DOCUMENT / Marile companii de stat profitabile nu pot compensa pierderile de miliarde ale celorlalte peste 800 – analiză Consiliul Fiscal

Companiile cu capital majoritar de stat au înregistrat pierderi nete cumulate de 1,8 miliarde de lei în 2019, în ciuda profitului net de 3,7 miliarde… Mai mult›
09.02.2021
Prăbușire dramatică a productivității muncii în agricultura românească

Productivitatea muncii în agricultura românească s-a prăbușit în 2020, potrivit datelor publicate de Eurostat. Evoluția consemnată față de anul precedent a fost de -47,2%, la… Mai mult›
09.02.2021
Acoperirea importurilor cu exporturi coboară mult sub cea din anul de criză 2010: Deficitul comercial pe 2020 a urcat la 8,5% din PIB

Deficitul comercial a urcat în luna decembrie 2020 la 1.952,4 milioane euro, cu peste 10% în plus față de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit… Mai mult›
09.02.2021
Temelia Bugetului și a PNRR: 50% din actualii lucrători vor avea nevoie de noi calificări până în 2025

Aproximativ 50% din lucrătorii angajați în prezent vor avea nevoie de noi calificări până în 2025 pentru a răspunde nevoilor generate de criza Covid-19 pe… Mai mult›
08.02.2021
Proiectul bugetului de stat, vot planificat în Parlament pe 1 martie
de Razvan Diaconu , 23.2.2021
Guvernul a anunțat că a trimis marți la Parlament, spre dezbatere și aprobare, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021 și proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale.
Conducerile celor două camere ale Parlamentului au stabilit calendarul de adoptare: proiectele de buget au fost trimise comisiilor de specialitate pentru dezbatere şi avizare.
Deputaţii şi senatorii au termen până joi, la ora 10,00, să depună amendamente scrise şi motivate. Comisiile vor aviza tot joi proiectele, iar comisiile de buget, sesizate în fond, au termen până sâmbătă să dezbată şi să întocmească rapoartele, care vor fi depuse la Birourile permanente până luni, la ora 10,00.
Cele două Camere ale Parlamentului se vor reuni în şedinţă comună lunea viitoare, de la ora 16,00, pentru dezbaterea bugetului, votul final fiind programat marţi.
PSD a anunțat deja că va depune mii de amendamente la buget, iar PNL a stabilit că nu va depune niciun amendament ”pentru a nu pune presiune pe buget”. Același lucru îl vor face și partenerii de guvernare de la USR PLUS și UDMR.
Președintele Camerei, Ludovic Orban, a anunțat: ”Ca să poată fi susţinute anumite amendamente, e nevoie de susţinerea din partea tuturor formaţiunilor politice care formează coaliţia de guvernare. Decizia este de a susţine legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat în forma în care a fost adoptată de Guvern. Au existat dezbateri asupra celor două proiecte de lege, a existat posibilitatea de a se formula propuneri de îmbunătăţire din partea coaliţiei şi s-a ajuns la această formă pe care noi o susţinem. Altfel există riscul, ştiţi cum e, la dezbaterea legii bugetului de stat trebuie să fii foarte atent ca să nu se rupă echilibrul, într-un moment sau altul. Este dezbatere generală, fiecare poate să prezinte puncte de vedere, să prezinte amendamente, dar decizia majorităţii parlamentare e de a adopta bugetul în forma aprobată de Guvern”.
Guvernul a anunțat luni seara adoptarea proiectului de buget. Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, veniturile bugetului general consolidat sunt de 364,9 miliarde de lei (32,67% din PIB), iar cheltuielile de 444,9 miliarde de lei (39,84% din PIB), rezultând astfel un deficit bugetar de 80 de miliarde de lei, respectiv 7,16% din PIB.
Cheltuielile de investiţii ar urma să fie de 61,43 miliarde de lei, echivalentul a 5,5% din PIB, în creştere faţă de 2020, când acestea au însumat 53 de miliarde de lei. Bugetul este fundamentat pe o prognoză de creştere de 4,3% din PIB.