vineri

1 iulie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

18 octombrie, 2017

Procentul românilor care consideră că apartenența la UE este un lucru bun a scăzut de la 54%, în luna martie acest an, la doar 48%, în octombrie, potrivit sondajului realizat de compania Kantar Public, pentru Parlamentul European.

A urcat ponderea celor care consideră că este un lucru rău (cu 3%, până la 18%) sau spun că acest lucru nu este nici bun, nici rău (+ 2%, până la 32%).

Media UE se situează cu nouă puncte procentuale peste cea din România –  57% dintre cetăţenii europeni consideră că apartenența ţării lor la UE este un lucru bun, nivel ce este apropiat de cel anterior crizei financiare. De asemenea, doar 12% din europeni au declarat că apartenența la UE este un lucru rău.


Rata românilor care cred că țara a beneficiat de această apartenență la UE se situează în continuare peste procentul celor care cred că aderarea este un lucru bun – este de 61%, cu trei puncte sub nivelul din martie acest an.

Principalul motiv pentru care cetățenii români sunt de părere că aderarea a fost un lucru este „accesul la noi oportunități profesionale”, care se referă probabil, în cea mai mare măsură, la posibilitatea de a lucra în străinătate:


Un paradox – România și Lituania sunt singurele state membre unde ponderea intervievaților care sunt de părere că opinia lor este importantă în UE o depășește pe cea a celor care cred că vocea lor este importantă în țara natală.

Cu două observații:

  • nu numai că procentul românilor care cred că vocea lor contează în țară este mult sub media europeană – 37%, comparativ cu 67%, medie UE, dar
  • rata acestora, a celor care cred că opinia lor contează în țară, a scăzut din martie și până în septembrie cu 11 puncte procentuale

Analiza PE menționează că „executivul României a fost schimbat în iunie 2017”.

În jumătate de an, ponderea celor consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită a crescut cu 10 puncte procentuale

România se numără printre statele unde cu cele mai mari ponderi de intervievați convinși că situația din țara lor se deteriorează – 62% au spus că țara se îndreaptă într-o direcție greșită.

Doar grecii și spaniolii sunt mai pesimiști și nemulțumiți de evoluțiile din țara lor.

În cazul României se observă căderea înregistrată la acest capitol – procentul din octombrie este cu 10 puncte procentuale peste cel înregistrat la sondajul din martie anul acesta. În intervalul de timp scurs, România a trecut prin două crize politice și o schimbare completă de guvern (criză prelungită de refuzul lui Sorin Grindeanu de a demisiona).

Pe de altă parte, a scăzut ponderea celor care cred că România se îndreaptă într-o direcție bună – cu șapte puncte, până la 25%.

Prioritățile cetățenilor europeni

Temele de interes pentru români și care ar trebui să figureze ca priorități ale UE în opinia lor sunt foarte diferite de cele punctate de cei mai mulți europeni.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Subiectele prioritare în concepția românilor:

  • drepturile lucrătorilor (42%, comparativ cu 34% media europeană)
  • libertatea de a călători, munci și studia în UE (41%, față de 36% media UE)
  • sistemul de pensii (38%, față de 34%)

Subiectele prioritare pentru media UE:

  • drepturile și libertățile europene (44%, comparativ cu 33% în România)
  • dreptul de a călători, munci și studia în UE (36%)
  • drepturile lucrărilor (34%)

Crește încrederea în instituțiile UE

  • se confirmă trendul ascendent privind încrederea în instituțiile UE, trend declanșat anul trecut, după referendumul pentru Brexit
  • 57% din europeni cred că integrarea a fost un lucru bun pentru țara lor, nivel similar celui pre-criză
  • 64% spun că țara lor a avut beneficii din calitatea de stat membru
  • 47% cred că vocea lor contează în UE, cel mai mare procent de după 2009
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Consumatorii români aveau, la nivelul anului 2021, o paritate a puterii de cumpărare de 55,5% din media europeană, procent identic cu cel din 2020, cel mai redus de...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: