie Curie – „Anul trecut am fost la un pas să plec și eu, dar până la urmă am reușit să obținem în instanță obligarea Ministerului să reînființeze specializarea aceasta desființată cu zece ani în urmă (chirurgie ortopedie pediatrică). Totuși, deși avem o decizie judecătorească executorie din mai 2011. Serviciul juridic de la Ministerul Sănătății doarme pe hârtii și refuză să scoată posturile la concurs. Au murit copii cu fracturi minore, care ar fi putut fi salvați dacă am fi avut suficient personal de specialitate. Fiecare ministru nu a făcut decât să demoleze ce a făcut celălalt. Și am ajuns în situația asta. Cum văd eu sistemul în 2020? Ca într-un război, știți, când un medic se agață de un pacient, doi, că nu-i poate salva pe toți”.