Negocierile purtate de transportatori și fermieri cu Ministerul Finanțelor au eșuat, duminică, în a cincea zi de proteste, după ce discuțiile an terioare cu miniștrii Transporturilor și Agriculturii au dus la formularea unei liste de măsuri asumate de guvernanți.
Protestatarii care negociază la București au prezentat liste de revendicări mult mai elaborate și extinse în întâlnirile de sâmbătă și duminică și au declarat că vor insista pentru acceptarea lor.
Noua întâlnire cu conducerea ASF a fost amânată, duminică seara, după eșecul discuțiilor de la Ministerul de Finanțe.
„Problemele noastre sunt legate de toate instituțiile statului. Suntem pribegi în țara noastră. Totul ține de bani, toate bugetele primesc bani de la Ministerul de Finanțe, prin decizii greșite. Se sifonează bani. Statul trebuie să oprească robinetul”, adeclarat Dănuț Andruș, reprezentantul protestatarilor, după ieșirea de la Ministerul Finanțelor.
Harta protestelor
Protestele continuă, în mai multe orașe, cu blocarea unor vămi (Nădlac, Albița și Calafat) și îngreunarea circulației pe mai multe drumuri și al intrările în Capitală.
La Suceava, fermierii şi transportatorii au dus utilajele şi autovehiculele pe drumul european E85 – DN2, care duce către punctul de trecere a frontierei Siret. Ei se află la aproximativ doi kilometri de vamă, fără a bloca punctul de trecere a frontierei, relatează News.ro.
Protest este în continuare şi în judeţul Cluj, unde fermierii și tarnsportatorii au ieşit cu autovehiculele pe DN15, între localităţile Câmpia Turzii şi Luna. Traficul rutier a fost reluat pe DN 15, între localităţile Câmpia Turzii şi Luna, judeţul Cluj, însă circulaţia se desfăşoară îngreunat, cu viteză redusă, protestele continuă, mai spune Centrul Infotrafic din IGPR.
Circulaţia rutieră a fost deviată de pe DN 2, localitatea Afumaţi, judeţul Ilfov, pe DJ 100 şi DJ 200, prin localitatea Ştefăneştii de Jos, pe direcţia către Bucureşti, pentru autovehiculele mai mici de 3,5 tone, în vederea fluidizării traficului.
Asociațiile profesionale și patronale ce s-au alăturat oficial protestelor au anunțat că vor solicita autorizarea unui protest în Piața Victoriei.
Cele șase măsuri promise de Ministerul Transporturilor, cuprinse într-o minută a întâlnirii
După întâlnirea protestatarilor cu ministrul Sorin Grindeanu au fost stabilite şase puncte care, din perspectiva Ministerului Transporturilor pot fi implementate în termen de 30 de zile. Protestele transportatorilor și fermierilor continuă, până la îndeplinirea revendicărilor, au anunțat reprezentanții celor ieșiți la marginea orașelor cu camioane și tractoare.
Protestatarii au avut sâmbătă negocieri şi la Ministerul Agriculturii şi la Ministerul Transporturilor, iar duminică, de la ora 11, vor avea discuţii la Ministerul Finanţelor.
- stabilirea unor culoare dedicate la frontiere şi în Portul Constanţa care să permită doar tranzitarea autocamioanelor din statele membre ale Uniunii Europene (cele din afara UE vor trece pe un flux separat);
- reglementarea aplicării amenzii pentru lipsa rovinietei, în cazul în care timpii petrecuţi în aşteptare pentru trecerea frontierei depăşesc valabilitatea rovinietei pentru ziua respectivă;
- stabilirea unor limite, în conformitate cu legislaţia europeană şi din alte state membre ale UE, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor la maximum 5%;
- stabilirea unor limite, în perioada campaniilor agricole, pentru autocamioanele care transportă cereale colectate din câmp către zonele de depozitare (distanţele se menţin în limita de 70 km, conform legii, iar tonajele pot fi depăşite cu maximum 10% raportat la tonajele legal permise);
- obligativitatea expeditorilor de a prezenta la licenţiere o asigurare de risc financiar sau orice altă formă de garanţie bancară, în limita căreia se poate încheia tranzacţia; identificarea unei soluţii privind sancţionarea doar a furnizorului şi a destinatarului în cazul depăşirii încărcării camioanelor.
Întrebat dacă protestele vor înceta, Dănuţ Andruş a răspuns: „Cred că trebuie să ne consultăm. Cred că protestele vor continua, dar nu din cauza Ministerului Agriculturii. Noi vom protesta în continuare. Ministerul Agriculturii este primul minister care şi-a asumat aceste măsuri cu termen cert. Sperăm că până miercuri, până la şedinţa de guvern şi celelalte ministere să ia exemplu şi să-şi asume măsurile pe care le semnalăm pentru a fi rezolvate. Protestul continuă, dar în privinţa ministerului Agriculturii avem un document asumat”, a declarat fermierul.
La discuţii, din partea MTI şi a Guvernului, au participat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Ghigiu, consilierul de stat din cadrul Cancelariei prim-ministrului, Minel Ivaşcu, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, directorul general al Autorităţii Rutiere Române, Dorin Costel Ştefan, directorul general al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Tudor Nişulescu, directorul Direcţiei de Transport Rutier MTI, Adriana Kalapis, directorul Direcţiei de Venituri şi Încasări CNAIR, Lucian Calmuş, directorul Direcţiei Monitorizare şi Reglementări ISCTR, Mihăiţă Lian Vacarencu, şi şeful Biroului Petiţii şi Reclamaţii ISCTR, Bogdan Voiculescu.
Protestele însă continuă, cu mai multe tractoare și camioane staționate în continuare la Afumați și pe centurile mai multor orașe din țară, din Banat și pânî în Moldova. Celor două mari categorii de protestatari – transportatori și fermieri – li s-au alăturat în mai multe orașe și taximetriștii, nemulțumiți de polițele RCA foarte mari.
Ministrul Agriculturii consideră că, odată cu semnarea procesului-verbal al întâlnirii de sâmbătă, conflictul s-a încheiat
Măsuri acceptate de Ministerul Agriculturii și cuprinse în procesul-verbal al întâlnirii:
- O altă măsură promisă se referă la compensarea în cuantum de 100 de euro la hectar pentru culturile din toamna anului 2022.
- „Măsura a treia este vorba de măsura compensării în cuantum de 100 de euro la hectar pentru culturile din toamna anului 2022, ca termen s-a convenit până la data de 15 februarie, plata urmând a se efectua până la data de 31 mai. Aici ne referim şi la măsura acordării de 100 de euro UMV pe vaca de carne şi metiş, măsura acordării a 100 de euro Uvm de porc şi măsura acordării a 100 de euro UVM de pasăre”, a declarat Dănuţ Andruş, unul dintre fermierii protestatari, citat de News.ro. .
- De asemenea, până la data de 31 ianuarie se aşteaptă procesele verbale de calamităţi aferente anului 2023 la minister şi va fi elaborat actul normativ pentru plata despăgubirilor fermierilor afectaţi de seceta din 2023.
- În ceea ce priveşte condiţionalităţile GAEC 7 şi GAEC 8 amendamentul este trecut prin vot, la propunerea României, în Consiliul de Miniştri, de către 15 state, şi a fost trimis către Comisie pentru a aproba derogarea, se menţionează în documentul semnat de cele două părţi.
Cum au decurs discuțiile, potrivit unei surse Agerpres – fermierii au cerut să nu mai intre cereale Ucrainene și ca APIA să fie mai îngăduitoare când face verificările
Delegaţia fermierilor a cerut soluţii pentru creditare, să nu mai intre în ţară cereale din Ucraina, controalele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură să nu mai fie drastice şi definiţia fermierului, au declarat, conform surselor guvernamentale citate de Agerpres.
Potrivit acesteia, fermierii au cerut, printre altele, să nu mai intre cereale din Ucraina în ţară şi să nu mai fie drastice controalele APIA. „Ministrul le-a explicat ca acele controale sunt absolut obligatorii pentru a ne asigura că banii europeni şi cei de la buget sunt cheltuiţi corect”, au menţionat sursele guvernamentale.
Propunerile ASF
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat o serie de propuneri pentru transporatori în privința RCA, printre care:
- revizuirea sistemului bonus-malus – în vederea unei mai bune încadrări în clasele de bonus-malus existente în funcție de tipul daunelor produse, avândca obiectiv scăderea tarifului de primă RCA la B0 (asigurat fără istoric de daunalitate)
- posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA: în baza solicitării asiguratului, asigurătorul RCA suspendă efectele contractului RCA și prelungește valabilitatea acestuia cu perioada în care acesta a fost suspendat. Se urmărește posibilitatea utilizării sezoniere a vehiculului
- efectuarea plății primei RCA în rate indiferent de nivelul acesteia: impunerea ca asigurătorii să permită achitarea primei de asigurare în rate, atât la persoanele fizice, cât și la persoanele juridice, opțiunea plății în rate aparținând potențialului asigurat.
- revizuirea modalității de stabilire a tarifului de primă RCA pentru contractele încheiate pe perioade mai mici de 12 luni pentru diminuarea tarifului pentru aceste polițe.
- monitorizarea electronică prin rețeaua de camere de supraveghere în trafic a valabilității RCA
- posibilitatea diminuării valorii primei prin introducerea franșizei plătibilă doar în caz de daună
- certificatul de daunalitate, similar cu procesul de interogare existent în sistemul bancar (biroul de credite)
Lider al protestatarilor după discuţii la ASF: Nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun, lobby-ul asiguratorilor, mai puternic
Unul dintre liderii transportatorilor şi fermierilor care protestează de cinci zile blocând şoselele de centură ale marilor oraşe, Dănuţ Andruş, a declarat sâmbătă seară, după întâlnirea avută cu conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), că nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun şi că cerinţele lor nu sunt de luat în calcul.
Preşedintele ASF, Alexandru Petrescu, a explicat că multe dintre solicitările protestatarilor erau şi acţiuni pe care noua conducere a Autorităţii de Supraveghere Financiară urma să le ia.
“Din păcate, nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun. Am cerut un pachet de măsuri concrete, cum văd dumnealor problemele noastre pentru că noi, cerinţele pe care le-am făcut, nu pot fi luate în calcul nicicum. Să sperăm că în zilele următoare vom primi un feedback din partea ASF-ului. Din punctul meu de vedere, neputinţa e la ea acasă”, a declarat Dănuţ Andruş, un lider al protestatarilor, la finalul discuţiilor de la ASF, citat de News.ro.
El a precizat că lobby-ul asiguratorilor este mai puternic decât cel al populaţiei.
“Nu au venit cu date concrete. Cerinţele noastre nu sunt de luat în calcul. Nu se poate, nu se poate şi nu se poate. Deci lucrurile astea, atâta timp cât lobby-ul asiguratorilor este mai puternic decât lobby-ul populaţiei, suferă toată lumea. Asta este viaţa, nu putem face nimic”, a mai transmis Dănuţ Andruş.
De asemenea, preşedintele ASF, Alexandru Petrescu, a declarat că multe dintre solicitările protestatarilor erau şi acţiuni pe care instituţia urma să le întreprindă.
“Cunosc agenda de probleme, cel puţin din spaţiul public, din ultimele zile, dar şi de la momentul la care am preluat în urmă cu două,trei săptămâni conducerea ASF. Multe dintre solicitările lor erau şi acţiuni pe care urmam eu, cât şi colegii mei din conducere să le luăm. Vorbim de controale, vorbim de audit, toate temele sunt pe masă (….) Toate aceste măsuri sunt gândite ca final rezultat sa fie reducerea RCA-ului”, a afirmat Alexandru Petrescu.
Proteste în vămi
O parte dintre fermierii care au protestat şi vineri în zona de frontieră de la Nădlac au ieşit din nou cu utilajele agricole pe DN7 şi alte drumuri. Lor li s-au alăturat fermieri sau transportatori din alte părţi ale judeţului, precum Ineu.
Preşedintele Asociaţiei „Ţăranul nădlăcan”, Gheorghe Porubsky, declara vineri că se protestează faţă de condiţiile actuale în care se lucrează.
„Am ieşit cu tractoare, combine şi remorci şi mergem cu viteză redusă pe principalele drumuri de legătură cu vămile Nădlac I şi Nădlac II. Avem o serie de nemulţumiri, una dintre cele mai mari fiind concurenţa neloială făcută de produsele agricole care provin din Ucraina. Suntem nemulţumiţi de plăţile făcute cu întârziere de APIA şi de sumele foarte mici plătite de guvern ca despăgubiri pentru calamităţi. De exemplu, după secetă, ni s-a promis în jur de 4.000 de lei şi am primit puţin peste 300 de lei. Inacceptabil. Mai avem probleme în relaţia cu băncile, care ne suprataxează pentru credite şi nu oferă transparenţă la contractare”, spunea Porubsky.
O acţiune de protest a transportatorilor a avut loc, sâmbătă, pe DN 24B (DE 581), în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa.
Un număr de 20 de autoturisme mici, trei autotrenuri şi o autoplatformă au fost oprite pe prima bandă a sensului de mers către Republica Moldova, vehiculele având claxoanele pornite, în semn de solidaritate cu protestatarii din Capitală.
****
Un răspuns
Una dintre principalele revendicări se referă la prețul mare al polițelor RCA. Angajații ASF au 16 salarii pe an și piața pe care ei ar fi trebuit să o supravegheze e distrusă, de unde prețurile imense ale polițelor. ASF este instituția unde sunt mufate căpușele politice de lux. Noul șef ASF, de-abia votat, nu are nicio experiență în domeniu, ce să se priceapă el să facă pe o piață deja destabilizată?
Iar ceea ce s-a întâmplat cu profesorii face ca finalul protestului de acum să fie foarte greu de anticipat. Până și ultima fărâmă de încredere în instituțiile statului s-a dus dracului când dna ministru al Educației a replicat senin că promisiunea nerespectată privind salariul debutantului, de la care pleacă toate calculele, nu a făcut-o domnia sa, ci colegul de la Muncă, care nu mai e acum ministru. Și gata!😵😵