sâmbătă

20 aprilie, 2024

4 decembrie, 2017

Statul va fi obligat să se întrepte cu acțiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului pentru a recupera prejudiciul creat printr-o eroare judiciară săvârșită cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

În prezent, articolul 96, alineatul 7, din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevede că statul se poate îndrepta împotriva magistraților:

„după ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii.”


Săptămâna trecută, Comisia specială privind sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislației în domeniul Justiției (așa-numita Comisie pentru legile Justiției sau Comisia Florin Iordache) a definitivat discuțiile pe Legea 303.

Printre altele, s-a admis un amendament al UNJR care modifica într-o mică măsură actualele prevederi privind răspunderea magistraților: statul „are dreptul” de a se îndrepta împotriva judecătorului sau procurorului care a săvârşit o eroare judiciară din neglijenţă sau cu rea-credinţă, conform amendamentului respectiv.

PSD s-a răzgândit și este de acord acum cu ALDE, astfel încât în plen se va discuta un amendament portivit căruia statul este obligat să se îndrepte împotriva magistraților în cazul unei erori judiciare săvârșite din neglijenţă sau cu rea-credinţă.

Anunțul a fost făcut luni, de către Florin Iordache, preşedintele comisiei parlamentare speciale privind legile Justiţiei:


„La acel aliniat 7 de la răspunderea magistraţilor (Legea 303/2004 – n.r.) sunt trei discuţii în acest moment: în legea în vigoare se spune că (statul – n.r.) se poate îndrepta, în propunerea noastră, statul se îndreaptă şi în amendamentul UNJR, statul are dreptul. Propunerea PSD pe care o vom susţine este să ne susţinem amendamentul nostru cu statul se îndreaptă”, a declarat deputatul (PSD), fost ministru al Justiției și cel care a promovat OUG 13.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: