miercuri

15 mai, 2024

17 ianuarie, 2012

Patru zile de proteste – etalate pe larg şi cu voluptate de presă – cu vreme bună şi timp fizic berechet pentru larga respiraţie a mesajului, cu tehnologie de comunicare instant, cu agregare a semnalelor, cu motive de nu mai ştii unde să le înşiri. Şi acum să împărţim lucrurile în două, ca să vedem despre ce vorbim.

De-o parte: ministerul dlui. Igaş anunţă că în a patra zi de proteste s-au strâns 1600 de protestatari în Bucureşti. Să înmulţim, ca în Caragiale, cu 1,5, şi să scădem pe cei 10% arestaţi pentru că au venit cu cărămida în buzunar. Se-adună 2000 din 2 milioane?

De cealaltă parte: o ţară nemulţumită – oameni despre care un economist din Vest ar putea face o teză de doctorat despre cum se descurcă între două facturi cu salariu românesc şi cu preţurile din Germania (da, nu-i o glumă) – care stă la televizor, intră pe site-uri, comentează, dă semeseuri, zgâlţâie facebook-ul.


Mă uit pe cursdeguvernare.ro, vorbesc cu alţi colegi din presa quality: aproape nimic din ceea ce nu are legătură cu protestele nu se citeşte. Chiar şi articolele despre Sănătate, despre legea de la care a pornit totul, şi despre situaţia la zi a economiei şi societăţii româneşti – cad undeva în fundal: de 3-4 ori mai necitite decât orice stire despre proteste. Ne mai uităm odată de sus: de ce nu poate protesta acest popor despre care şeful Erste Bank Austria spunea, în decembrie, că suportă măsuri de austeritate de neimaginat în Vest?

Această uriaşă diferenţă, dintre interes şi probleme reale, pe de o parte, şi puţinătatea protestatarilor, pe de altă parte, mă face să mă aventurez în două explicaţii – pe care le puteţi adăuga la platitudinile, truismele şi chiar sofismele care au curs ore în şir zilele astea de la tot felul de analişti.

Una fundamentală (adică simplă şi grea) şi una mai „analitică”.

Prima: Uitaţi-vă cât de greu se adună, îndeoşte, 3-4 români, vecini de palier, ca să dea la o parte zăpada din faţa scării lor de bloc. Iar atunci când reuşesc, rareori o pun pe spaţiul verde sau la rădăcina vreunui pom: o aruncă în stradă, pe unde tocmai a trecut plugul de deszăpezire, dacă nu cumva chiar pe maşina lu tâmpitu ăla de la doi, care lucrează la bancă şi nu pune el mâna pe lopată. Dar acest fapt mărunt (dar relevant) e numai consecinţa: nu există solidaritate acolo unde nu există spirit comunitar.


În ciuda folclorului – „oficial” sau urban – românul (ospitalier, deschis, sincer etc, etc) e o fiinţă solitară.

Relevante – adică eficiente – sunt pentru el soluţiile individuale. Nu există presiune exterioară atât de mare încât să nu-i reziste – mecanismele sale de apărare au abolit colaborarea cu cel aflat într-o situaşie comună – pielea e mai aproape decât cămaşa numai atunci când cămaşa există.

Aşa că „protestează” numai dacă e în trecere prin zonă, numai dacă are un ceas-două de pierdut în programul său, numai în pauza de masă.

După care se întoarce la ale sale: din 300 de euro îşi plăteşte întreţinerea la preţ de Italia, benzina la preţ de Franţa şi celelate necesităţi la preţ de Germania. Şi dacă ar fi să ne luăm după statisticile dnei. Udrea, unora le rămâne şi de un „concediu”.

Cealaltă explicaţie: Protestul românesc se desfăşoară după principiile unei societăţi disfuncţionale.

Izolat în singurătatea din care trebuie să scoată soluţii la problemele individuale de zi cu zi, reacţiile sale către societate sunt distorsionate şi produc aşteptări strâmbe:

  • . După ce a căutat din ochi, n-a găsit niciun lider politic credibil, care să-i ofere o soluţie. „Deştepţi băieţi” domnii Crin Antonescu şi Victor Ponta: dacă ar fi apărut în piaţa Universităţii, ar fi avut, cel mai probabil, soarta lui Irinel Columbeanu. E poate şi motivul pentru care – spre deosebire de liderii din ţară ai USL – cei doi nu s-au expus, măcar că niciunul dintre ei nu are un simţ al ridicolului suficient de dezvoltat. (Până la urmă, cei care se contrează, dezbat punctual şi-şi apără fiecare versiunea lui pe lege sunt Traian Băsescu şi Raed Arafat, nu Victor Ponta şi Crin Antonescu). Drama protestatarului român de bună-credinţă este că şi în exterior îl paşte aceeaşi singurătate: alternativa e incompetentă, neconvingătoare, croită din acelaşi aluat cu actuala putere.
  • . Aflat în faţa unei prese care se rezumă la psihojurnalism, protestatarului român i se bagă pe gât „psihopolitică”, şi nu politica aia care se referă la problemele sale punctuale. Încăierarea dintre doi sau mai mulţi oameni – nu problema, nu soluţia, nu lupta de idei. De aia nu ştie nimeni să dezbată, de aia toată lumea simte nevoia să aibă (să fie şi să nu trebuiască) o cărămidă în buzunar. Lumea vrea să atragă atenţia, să se descarce, să pedepsească – nu să discute şi să înţeleagă. E şi motivul care crează o ruptură perceţia sa despre autoritate:
  • . Autoritatea e abstractă. Protestatarul crede că dacă schimbă un om rezolvă problema sistemului. Într-un fel aşa şi e. Dar însăşi funcţionarea sistemului românesc e strâmbă (despre asta, în alt comentariu), viciile sale nu se referă la un singur om, chiar dacă acesta e, la un moment dat, reprezentantul „sistemului”. Dar din această cauză autoritatea nu e percepută ca un participant la „deal”: „noi îţi dăm asta, tu trebuie să faci asta, dacă nu poţi, lasă locul altuia”. Asta crează o problemă mare: rareori protestatarul român a putut articula un mesaj concret şi rezonabil (altul decât „aşa nu se mai poate!”) – pentru el a fost mereu suficient ca cineva „să rezolve” naibii problema. (Mineriadele şi celelalte câteva proteste „izbutite din ultimii 20 de ani au funcţionat după alte principii).
  • Atunci când nemulţumirea reuşeşte să focalizeze pe o situaţie care poate produce „personaje”, acestea devin nu doar catralizatorul, ci şi paratrăsnetul „avântului protestatar”. De aia cred că protestatarii mai degrabă au empatizat cu Raed Arafat, decât au înţeles ce vrea el de fapt.
  • . Protestatarul român nu are încredere nici măcar în proprii săi reprezentanţi. Un lider sindical deplângea aseară faptul că puterea a frânt coloana vertebrală a mişcării sindicale. E fals, într-o societate funcţională lucrurile stau invers: un politician trece cu băgare de seamă prin faţa unui lider care poartă responsabilitatea intereselor concrete a sute de mii sau milioane de oameni. În România sindicalismul a devenit o afacere, unii dintre marii lideri şi-au găsit „soluţiile individuale” de care vorbeam mai sus – nu-i de mirare că legile care au produs schimbări fundamentale în societate – şi care au presupus măsuri aspre de austeritate , n-au reuşit să mobilizeze la proteste (cu oameni organizaţi, autobuze, logistică şi tot tacâmul), mai mult de câteva zeci de mii de înşi din 20 de milioane de oameni.
  • . În fine: în lipsa unei focalizări a protestului pe o problemă concretă, orice mişcare de protest se rezumă doar la o simplă manifestare a indignării. „Indignaţii” sunt cei care, plecând de la un pretext, se adună acolo fiecare cu problemele şi facturile sale.

Asta ignoră, însă, faptul că chiar există motive concrete de protest iar povestea cu doctorul Arafat putea fi foarte bune scama de care trăgând, se putea destrăma cămaşa: problemele grave ignorate de actuala guvernare:

  • . Lipsa oricăror politici publice, care să compenseze necesarele (să ne înţelegem: necesarele) tăieri bugetare. Necesitatea politicilor publice de dezvoltare pe segmente precise a fost dizolvată de guvernul domnului Boc în şovoiul de clişee ideologice, cele mai multe rudimentare – o spun eu, care cred că România are nevoie la această oră de politici „de dreapta”, căci suntem într-un moment în care criza i-a pus în aceeaşi oală pe angajat şi angajator, pe „exploatat” şi pe „exploatator”.
  • . Politizarea oricărei instituţii – chiar şi a celor care ar trebui să funcţioneze după principii pur „tehnice” – la o anvergură pe care numai guvernul PSD o mai atinsese. Asta a pervertit însuşi personajul principal al „capitalismului”: piaţa – căci nu poate exista o piaţă corectă (adică funcţională – cu preţ şi calitate şi tot tacâmul) acolo unde băieţii (deştepţi) ai noştri trebuie să câştige contracte scumpe şi ultra-comisionate în detrimentul băieţilor (proşti) ai celorlalţi.
  • . Incompetenţa iresponsabilă, pentru care nu plăteşte nimeni: S-au blocat fonduri europene, lumea a rămas cu proiectele suspendate (să caute fiecare „soluţii individuale”) – iar ministrul Dezvoltării e încă în funcţie şi face tiraj în revistele de modă. (Or, atunci când sub scaunul tău se pritoceşte un eşec atât de mare, după care au de suferit mii de afaceri – cu oamenii aferenţi – porţi doliu un mandat întreg, nu faci opturi prin glossy). Am ratat vânzarea certificatelor de emisii de carbon – iar Ariton şi Borbely sunt în bine-mersi. Nimeni nu plăteşte pentru nimic – consecinţele şi facturile se strâng pe fiecare cap de protestatar.

O ştire de ultimă oră spune că Raed Arafat se întoarce în minister – după ce ministrul Sănătăţii, premierul şi şeful statului au căzut de acord. Ce vrea să însemne asta? Că ăsta e preţul cel mai mic de plătit pentru a întorce lumea din stradă şi pentru a determina televiziunile să-şi strângă carele de la Universitate?

Se prea poate. Dar se prea poate şi ca la Universitate să rămână celelalte probleme cu care protestatarii au venit de-acasă. Pe lângă povestea cu Arafat.

Iar dacă nu mai sunt probleme – iată una: ministerul a anunţat că noul proiect de lege a Sănătăţii va fi gata în 3-6 luni (Arafat e cooptat în comisia care lucrează la el). Dacă în iunie vom avea proiectul, urmează vacanţa autorităţii şi a protestatarilor, apoi alegerilor tuturor. Uite-aşa am ratat cea mai necesară lege a momentului.

În ce ne priveşte, indiferent dacă protestele vor continua sau nu, revenim „la normalitate”. În această seară, cursdeguvernare.ro începe campania „Cum ieşim din lumea a doua”. Economişti, experţi în varii domenii, observatori ai societăţii îşi vor prezenta soluţiile lor pe 10-12 probleme pe care le are România – cea tocmai ieşită din copilăria europeană. Credeţi-mă: atunci când toată lumea din jur şi-a redus decalajele faţă de media europeană cu bani de împrumut, şi când aceste împrumuturi nu mai sunt posibile din cauza noului Pact Fiscal, chiar sunt probleme.

PS: Măcar de-ar şti dl. Emil Boc să folosească aceste proteste (în favoarea României, fireşte) săptămâna viitoare, în negocierile cu FMI.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

5 răspunsuri

  1. Pingback: polimedia.us/fain/
  2. Buna ziua,
    Probabil ca ar trebui trase ceva invataminte din „izvorul” revoltelor. O schimbare perceputa ca si schimbare in bine amenitata cu degradarea a reusit sa starneasca interesul public si manifestarea acestuia (chair daca felul in care se manifesta este discutabil (scopul scuza mijloacele?). Ceea ce retin este ca schimbarea se poate provoca.
    „Protestatarul crede că dacă schimbă un om rezolvă problema sistemului.” Ei bine , este o utopie sa crezi ca poti schimba un sistem. Si de aici se poate trage o concluzie interesanta: atata vreme cat sperantele vor continua a fi complet utopice, frustrarea si demotivarea nu vor face decat sa demobilizeze elanul initial. Schimbari la 180° nu exista . Exista doar pasi. Totul depinde de directie,de conditia fizica si de mental.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

5 răspunsuri

  1. Pingback: polimedia.us/fain/
  2. Buna ziua,
    Probabil ca ar trebui trase ceva invataminte din „izvorul” revoltelor. O schimbare perceputa ca si schimbare in bine amenitata cu degradarea a reusit sa starneasca interesul public si manifestarea acestuia (chair daca felul in care se manifesta este discutabil (scopul scuza mijloacele?). Ceea ce retin este ca schimbarea se poate provoca.
    „Protestatarul crede că dacă schimbă un om rezolvă problema sistemului.” Ei bine , este o utopie sa crezi ca poti schimba un sistem. Si de aici se poate trage o concluzie interesanta: atata vreme cat sperantele vor continua a fi complet utopice, frustrarea si demotivarea nu vor face decat sa demobilizeze elanul initial. Schimbari la 180° nu exista . Exista doar pasi. Totul depinde de directie,de conditia fizica si de mental.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: