miercuri

24 aprilie, 2024

15 noiembrie, 2017

Câteva sute de medici de familie și pacienți au protestat miercuri, în Piaţa Victoriei, faţă de subfinanţarea asistenţei medicale primare. Ei cer ca alocarea pentru asistența medicală primară să crească la minimum 10% din Fondul Național Unic de Asigurări de Sociale de Sănătate (FNUASS), de la 5,8% în prezent.

Protestatarii au avertizat că subfinanțarea va duce sistemul în colaps şi va lăsa milioane de pacienţi fără îngrijire medicală.

De asemenea, ei solicită recunoaşterea importanţei muncii medicului de familie în sistemul public de sănătate şi respectarea drepturilor constituţionale ale medicilor şi pacienţilor.


„Prin obligaţii contractuale birocratice, absurde, medicul de familie este transformat din medic în administrator al sistemului în folosul CNAS, iar pacientul devine o minge trimisă să plimbe hârtii de la un medic la altul, ceea ce afectează grav relaţia medic de familie-pacient”, au explicat organizatorii, Coaliția Solidari pentru Sănătate, referindu-se la problemele create de sincopele sistemului electronic al CNAS.

Premierul le dă dreptate, dar nu promite nimic – „Încercăm să găsim soluții”

O delegație a manifestanților s-a întâlnit la Palatul Victoria cu premierul Mihai Tudose, care le-a promis că va găsi căuta soluții pentru problemele prezentate de medicii d efamilie.

„Chiar au dreptate și, din păcate, chiar au foarte multă dreptate. Spun din păcate fiindcă sistemul este în continuare foarte greoi, foarte birocratizat și medicii de familie s-au transformat sau au fost nevoiți să se transforme mai mult în contabili decât să își facă meseria.

Încercăm să găsim soluții.


Prima etapă este vineri, într-o consultare pe draft, și de luni să încercăm, și împreună cu Ministerul de Finanțe, să reglăm niște lucruri”, a declarat Mihai Tudose, la începutul ședinței de guvern de miercuri.

Aproximativ 600 de localități fără medici de familie

 

Conform unei analize realizate de Societatea Naţională de Medicina Familiei şi de Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie, doi din trei români riscă să rămână fără medic de familie, până în anul 2030.

În momentul de față, aproximativ 600 de localități din zonele rurale sunt lipsite de medici de familie.

Toate acestea, menționează Coaliția în manifestul adoptat odată cu stabilirea protestului, au loc în condiţiile în care populaţia României îmbătrâneşte şi  creşte incidenţa bolilor care creează poveri economice şi sociale extrem de importante: bolile cardiovasculare, boli oncologice, boli respiratorii sau boli inflamatorii.

De asemenea, atrag atenția membrii Coaliției Solidari pentru Sănătate, există o tendință de ieșire a medicilor de familie din sistem, fie din cauze naturale (pensionare), fie prin migrația forţei de muncă și intrarea unui număr scăzut de medici tineri în această specialitate.

Coaliţia Solidari pentru Sănătate a fost constituită la sfârşitul lunii octombrie, de nouă asociaţii ale medicilor şi pacienţilor, printre care Societatea Naţională de Medicina Familiei, Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Salvaţi Copiii.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: